Romania va primi statutul de economie de piata functionala. Dar fericirea nu ne va fi deplina. Vom fi atentionati ca ne asteapta inca un examen greu: pregatirea pentru a putea riposta provocarilor competitive din Uniunea Europeana. Daca la eticheta "functionala" n-o vom adauga repede si pe aceea de "concurentiala" n-avem de ce sa speram ca vom prinde trenul de la 1 ianuarie 2007.
Ceva capital am adunat deja: avem crestere, inflatia scade, rezervele internationale de la BNR se apropie de 11 miliarde de euro, cursul de schimb a ramas relativ stabil desi Banca Nationala a cumparat si in septembrie, de pe piata interna, inca 400 de milioane de euro. Dar ne luptam din greu cu productivitatea scazuta a muncii, chiar daca e in crestere, cu consumuri inca mari de resurse, cu risipa, cu munca neperformanta, cu incompetenta manageriala. Si iata ca, acum, vine Uniunea Europeana si ne cere, in perspectiva integrarii, sa iesim din aceasta stare. Dand drumul la concurenta.
Economia de piata defineste un sistem de institutii, de reguli si de obiceiuri bazat pe legitati naturale. Dreptul de decizie este preluat, in cea mai mare parte, din mainile comenzii politice si trecut, prin descentralizare, in "mana invizibila" a pietei. Intr-un climat de libertate economica si de econcurenta.
Fara indoiala ca si economia socialista a avut tot piata ca mijloc de locomotie. Numai ca, in socialism, piata a fost un simplu caraus, ce a purtat in spate o economie greoaie, inflexibila, plina de fixisme, in care toate deciziile erau luate "sus", prin plan. E drept ca noi, multa vreme, am crezut in virtutile acestui tip de economie. Dar numai noi, romanii, am crezut? Sau numai noi, cei din lagarul socialist? Minti dintre cele mai stralucite, din lumea occidentala, in numar tot mai mare, au mizat pe economia socialista. Desigur, cu speranta declarata ca numai ea va lichida inegalitatea dintre clase sociale si dintre indivizi. N-a fost sa fie asa. Viata a spulberat visul, dovedind ca in materie de economie, ca si in plan social, sistemele concepute in laborator au pierdut competitia cu sistemele impuse de natura.
Istoria romanilor, in ultimul sfert de veac, a fost rupta in doua de o granita de sistem: inainte si dupa decembrie '89. Tara de dincoace de "cortina de fier", din zona comunista a Europei, Romania era dominata de o ideologie ce manifesta o aversiune obsesiva fata de economia de piata. La noi a fost refuzat pana si adevarul ca piata, departe de a fi o creatie a capitalismului, este o expresie fundamentala a civilizatiei. Ideologia socialista nici nu voia sa auda ca, de fapt, ordinea pietei repeta ordinea naturii si ca in planul intai e proiectata competitia economica.
Dupa decembrie '89, treptat, a inceput sa-si faca loc in societatea noastra un curent favorabil liberei initiative economice. Practic, insa, a trecut mult timp pana cand viata afacerilor s-a infratit cu piata. Intr-un proces lent, cu multe poticneli, ce nici astazi inca nu a fost dus in intregime la bun sfarsit. Si asta pentru ca, chiar si acum, in anul de gratie 2004, o buna parte a populatiei, o parte a aparatului de stat, o parte a clasei politice si, fapt mai greu de priceput, o parte a intreprinzatorilor privati inteleg greu sau nu inteleg deloc rolul pietei in economie. Gandirea lor, conceptiile lor, orizontul lor de cunostinte teoretice si practice, fondul lor informational sunt departe de ideea laureatului Nobel Milton Fridman, care plecand de la adevarul ca in natura frunzele sunt mai dese si mai mari acolo unde e mai mult soare, a observat ca la fel se petrec lucrurile si in societate: apare mai mult profit, se infiinteaza mai multe locuri de munca, salariile cresc, e mai multa bunastare acolo unde piata, cu legile ei, cu institutiile ei, cu obiceiurile ei, acapareaza intreaga viata economica. Piata jucand, aici, rolul luminii solare.
Desigur, lumea a cunoscut si cunoaste piete si... piete. Uniunea Europeana ne cere, acum, sa facem o piata cu desavarsire atractiva pentru intreprinzatori. O piata libera si concurentiala, in care tot mai multi bani sa ajunga in investitii, in initiative economice profitabile, in dezvoltare. Rezultatul final fiind bunastarea.
Nici pana acum n-am stat pe loc. Faptul ca, inca din 2000, am inceput sa ambalam motoarele concurentei, chiar daca incet, ni se pare neobisnuit. Si, poate, chiar incredibil. Noi, care ne-am invatat cu stagnarea, sesizam mai greu ca se misca intr-adevar ceva in directia economiei de piata. Dar se misca. