Nici un finantist de la Casa Alba n-a fost suficient...

Putine sunt motivele de bucurie pentru producatorii de subansamble auto in ultima vreme. Costurile materiilor prime urca, fabricantii de automobile le cer preturi mai mici ori reduc productia, iar ratingurile bonitatii financiare sunt pe panta descendenta. Mentinerea pe piata se face cu costul disponibilizarii a zeci de mii de angajati si cu pierderi de milioane de dolari.

Statul american Michigan contabilizeaza tot mai multe victime in randul producatorilor de componente pentru automobile. Cea mai recenta: Collins & Aikman.

Infrant de conditiile nefavorabile, furnizorul de subansamble auto - unul dintre cei mai importanti din SUA, cu vanzari de 3,9 miliarde de dolari (3,1 mld. euro) in 2004 - a solicitat, marti, declansarea procedurii de faliment, sustinand ca astfel va putea face rost urgent de finantare pentru continuarea operatiunilor.

Collins & Aikman, cu sediul in Troy, Michigan, este unul dintre primii zece furnizori de subansamble auto din Statele Unite. Printre clientii pe care ii aprovizioneaza cu echipamente pentru interiorul autovehiculelor se numara Ford, Chrysler, General Motors, Toyota Motor, Honda Motor si Nissan Motor Co. Noua din zece automobile sau camioane construite in America de Nord contin componente produse de Collins & Aikman.

O data cu cererea de declarare a falimentului, Collins & Aikman a indicat ca a primit, de la banca JPMorgan Chase, un angajament de finantare pentru 300 milioane de dolari. Cu aprobarea instantei, suma ar fi folosita de companie pentru acoperirea obligatiilor fata de furnizori si de salariati. Collins & Aikman are 23.000 de angajati in 17 tari, nici una dintre societatile afiliate din afara SUA nefiind inclusa in solicitarea de declansare a falimentului.

Charles Becker, directorul executiv interimar, numit dupa retragerea fostului presedinte si CEO David Stockman, a precizat ca operatiunile vor continua in ritm normal pe tot parcursul procedurilor de faliment.

Compania subliniaza ca nu va disparea din mediul de afaceri, intentionand sa foloseasca protectia fata de creditori, oferita de legea americana a falimentului, pentru a se reorganiza, pentru a reface nivelul lichiditatilor, a ameliora bilantul si a reinstaura profitabilitatea.



Pierderi in cinci din ultimii sase ani

Collins & Aikman paseste pe urmele concurentilor sai din Michigan: in 2001, gigantul Federal-Mogul Corp. si-a anuntat falimentul, iar Tower Automotive Inc. a depus armele in februarie, evenimente care nu au provocat surprize pe piata americana.

Era cunoscut faptul ca furnizorul de echipamente auto traversa o perioada cenusie din cauza scumpirii otelului si a altor materii prime, dar si a scaderii productiei de automobile de la General Motors si de la Ford Motor. De fapt, compania - aflata intre primele 500 din SUA, potrivit revistei Fortune - a pierdut bani in cinci din ultimii sase ani.

In 2003, pierderea s-a cifrat la 57,5 milioane de dolari, in timp ce anii 2001 si 2002 s-au soldat cu o pierdere cumulata de 38,7 milioane de dolari.

O data cu anuntul demisiei lui Stockman, Collins & Aikman a mai indicat ca face demersuri pe langa creditori pentru a obtine o amanare la plata datoriilor, in urma obtinerii unor rezultate financiare mai slabe decat se anticipase, pe primul trimestru.

Rezultatele nu au fost inca anuntate, iar compania a precizat ca nu poate furniza nici estimari pentru primele trei luni, cu exceptia cheltuielilor de capital, care s-au cifrat la 50 milioane de dolari.

Vara trecuta, actiunile Collins & Aikman valorau aproximativ 6 dolari. In martie, dupa ce firma a anuntat ca investigheaza o serie de nereguli contabile si ca ar putea fi nevoita sa revizuiasca in sens negativ rezultatele financiare pe 2003-2004, actiunile au inceput sa coboare. Pretul la care s-au tranzactionat in data de 11 mai a fost de 78 de centi. Bursa de Valori din New York a delistat actiunile Collins & Aikman joia trecuta, din cauza incertitudinilor financiare care planeaza asupra companiei.

In ciuda vanzarilor anuale de patru miliarde de dolari, Collins & Aikman avea, la finalul saptamanii trecute, disponibilitati banesti de numai 13,4 milioane de dolari, in baza aranjamentelor financiare cu creditorii. Conform agentiei de rating Standard & Poor''s, datoria sa totala ajunge la doua miliarde de dolari.

Dupa plecarea lui Stockman, Collins & Aikman a cerut marilor clienti precum GM si Ford sa accelereze platile pentru a se mentine pe linia de plutire.

Dificultatile Collins & Aikman pun probleme serioase si clientilor sai. Ford se bazeaza in intregime pe compania din Troy pentru constructia planselor de bord, a panelurilor pentru usi si a majoritatii componentelor din interiorul viitorului Ford Fusion, care va ajunge la concesionarii auto in toamna acestui an.

