Aleph Story

ALEPH STORY: Cât costă un spaţiu ȋn clădirile de birouri din Capitală. O discuţie cu Adelina Mihai, jurnalist şi Ana Maria Rus, editor-prezentator Aleph News

26.05.2021, 18:13 383

O discuţie cu Adelina Mihai, jurnalist ZF, şi Ana Maria Rus, editor-prezentator Aleph News

 

Adelina Mihai: Costul chiriilor în birourile din Capitală a scăzut cu până la 17% în ultimul an. La ce preţuri au ajuns chiriile pe metru pătrat în birourile din Bucureşti şi din Iaşi?

Ana Maria Rus: Să ştii că preţurile sunt cam tot ce acolo, dacă vorbim de Capitală şi de Iaşi. În Capitală avem undeva la 10-15 euro pe mp, iar în Iaşi acolo preţurile sunt cuprinse între 12 şi 14 euro pe mp. Impactul ăsta al pandemiei s-a simţit pe întreaga piaţă  a birourilor, fie că vorbim de Iaşi, Bucureşti, Timişoara, Cluj, Ilfov sau Braşov. Pentru că foarte mulţi, odată cu începerea pandemiei au trebuit să se mute cu jobul acasă, în regim de telemuncă, şi atunci acele spaţii au rămas neocupate.

 

Adelina Mihai: Era o estimare care spunea că 500.000 de angajaţi din birouri s-au mutat peste noapte să lucreze de acasă. Asta a adus provocări foarte mari companiilor, angajatorilor care au trebuit să îşi securizeze sistemele informatice atât de rapid şi birourile au rămas goale, am văzut, şi am făcut şi noi ştiri despre cum nişte clădiri de birouri aflate în dezvoltare şi-au reorientat destinaţia, nu au mai fost construite ca birouri ci ca apartamente. E o tendinţă care s-a mai estompat un pic acum pentru că au început angajaţii să vină din nou la birouri. Care este gradul de neocupare în acest moment?

Ana Maria Rus: Dacă vorbim de Bucureşti, gradul de neocupare este de 15%, dar aceeaşi poveste este şi în iraşi. Eu cred că această tendinţă de a lucra de acasă se va menţine. Cu siguranţă vor începe oamenii să vină şi la birou, dar în mare parte, cel puţin în zona de IT mulţi o să stea în telemuncă.

 

Adelina Mihai: Telemuncă sau hibrid. eMAG-ul a anunţat recent că va menţine munca hibrid, o parte din săptămână angajaţii vor lucra de la birou.

Ana Maria Rus: Cam asta e noua realitate care va fi valabilă de acum încolo. Probabil că vor veni o perioadă şi la birou, după aceea, restul vor trece şi în telemuncă pentru că la un moment dat poate să dăuneze businessului dacă stai tot timpul acasă. În primul rând poate să te afecteze pe plan personal, pentru că tu nu comunici, şi în business, în planul businessului, pentru că tu nu mai comunici cu colegii, cum suntem noi două faţă în faţă, pot să iau pulsul, pot să simt starea.

 

Adelina Mihai: Chiar erau lideri din business care spuneau că la începutul pandemiei productivitatea angajaţilor crescuse şi cu 20 – 25%, faţă de perioada de dinainte de pandemie, pentru că nu mai ştiau când să se oprească. Stai toată ziua în faţa calculatorului, munceşti, munceşti, uiţi să te mai ridici, să pleci, să iei masa, să nu mai discuţi cu colegii atât de mult. Şi a crescut volumul de muncă, am ajuns şi la burnout din cauza Zoom-ului şi uite că uşor uşor ne-am învăţat cu acest nou mod de a lucra, însă, dacă ne uităm la ce s-a întâmplat în trecut, cel mai celebru caz e al lui Marissa Mayer, fostul CEO al Yahoo, care în 2012 şi-a chemat toţi angajaţii care lucrau de la distanţă înapoi la birouri pentru că aveau probleme de productivitate. Asta cred că se va întâmpla şi la noi, vom vedea tot mai mulţi angajaţi care se întorc la birouri, nu poate acum, când va creşte rata de vaccinare.

Ana Maria Rus: E greu să anticipezi ce se va întâmpla pentru că a fost cumva oare ciudat. Ai văzut că la început a fost aşa ca un fel de „lună de miere”, chiar şi eu m-am bucurat, am zis ok, o să stau acasă nu mă mai duc la birou, cred că o lună, două a fost fericire totală pe mine. Dar apoi începi să simţi acea singurătate, cu siguranţă mulţi vor dori să se întoarcă la birou şi pe măsură ce încep să se vaccineze.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF Bankers Summit'24