N-am fost niciodata un manager de eprubeta

Sferturile de finala ale Cupei Americii la yachting, desfasurate luna trecuta in Noua Zeelanda, s-au sfarsit cu victoria echipei elvetiene Alinghi, care a invins Prada Challenge, si a echipei americane Oracle BMW Racing, invingatoare in fata echipei OneWorld Challenge. Urmeaza semifinalele, in decembrie, la finalul carora va fi desemnata echipa ce va infrunta in februarie 2003 campioana actuala, echipa Noii Zeelande.stleadend
Mai mult decat despre calitatile vaselor sau tehnica navigatorilor, comentatorii acestui eveniment sportiv au vorbit despre sumele imense implicate in joc de sponsorii fiecareia din cele patru echipe, cu totii oameni de afaceri de talie mondiala, majoritatea miliardari. Patrizio Bertelli, sotul creatoarei de moda Miuccia Prada, a cheltuit 90 de milioane de dolari pentru pregatirea si dotarea echipei Prada Challenge; Larry Ellison, seful Oracle, a cheltuit 80 de milioane pentru Oracle BMW Racing; Craig McCaw, fondatorul XO Communications si cofondatorul Microsoft, Paul Allen, au finantat cu 75 milioane OneWorld, in timp ce pentru Alinghi a dat 69 de milioane Ernesto Bertarelli, seful companiei elvetiene de biotehnologie Serono.
Comentatorii sportivi s-au referit si la eventualitatea usor amuzanta ca echipa elvetienilor, oameni dintr-o tara fara iesire la mare, sa ajunga finalista sau chiar castigatoare a Cupei Americii, competitie dominata in mod traditional de navigatori americani sau neozeelandezi, care au ocazia sa se antreneze in voie pe propriul litoral.
Ziaristii au explicat ascensiunea echipei elvetiene prin ambitia patronului Ernesto Bertarelli, navigator infocat inca din copilarie si castigator al mai multor regate pe Lacul Geneva. Inalt, bronzat si atletic, Bertarelli a implinit in septembrie 37 de ani si cine il vede in fotografiile din revistele mondene, impreuna cu stralucitoarea lui sotie englezoaica, nu se asteapta ca personajul sa fie in stare sa vorbeasca si despre altceva decat despre yachting. In afara de calificarile pentru Cupa Americii, Bertarelli e de gasit insa pe locul al 31-lea in topul Forbes al celor mai bogati oameni din lume, cu o avere personala estimata anul acesta la 8,4 miliarde de dolari.
Previzibil, la originea ei se afla mostenirea familiei - cea mai mare companie de biotehnologie din Europa, Serono. Dar Bertarelli e departe de imaginea unui baiat rasfatat care nu face decat sa ia bani de la parinti. Din 1996, de cand tatal sau l-a lasat in locul lui in functia de CEO al companiei, Serono si-a dublat vanzarile, profitul net a crescut de zece ori, capitalizarea bursiera de cinci ori, iar firma elvetiana specializata pe cateva produse de nisa vandute in Europa a ajuns o multinationala adevarata, concurenta cu giganti ca Biogen, Aventis sau Schering-Plough.

Calugaritele si fertilitatea
Fondatorul companiei este un medic italian, Cesare Serono, care a infiintat in 1906, la Roma, Instituto Farmacologico Serono. Serono i-a incredintat conducerea institutului lui Pietro Bertarelli, cel ce a definit si specificul produselor, neschimbat de cateva decenii: medicamente pe baza de extracte din substante naturale. Imediat dupa al doilea razboi mondial a fost lansat cel mai faimos produs al firmei: un medicament impotriva infertilitatii, Pergonal, al carui principiu activ erau hormonii continuti de gonadotrofina extrasa din urina femeilor aflate la menopauza.
Pentru productie, firma a colectat literalmente vagoane de urina de la mii de femei, din Italia pana in America Latina, ceea ce a presupus costuri cam prea dificil de suportat pentru acea vreme. In cele din urma s-a gasit o solutie mai putin ortodoxa de reducere a costurilor, dar care a placut Bisericii Catolice, tinand cont ca pe atunci unul din proprietarii Serono era Banca Vaticanului: colectarea urinei de la calugaritele din manastirile italiene. In termenii gazetelor catolice, castitatea unora a ajutat, deci, fertilitatii altora.
In 1977, fiul lui Pietro, Fabio Bertarelli, a mutat sediul companiei la Geneva, considerand ca aici sunt conditii de infrastructura mai bune pentru o afacere cu ambitii internationale, asa cum devenise Serono. In plus, firma si-a extins aria de actiune, de la combaterea infertilitatii la combaterea tulburarilor de crestere la copii: a pus la punct un medicament pe baza de hormoni naturali de crestere, pentru care materia prima era la fel de ciudata, dar la fel de economic obtinuta ca si urina calugaritelor: preputurile circumcise ale nou-nascutilor de sex masculin din Israel. Medicamentul s-a dovedit util nu numai in tratarea nanismului (deficitul de crestere in inaltime in perioada copilariei), dar si la imbunatatirea performantei sportivilor, care in acea epoca l-au adoptat cu entuziasm.
