Afaceri de la zero

Si impodobitul bradului poate fi externalizat

20.12.2005, 18:21 Autori: Anca Rif, ZF Transilvania , Laura Laurentiu
Cateva firme inspirate s-au specializat pe livrarea, ornarea la domiciliu a brazilor de Craciun si pe realizarea de aranjamente pentru Sarbatori.

Pentru ca au exigente ridicate, dar nu au timp pentru a pune globuri si luminite in brad de Sarabatori, tot mai multe persoane cu venituri mari apeleaza la serviciile firmelor care ofera brazi "la cheie". Ca sa nu mai vorbim de companii - tot mai preocupate de imagine si de crearea unei atmosfere placute angajatilor.

In preajma Sarbatorilor, firmele din domeniu sunt asaltate de comenzi. Firma Creative MDV din Bucuresti castiga zeci de mii de euro din servicii de impodobire a bradului, cat si de curatenie dupa brad.

"In principiu, toti cei care sunt interesati sa achizitioneze bradul deja decorat stiu foarte bine ce tip de aranjament vor si sunt foarte pretentiosi. Impun culorile si linia principala de ornare. In ceea ce priveste aranjarea si ideile, echipa noastra de studenti angajati special pentru acest lucru are libertate de creatie", spune Diana Nitu, director general al companiei Creative MDV.

Anul trecut, firma Creative MDV a realizat pentru compania de turism Go Travel un decor cu brazi atarnati de tavan. "Am fost primii in Romania care am adus aceasta idee", spune reprezentanta firmei.

Bradul comandat poate fi decorat standard sau de lux. Decorarea standard presupune ornarea acestuia cu panglica si globulete, totul la un pret de 200 de lei noi (circa 52 de euro). Decorarea de lux presupune mai multe aranjamente cum ar fi globuri, fundite colorate, ghirlande uriase, fluturasi aurii, ingerasi argintii, zane si Mosi Craciun. Combinatia de culori este aleasa de client, acesta platind pentru decorare suma de 300 de lei noi (80 de euro).

Infiintata in martie 2004, Creative MDV Intl a luat nastere din Avantaj Net, agentie de web design cu experienta de 4 ani pe piata, care este inca actionar cu o cota de 50%. Firma a intrat pe piata in noiembrie 2004 sub o forma virtuala: floridelux.ro, care pune la dispozitia clientilor aranjamente de flori. Ulterior, Creative MDV a lansat alte doua proiecte: coroane.ro si brazidecraciun.ro.

"In 2004, imediat dupa lansarea floridelux.ro, am fost in Danemarca pentru a alege brazii. Pe 5 decembrie 2004 aveam prima livrare", spune Diana Nitu. Brazii comercializati pe site au preturi diferite, in functie de dimensiuni. Astfel, un brad de 1 metru inaltime poate fi achizitionat cu 99 de lei noi, iar unul de 3,5 metri cu 579 de lei noi.

Odata sarbatorile terminate, cei de la brazidecraciun.ro se ofera sa-si ajute clientii "sa scape de acele de brad". Astfel, pentru 50 de lei o echipa a companiei vine acasa la client, aduna globurile in cutii pentru a putea fi folosite si anul urmator, face curatenie la locul faptei si arunca bradul. "Din pacate, nu exista persoane pregatite numai pentru acest lucru, astfel incat aceste persoane sunt angajate part time", detaliaza Diana Nitu.

In ceea ce priveste clientii, in afara marilor companii, firma are comenzi date de persoane fizice, 50% dintre acestea fiind barbati. Comenzile si platile se fac online, prin completarea unui formular cu datele de livrare sau pe e-mail, fax si telefon. Livrarea in Bucuresti se face in maximum 3 ore de la primirea comenzii, iar la nivel national in 24 de ore. Ultimele sume investite de companie au fost in publicitate (30.000 de euro), in dezvoltarea sistemului de livrare si in achizitionarea a 5.000 de brazi care se estimeaza ca ar creste de patru ori cifra de afaceri a companiei.

Potrivit acesteia, in perioadele de varf se poate vorbi de o cifra de afaceri de peste 30.000 de euro, realizate de cei patru angajati permanenti si alti 7 in part time, in functie de sezon. Firma clujeana Deko Line a luat fiinta de-abia in luna august a acestui an, dar s-a orientat de la bun inceput catre un anumit segment al pietei de profil: cel de lux. "Ideea persista de mai multa vreme, insa timp de sapte ani am lucrat in domeniul bancar si nu m-am putut desprinde atat de usor. Afacerea are la baza asocierea cu o buna prietena de a mea din Austria, Theodore Gillmann, care de ani de zile imi tot spune ca in Romania oamenii nu stiu cum sa ofere flori sau cum sa realizeze aranjamente florale pentru diferite ocazii", explica inceputul Loredana Florea, directorul executiv al firmei Deko Line.

