Afaceri de la zero

Mi-a "tunat" sa-mi schimb masina

28.07.2005, 19:01 Autor: Lavinia Marin
Masina fiecaruia dintre noi este, in general, o oglinda a personalitatii noastre. Asa ca, din dorinta de a fi altfel, asa cum fiecare om este unic, ne dorim ca si automobilul nostru sa arate intr-un anumit fel. Acesta este inceputul tuning-ului... vrem o masinuta mai rapida, mai frumoasa sau chiar una mai economica.

Nascute din pasiunea proprietarilor pentru masinile lor, firmele de tuning au aparut din 2000, perioada in care romanii au inceput sa se reorienteze catre pietele straine de automobile. Tuningul se refera atat la designul extern al masinii, dar si la imbunatatirea performantelor interne ale acesteia, cresterea puterii motorului, in special.

"Am decis sa infiintez o firma de tuning in 2002, dupa ce in 2001 am demarat o campanie de cunoastere mai detaliata a pietei de tuning din Germania, despre care stiam ca este cea mai dezvoltata piata", spune Gabriel Moisescu, directorul general al Pit Stop Tuning, importator al unor producatori de componente de tuning precum Rieger Tuning, Alessia, Antero, Antec, Je Design.

Moisescu nu era un novice in vanzari si nici in piata automobilelor din Romania. El se baza pe experienta acumulata in vanzari auto la Autorom (importator Mercedes), Forum Auto (importator Volvo) si Porsche Romania (importator Audi si Porsche).

"Ne-am apucat de chiptuning (modificarea puterii motorului - n. red.) in 2001, din cauza ca ne-am dus cu masina la singura firma care facea chiptuning la vremea aceea si pretul era enorm", a spus Costel Petrescu, responsabil pe chiptuning la ASPAD, o companie care importa si distribuie accesorii auto, dar ofera si servicii de chituning.

Bogdan Cecareanu, unul dintre proprietarii companiei Dimsport, si-a inceput afacerea in 2003 din dorinta de a creste performantele masinii sale. Dupa ce a studiat piata serviciilor de tuning din Romania, a decis sa se asocieze cu cei de la Dimensione Sport Italia, o companie italiana care produce aparate de tuning si softuri pentru automobile, si care detine si un centru de cercetare si testare la Firenze.

"Am urmat cursurile de specializare si probele practice in Italia, dupa care ne-am intors in tara si am inceput incet, incet sa intram pe piata si sa devenim cunsocuti. Datorita evolutiei firmei noastre, specialistii italieni s-au convins ca pot realiza eu insumi modificarile electronice, devenind oarecum independent", afirma Cecareanu. Primele modificari de motor le-a realizat chiar la masina sa, un Seat Leon TDI de 150 cai-putere.

"Masina mea a mai beneficiat si de modificarea sistemului de evacuare, un filtru de aer cu admisie sport, un kit intercooler marit, un kit turbo mai mare, kit de ambreiaj sport, kit frane, kit de suspensie. In ceea ce priveste designul exterior, am fost ceva mai discret si am ales doar roti mai usoare cu cauciucuri de tuning mai performante, un eleron si pleoape faruri, un adaos bara".



Si marile pasiuni aduc bani

"Este o afacere din ce in ce mai profitabila. Dupa cum a decurs prima jumatate a anului, as putea spune ca anul acesta putem obtine vanzari de chiar 400.000 de euro", spune Moisescu, a carui firma a realizat in 2004 o cifra de afaceri de 300.000 de euro.

"Un factor important este faptul ca suntem o sudiviziune a pietei auto din Romania, care a crescut in ritm alert de la an la an", a precizat Moisescu. Piata auto din Romania a evoluat de la 90.000 de masini vandute in 2000 la 180.000 de automobile vandute in 2004.

Moisescu a investit la inceputul afacerii 20.000 de euro, bucurandu-se de sprijinul parintilor care l-au incurajat si sustinut in deschiderea acestei afaceri. "La inceput, am inchiriat un spatiu comercial foarte aproape de Piata Victoriei, in care am investit poate un pic mai mult decat era cazul. Am folosit materiale si un design pe care le-am considerat specifice activitatii pe care o derulam acolo; iar asta a costat! Am dorit de la inceput sa-mi demonstrez intentiile, implicit prin estetica magazinului. Am vrut ca oamenii care calca acel prag sa realizeze ca acolo nu se face decat tuning auto, si nu altceva; ca nu poate fi vorba de vanzarea de muraturi sau tricotaje, dupa cateva luni in care imi incercam si eu norocul", marturiseste proprietarul Pit Stop Tuning.

Gabriel Moisescu doreste sa creeze un sistem propriu de achizitii in rate pentru clientii sai. "Inca nu pot vorbi despre amortizarea investitiilor. Sunt in stadiul in care continuu investitiile si consider ca va mai trece foarte mult timp pana sa ma opresc. Dupa ce vom avea propriul nostru service, magazinele noastre in Bucuresti, cat si in tara, masini de prezentare si distributie, probabil atunci investitiile se vor opri", spune el.

Dimsport a necesitat o investitie initiala de 6.000 de euro si investitii ulterioare de peste 30.000 de euro. "Se poate spune ca este o afacere profitabila, tinand cont de faptul ca de la infiintarea firmei din 2003 si pana in prezent piata de tuning din Romania a cunoscut o dezvoltare continua. Fapt ce ne-a determinat sa investim in mod constant in echipamentele necesare si modernizare, deoarece vrem sa devenim unii dintre principalii jucatori de pe aceasta piata", a spus Cecareanu de la Dimsport.

Toate echipamentele si programele firmei Dimsport sunt importate din Italia, compania romana fiind reprezentanta unei firme italiene. Iar accesoriile sunt aduse din Taiwan si Franta.



Emanciparea femeii prin tuning

Cu toate ca ponderea clientilor de gen feminin ai firmei Dimsport se situeaza sub 10%, Bogdan Cecareanu este increzator in cresterea numarului acestora. "Poate parea putin probabil ca o femeie sa apeleze la servicii de tu-ning si sa solicite cresterea numarului de cai-putere pentru masina sa. Insa emanciparea femeii si-a facut simtita prezenta si aici. Este adevarat ca, procentual, numarul lor este destul de mic, dar pe masura ce va castiga social si profesional o anumita pozitie, femeia va sti sa-si demonstreze puterea si abilitatile si in acest domeniu".

"Procentul femeilor interesate de tuning este destul de mic, dar in crestere. Chiar azi am vandut un kit extern pentru Opel Corsa. Sunt putine femei, dar interesate, cele care vin la noi stiu despre ce e vorba", a spus, la randul sau, Mihnea Manea, agent vanzari la Pit Stop Tuning.



Cat costa sa ai o masina "unica"

Cele mai vandute produse ale celor de la Pit Stop Tuning sunt jantele (al caror pret variaza intre 150 si 800 de euro) si kiturile exterioare. "Pretul unui kit exterior complet variaza intre 600 si 1.000 de euro, dar poate ajunge si la 10.000 de euro. Depinde foarte mult de masina. Preturile mai mari sunt la kiturile pentru masinile de calitate superioara precum BMW sau Porsche", a precizat Mihnea Manea.

Companiile de tuning ofera produse de tuning si pentru automobilele Dacia, dar oferta nu este asa de diversificata ca pentru masinile straine. "Cele mai multe produse de tuning de pe piata europeana sunt cele pentru Volkswagen Golf, fiind o masina populara in Occident", a spus Manea, care efectuat cateva modificari la masina personala, un Daewoo Cielo.

Firma ASRO a modificat 2.000 de masini in cei 4 ani de activitate, cele mai importante lucrari fiind un Porsche Chayenne Turbo si un BMW X5. "Romanii prefera chiptuning pentru masinile turbo, pentru 335 de euro. Un chiptuning pentru Dacia si Cielo costa 200 de euro, iar preturile sistemelor de admisie Pipercross variaza intre 30 si 270 de euro", a spus Petrescu de la ASRO.

Dimsport realizeaza modificari electronice de optimizare a parametrilor motorului pentru obtinerea unor performante ridicate si a unui consum de combustibil redus, dar si importa diverse piese si accesorii de tuning.

"Preturile la tuning-ul de motor sunt mai mici decat cele practicate in Europa, fiind adaptate la piata romaneasca. De exemplu, de pretul minim de 150 de euro beneficiaza modelul Dacia Solenza/ Logan. In cazul produselor, preturile sunt comparabile cu cele din strainatate datorita taxelor si cheltuielilor de transport", explica Bogdan Cecareanu, de la Dimsport.

El spune ca romanii prefera modificari electronice pentru cresteri de putere (intre 150 si 400 de euro), kit-uri de filtru de aer de admisie directa (100 euro), dar si kit-uri de frana mai performante decat cele originale (intre 60 si 2.500 de euro).



150.000 de euro, cea mai scumpa modificare

"Pasionatii de tuning din Romania investesc maximum 50.000 de euro intr-o masina, dar putina lume isi permite sa-si modifice masina complet de prima oara. Toate aceste modificari au loc treptat. Din cate stiu, cea mai scumpa masina modificata se gaseste in Brasov. Este un Porsche Cayenne, in care s-au investit 150.000 de euro. Dar modificarile nu s-au facut in Romania, ci in Germania", a spus Manea.

Cecareanu de la Dimasport spune ca cei mai impatimiti doritori de tuning sunt proprietarii de masini performante, precum Audi, Seat, Skoda, Volkswagen, BMW, Peugeot, Mercedes, Opel.

"Prima mea masina am achizitionat-o in 1991, in urma unei vizite in Germania. Era un Ford Sierra 2.0 si costa cat echivalentul unei Dacii 1310, la vremea aia. Nu a durat mult si am modificat debitele de benzina, admisia de aer, evacuarea, suspensia, chiar si la motor am lucrat putin", isi aminteste Sebastian Sandu, de la clubul de tuning Legal Racing.

"Pretul este greu de spus si investitia nu prea se opreste, apare un miraj greu de abandonat, iar satisfactiile sunt pe masura. Ce poate fi mai frumos decat cu un banal Cielo sa ingenunchezi la propriu un BMW 328 sau o Toyota Celtica, ori un Chevrolet Camaro de 5,7 litri?", povesteste Sandu.



De la cursele ilegale la cele legale

Dar nu poate exista tuning fara promovare si fara sustinatori, iar cluburile de tuning ocupa un loc important in aceasta privinta. Aici se gasesc majoritatea clientilor companiilor de tuning.

Sebastian Sandu este unul dintre initiatorii acestei miscari in Romania, fiind fondatorul Asociatiei Club Sportiv Legal Racing.

"Infiintarea acestui club a fost o necesitate a perioadei respective pentru a readuce in prim-planul miscari automobilistice un tip de competitie de larga circulatie internationala, ce functiona si in Romania postdecembrista, dar in ilegalitate. Denumirea clubului este sugestiva".

Clubul promoveaza cursele legale, organizand pana in prezent circa 45 de etape. Urmatoarea va avea loc pe 30 iulie 2005, la Timisoara. Cu toate ca sunt un club sportiv, ce-i de la Legal Racing nu se bucura de sprijinul autoritatilor.

"Sprijiniti de autoritati? Le suntem o treaba in plus pe care nu o agreeaza in mod special, doar o tolereaza, fiind obligati de lege. Politia si pompierii vin fara bani, restul vin contra cost si au preturi mari, prea mari la ce presteaza. Mai ales ca noi estompam fenomenul social al curselor ilegale".

Costurile organizarii unei asemenea curse variaza intre 6.000 si 15.000 de euro, in functie de spectacol si calitatea evenimentului. Printre masinile care se prezinta la start predomina masinile nemtesti BMW, Opel,Volkswagen. Dar nu lipesc nici Dacia, Cielo sau Tico.

"Numarul pasionatilor de tuning creste si e normal ca o data cu cresterea puterii de cumparare a populatiei sa creasca tuningul in cantitate si speram si in calitate. Pot spune ca in Romania, incet, dar sigur, incepe sa se contureze tuningul de calitate. Aceasta evolutie este sustinuta de dezvoltarea economica, cea sociala, dar si de cursele si evenimentele organizate de cluburile de tuning, precum Salonul Auto Bucuresti Tuning&Sport 2005", spune fondatorul Legal Racing.

Printre cluburile mai mici, o ascensiune rapida a inregistrat-o Insomnia Racing, care are 40 de membri in tara si patru in SUA. Acestia din urma formeaza Insomnia Racing California. "Ne-am infiintat in noiembrie 2003, eram patru prieteni pasionati de masini ce voiau sa faca ceva constructiv. De fapt asta era si sloganul nostru: Un grup de prieteni cu aceleasi pasiuni", spune Costin Gucci, unul dintre cei cinci membri fondatori.

Membrii clubului au participat la diverse curse de masini organizate de cei de la Legal Racing dar si la saloane de tuning ca International Tuning&Sound Oradea 2005 si Salonul Auto Bucuresti Tuning&Sport 2005. Membrii clubului nu participa doar la evenimente nationale, ci si la cele internationale. Ei au fost prezenti la evenimente din SUA, prin grupul lor de pasionati de tuning din California, dar si in Franta, Spania, Belgia sau Germania.

"Cand au auzit de clubul nostru, multi au zis ca nu suntem decat niste pustani de bani gata care toaca banii parintilor. Nu e chiar asa. Majoritatea baietilor lucreaza si isi investesc mai tot salariul in masinile lor", explica Gucci, care la randul lui lucreaza la o banca importanta din Romania. Visul pasionatilor de tuning din Romania este construirea unei piste specializate pentru organizarea curselor de tuning. "Vrem sa avem propria noastra pista, ca sa nu ne mai uitam cu invidie la cele din Ungaria si Belgia. O data cu raspandirea acestui fenomen, poate vom reusi sa ne indeplinim acest vis", spune Gucci.



Si provincia vrea masini "mai tari"

Chiar daca cele mai mari firme de tuning se afla in capitala, in ultimii ani mai multi pasionati din provincie au infiintat centre in care modifica masini. La Sibiu - Bucur Tuning, la Iasi - Luc Auto Design, la Cluj - Spider Tuning, la Oradea - Horguem, la Arad - KID Tuning, sunt doar cateva dintre firmele care au intrat pe aceasta piata. Majoritatea au inceput cu importurile de piese auto, reorientandu-se ulterior, o data cu aparitia primelor cereri pe piata. Timide la inceput, modificarile de masini au ajuns in stadiul reconstructiilor complete. Un exemplu in acest sens este compania Spider Tuning din Cluj, care a pornit de la personalizarea ceasurilor de bord, si a ajuns sa reconstruiasca un VW Golf 2.

De la livrari de accesorii si componente de tuning optic si sisteme audio pana la montajul acestora, totul poate fi realizat si intr-un centru de tuning din afara capitalei. Patronii centrelor de tuning transilvanene constata impactul acestui gen de servicii in randul tinerilor, care sunt mai receptivi, mai dornici de a-si personaliza masina. In plus, ei au acces si la cele mai moderne resurse de informare cu privire la tuningul de peste hotare. (Dana Ciriperu)
O campanie Ziarul Financiar Banca Transilvania