Timp de cativa ani, Serono a dominat piata europeana si a cucerit jumatate din piata americana a medicamentelor pe baza de hormoni de crestere. Ceea ce i-a schimbat complet conceptia a fost insa aparitia rivalului american Genentech, care a lansat la inceputul anilor '80 un medicament similar cu cel al Serono, produs insa nu din hormoni naturali, ci din substante recombinate artificial prin biotehnologie. Serono a investit in 1982 100 de milioane de dolari pentru schimbarea tehnologiei si sapte ani mai tarziu a lansat primul sau medicament rezultat din substante recombinate artificial - hormonul de crestere Saizen. In 1994, cercul s-a inchis: al doilea produs obtinut prin biotehnologie a fost un medicament contra infertilitatii, Gonal-F.

Managerul de moda noua
Faptul ca Fabio s-a imbolnavit de cancer a facut ca momentul preluarii firmei de catre Ernesto Bertarelli - a treia generatie a familiei sale la conducerea Serono - sa se petreaca foarte devreme, in 1996, pe cand Ernesto avea 30 de ani. N-a fost insa deloc dificil pentru proaspatul CEO: inca de copil, tatal sau a vrut sa-l invete absolut totul despre conducerea unei companii de farmaceutice: il lua cu el la cele mai plicticoase sedinte de buget (angajatii mai vechi si-l amintesc si acum cum isi lua notite, in pantaloni scurti) si, in timp ce colegii de scoala de varsta lui plecau in vacanta, el incerca sa inteleaga cum functioneaza un departament sau altul. Era si o metoda a lui Fabio de a-si disciplina baiatul, cam nestapanit din fire, in ciuda scolii catolice severe din Geneva unde il inscrisese pentru studiile primare. A urmat apoi cursurile Colegiului Babson din Boston, tot la initiativa tatalui sau, care a avut intotdeauna o predilectie deosebita pentru acest oras american, unde la un moment dat a incercat chiar sa mute definitiv sediul Serono.
Ernesto Bertarelli a fost angajat propriu-zis al Serono din 1985, ocupand pe rand mai multe posturi, de la reprezentant medical, agent de vanzari, responsabil de marketing si pana la director de productie. Din 1993 insa, dupa ce a facut si un MBA la Harvard Business School, Ernesto a inceput sa-si doreasca din toata inima sa ajunga seful firmei. Cat a stat la Harvard, Fabio il consulta aproape zilnic in problemele companiei, ii trimitea faxuri, ii cerea solutii. Dupa ce Ernesto s-a intors, Fabio a plecat de mai multe ori pentru tratament in SUA si de fiecare data l-a lasat in locul lui pe fiu, care s-a simtit insa destul de frustrat de putinele atributii capatate. In sfarsit, din cauza bolii, tatal n-a mai reusit sa faca fata si i-a cedat fiului conducerea Serono.
Imediat, Ernesto a inceput sa reorganizeze din temelii activitatea firmei. Fabio fusese un manager foarte autoritar, pentru care delegarea responsabilitatilor era o notiune aproape necunoscuta; de aici rezultase o structura de organizare foarte centralizata a companiei. In al doilea rand, Fabio vedea Serono ca pe o afacere de familie, pentru care cercetarea si munca stiintifica erau mult mai importante decat marketingul si cifra vanzarilor. Conducand o companie inchisa, Fabio Bertarelli nu a fost niciodata constrans, de altfel, sa insiste pe aspectele comerciale ale productiei de medicamente, ca sa dea satisfactie eventualilor actionari. In al treilea rand, tatal lui Ernesto a considerat biotehnologia doar ca pe o metoda de a contracara concurenta, nu ca pe un domeniu in care Serono putea si trebuia sa ajunga lider mondial.
Acesta a fost insa visul lui Ernesto. A inceput prin a schimba modul centralizat de luare a deciziilor in firma, inlocuindu-l cu unul mult mai flexibil; a creat astfel o retea de directori autonomi, capabili sa-si conduca departamentele ca pe niste firme in sine. A investit in capacitati noi de productie si in unitati de cercetare: a construit o uzina de medicamente la Corsier-sur-Vevey, cu tehnologie ultramoderna, iar in 1998 a cumparat de la Glaxo Wellcome un institut de cercetare biomedicala din Geneva. A majorat cheltuielile pentru cercetare si dezvoltare, care din 1996 pana in 2000 s-au dublat.
A marit apoi vizibilitatea Serono prin listarea la bursa - mai intai la bursa din Zurich, pe urma, din 2000, cu o oferta de certificate americane de depozit (ADR) la bursa din New York. Interesul investitorilor i-a adus atunci aproape 1,5 miliarde de dolari din vanzarea de ADR-uri, bani din care Ernesto Bertarelli a cheltuit pana acum destul de putin - pentru investitii in extinderea firmei. Singura achizitie de pana acum, cu 100 milioane de dolari, a fost compania franceza de biotehnologie Genset. In rest insa au fost cateva parteneriate nu mai putin importante: cu Pfizer, cu AstraZeneca si cu fostul rival Genentech, pentru co-promovarea pe anumite piete a unor medicamente produse fie de Serono, fie de aceste companii.

Batalia pentru piata americana
Cea mai mare parte din vanzarile Serono se bazeaza si astazi pe tratamentele contra infertilitatii, mai ales ca in ultimii ani si piata a crescut: dupa unele studii, unul din sase cupluri in Europa si SUA are nevoie de un astfel de tratament. Clientela clinicilor de fertilitate o constituie acum mai ales femeile trecute de 30 de ani care au folosit pilule anticonceptionale incepand din adolescenta, fenomen ce alimenteaza de minune comentariile conform carora medicina moderna rezolva probleme create tot de ea.
Atat in privinta medicamentelor pentru infertilitate, cat si a celorlalte produse ale Serono, masura internationalizarii companiei o da piata americana. Din cele trei medicamente ale Serono pentru infertilitate, numai unul (Gonal-F) a fost aprobat in SUA. Cel mai repede a fost aprobat un hormon de crestere, Serostim, care poate fi administrat si in anumite faze ale SIDA pentru a limita pierderea in greutate asociata cu boala. La un pret de 25.000 de dolari pentru trei luni de tratament, Serostim a adus firmei venituri 137 milioane de dolari numai in 1999, in primul an de la aprobarea sa de catre Administratia Federala pentru Medicamente si Alimente (FDA).
Aceeasi comisie federala a blocat insa, in 2000, lansarea pe piata americana a medicamentului Rebif, un produs al Serono pe baza de interferon beta destinat tratamentului sclerozei multiple. Scleroza multipla este o boala neurologica autoimuna, incurabila, pentru care tratamentul nu urmareste vindecarea, ci numai reducerea frecventei crizelor, adica a puseelor inflamatorii care blocheaza transmisia impulsului nervos. Diferentele dintre medicamentele existente pe piata sunt destul de mici, invers proportionale cu intensitatea concurentei dintre producatori.
Piata americana a medicamentelor pentru scleroza este importanta valoric (circa 1,8 miliarde de dolari), dar scleroza multipla este considerata o boala rara (care afecteaza mai putin de 200.000 de americani). Prin urmare, produsele pentru scleroza intra sub incidenta legii federale a medicamentelor pentru boli rare, care acorda facilitati fiscale si de promovare pe piata fabricantilor de astfel de medicamente, pe motiv ca numarul redus al pacientilor nu le permite niciodata sa-si acopere cheltuielile de productie. Autorizatia pentru un medicament destinat unei boli rare se elibereaza pentru sapte ani (fata de 20 de ani pentru un medicament obisnuit), dar are puterea de a institui un adevarat monopol pe piata, unde nici un medicament similar nu mai are posibilitatea sa capete autorizatie. In 1993, Berlex Industries a reusit sa lanseze in SUA un medicament injectabil anti-scleroza care reducea frecventa crizelor cu 34%. Trei ani mai tarziu, FDA a aprobat produsul Avonex, al companiei Biogen, in baza dovezilor clinice ca pacientii tratati cu Avonex au de-a face cu mult mai putine complicatii la locul injectiei. Legea medicamentelor pentru boli rare protejeaza statutul de monopol al Avonex pana in 2003.
Aceasta nu l-a impiedicat insa pe Ernesto Bertarelli sa incerce pe toate caile spargerea monopolului Avonex. Bertarelli a argumentat in fata FDA ca produsul anti-scleroza al Serono, Rebif, este superior clinic concurentului sau, pentru ca se injecteaza in doze mai mari si cu frecventa mai mare si, in plus, poate fi folosit in toate stadiile de evolutie a bolii. A intentat chiar si o actiune in justitie impotriva interpretarii pe care FDA a dat-o legii medicamentelor pentru boli rare, argumentand ca legea ar trebui sa recunoasca monopolul Avonex numai in privinta metodei de injectare, nu si in privinta capacitatii de a combate scleroza.
In cele din urma, Bertarelli a recurs la un test clinic pe 700 de pacienti carora li s-au administrat Avonex si Rebif timp de sase luni. Rezultatele studiului au dat castig de cauza Serono: doar 63% din pacientii tratati cu Avonex nu au avut crize in perioada respectiva, comparativ cu 75% in cazul celor tratati cu Rebif. Imediat dupa anuntarea rezultatelor, in martie anul acesta, Serono a obtinut marea victorie: FDA a aprobat intrarea Rebif pe piata americana.
Bertarelli estimeaza acum ca vanzarile Rebif vor creste, in urma deciziei FDA, cu 43-48% in acest an si ca medicamentul va cuceri un sfert din piata americana pana in 2005. Victoria ravnita timp de doi ani i se pare acum atat de fireasca, incat aproape nici nu mai vorbeste despre ea. Si-a atins pana acum toate scopurile, in calitate de sef al companiei pe care a mostenit-o de la tatal sau. I-a mai ramas, ce-i drept, o singura dorinta deocamdata neindeplinita, dar asta nu mai tine de capacitatile lui manageriale, ci de calitatile de navigator. O sa castige oare, cu Alinghi, Cupa Americii? Urmariti stirile: peste cateva zile incep semifinalele.