In plus, Collins & Aikman a fost ales in 2003 furnizor pentru Ford Futura, model a carui lansare este prevazuta pentru 2006. Expertii au estimat ca valoarea contractului cu Ford este de circa 1.000 de dolari pentru fiecare model Futura.

Nici Chrysler nu sta prea bine in ceea ce priveste impactul falimentului, avand in vedere ca achizitioneaza anual echipamente de circa un miliard de dolari de la Collins & Aikman.



Fostul congresman

Stockman, in varsta de 58 de ani, a fost congresman republican, reprezentant al statului Michigan.

El a ocupat, la numai 34 de ani, functia de director al biroului de buget si management al Casei Albe, in timpul primului mandat al lui Ronald Reagan (1981-1985). In final, cariera politica l-a dezamagit, Stockman alegand domeniul bancilor de investitii pentru a-si continua traseul profesional.

Intrarea in industria auto si-a facut-o ca partener la grupul privat de investitii Blackstone, din New York.

El contribuise deja la fondarea Heartland Industrial Partners din Greenwich, Connecticut, companie de investitii care strangea capital pentru consolidarea firmelor din industria auto si din alte ramuri industriale.

Stockman a ajuns in fotoliul de director executiv al Collins & Aikman in august 2003, in urma retragerii lui Jerry Mosingo, dupa ce ocupase pozitia de managing director la Heartland Industrial Partners, pe atunci cel mai mare actionar al Collins & Aikman.

Stockman facea nota discordanta cu restul furnizorilor industriei auto, prin convingerea sa ca sectorul subansamblelor este inca un taram al oportunitatilor, in pofida problemelor destul de serioase.

Plecarea lui Stockman de la carma companiei s-a produs subit. Firma nu a precizat daca decizia a fost luata de el, in mod voluntar, sau daca directorul a fost demis.

Totusi, surse din interiorul Collins & Aikman au semnalat ca demisia lui a fost ceruta de consiliul de administratie, pe motiv ca directorul omitea sa furnizeze informatii financiare importante celorlalti parteneri din conducere.



Dispret la adresa politicii

Stockman a fost cel mai tanar director al biroului de buget si management al Casei Albe.

Desi considerat un copil teribil al primei administratii Reagan, Stockman nu a reusit sa faca pace cu politica si a preferat sa inlocuiasca invinuirile reciproce care formeaza "esenta guvernarii", cu regulile invioratoare din sectorul privat, unde cel putin bilantul de la sfarsitul anului spune adevarul: ori ai profit, ori ai pierdere.

In 1986, editura Harper & Row i-a publicat cartea "Triumful politicii: Cum a esuat revolutia Reagan".

Prezentarea cu amaraciune a culturii politice de la Washington, cuprinsa in memoriile lui Stockman, poate fi rezumata prin descrierea pe care o creioneaza Casei Albe, care "tine economia americana ostatica in fata unei politici fiscale nesabuite si instabile, bazata pe ideea cheltuielilor ridicate si pe doctrina taxelor scazute".

Caracterizarea se potriveste ca o manusa si actualei administratii a lui George W. Bush. Stockman este insa mult mai optimist in acest caz, considerand ca acum este vorba doar de o "umflare" ciclica a deficitului bugetar, care se va corecta de la sine, cuplata cu o supradimensionare temporara a bugetului destinat apararii.

"Nu este vorba de un dezechilibru structural", spunea el in urma cu un an.



Ambitiile lui David Stockman

In 1981, jurnalistul William Greider il descria pe Stockman ca un tanar conservator stralucit si idealist, dar deziluzionat in cele din urma de marile teorii ale miscarii conservatoare despre resorturile lumii politice si ale lumii in general. Ambitia sa a fost sa reduca amploarea cheltuielilor din bugetul federal pe parcursul sederii la Casa Alba, fara sa loveasca in clasa saraca, insa nu a reusit sa inverseze tendinta de crestere a deficitelor bugetare, alimentata de scaderile de impozite decise de administratia Reagan. Mai multe discutii private cu Stockman i-au furnizat lui Greider materialul necesar pentru un controversat articol publicat in revista Atlantic Monthly si intitulat "Educatia lui David Stockman". Stockman a sustinut valorile sociale si in sectorul privat. Heartland Industrial Partners, fondul de investitii fondat de el, s-a angajat sa pastreze un climat prietenos pentru angajati. Chiar si denumirea este imprumutata, potrivit lui Greider, de la un fond de investitii lansat de Leo Gerard, presedintele federatiei sindicale a siderurgistilor, denumit Heartland Labor Capital Network. Fondul lui Gerard investeste in companii care permit organizarea angajatilor in sindicate.

La Blackstone Group, Stockman a avut succes in mai multe operatiuni de redresare a corporatiilor industriale datorita cooperarii cu salariatii si sindicatele, in locul neglijarii lor. De cand si-a lansat propria firma, in 1999, strategia sa a fost axata in intregime asupra redresarii companiilor mijlocii.

Dupa retragerea de la Collins, Stockman isi va continua activitatea la Heartland Industrial Partners, care inca mai detine controlul la nivel de management asupra Collins & Aikman.