Cele doua asociate au infiintat firma pornind mai ales de la ideea de a oferi consiliere atat in cadrul evenimentelor familiale, cat si celor corporate. Pentru magazinul "Casa cu Flori" au ales un spatiu ultracentral pe care

l-au amenajat timp de trei luni, investitia totala in proiect fiind de 25.000 de euro. Serviciile firmei vizeaza atat realizarea de buchete, cocarde si aranjamente pentru nunti, cat si aranjarea diferitelor locatii pentru evenimente corporate - lansari de produse, petreceri ale companiilor, cocktailuri.

"Participam constant la targurile si expozi-tiile din Austria, astfel incat tendintele euro-pene se regasesc in creatiile florale si decora-tive ale noastre. Pe partea florala, avem con-tract cu o firma din Brasov care ne livreaza flori taiate din Olanda, plantele vii sunt de la un furnizor din judetul Mures, iar accesoriile si decoratiunile pentru aranjamente sunt aduse din Austria si Spania", spune Loredana Florea.

Nimic din ce solicita clientul nu este imposibil pentru cei de la Casa cu Flori, desi de multe ori au parte de cereri cel putin originale. "Cea mai grea incercare a fost realizarea unei posete din trandafiri pentru una dintre clientele noastre care se casatorea. A necesitat o noapte intreaga de munca si am folosit 140 de trandafiri crem. A costat aproximativ 700 de lei, dar nu cred ca as mai realiza o astfel de poseta la acest pret pentru ca e o munca extrem de migaloasa", povesteste Loredana Florea.

Intentia declarata a conducerii firmei este ca in anul 2006 sa se puna bazele unei retele Casa cu Flori. "In anul viitor estimam deschiderea a doua magazine in Bucuresti si Timisoara si ne vom orienta mai ales pe partea de evenimente corporate, tinta noastra fiind marile companii. Deocamdata, piata clujeana permite deschiderea a inca 10-20 de florarii si din acest motiv nu putem spune ca exista o concurenta care sa nu ne permita sa facem fata. Singura dezamagire a noastra e ca nu putem aduce flori de pe piata autohtona deoarece acest sector este foarte slab dezvoltat", incheie Loredana Florea.

Daca magazinul Casa cu Flori are o oferta ce acopera orice sezon, firma Cheyenne Prodcom s-a infiintat exclusiv pentru perioada Craciunului. "Acum doi ani, de revelion, petardele nu m-au lasat sa dorm, asa ca am inceput sa ma gandesc la tot felul de chestii. Cum faceam tot felul de aranjamente pentru prieteni, mi-am zis sa fac asa ceva si sa incerc sa vand", a declarat Kantor Emese, administrator al firmei Cheyenne. Ca urmare, Targul Cadourilor de la ExpoTransilvania Cluj din 2004 a inclus si un stand al firmei Cheyenne unde au fost expuse numai aranjamente de Craciun: coronite, stelute, ghirlande, conuri.

"Aranjamentele le fac impreuna cu sora mea si folosim numai produse naturale pe care le strangem de peste tot: din padure, gradinile vecinilor, parcuri. Refolosim tot ce se poate refolosi: castane, iarba, melci, scoici, alune, nuci, scortisoara. Modelele le cream noi, dar ne inspiram si din diferite reviste de decoratiuni", spune Kantor Emese.

Cele aproximativ 30 de sortimente pregatite pentru aceasta iarna au fost realizate in patru luni de zile si au fost expuse tot la Targul Cadourilor. "Investitia nu a fost foarte mare, iar profitul este inca o data investit. Clientii sunt mai ales tinerii care sunt mai deschisi la nou. De asemenea, strainii se arata foarte interesati de modelele noastre, unii dintre ei spunand ca le vindem mult prea ieftin si ca in Ungaria am primi de trei ori pretul de aici. Pentru mine aceasta afacere e mai degraba un hobby", conchide Kantor Emese.

In zona Targu-Mures, firma DecorFleur face fata cu succes cererii pietei de profil, fiind prezenta in peisajul floral din 1998. "Piata din anii respectivi se caracteriza printr-o cerinta acuta de produse florale mai noi, deosebite, in mare parte realizate din flori uscate. Odata intrati pe piata, am evoluat incet, cu pasi rabdatori", isi aminteste Fabian Gyongyver, administratorul firmei. DecorFleur s-a orientat de la bun inceput catre decoratiuni florale speciale, personalizate, din flori vii si uscate.

Printre clientii fimei muresene se numara companii precum ABN Amro Bank si Piraues Bank.

La inceputul acestui an, DecorFleur a investit 50.000 de lei noi in mutarea intr-un sediu nou. Pentru 2005, cifra de afaceri a companiei se estimeaza ca va atinge 55.000 de euro, iar in 2006 va fi de peste 80.000 de euro. In acest moment, compania numara patru angajati permanenti, sezonier mai fiind angajati alti doi. laura.laurentiu@zf.ro
O campanie Ziarul Financiar Banca Transilvania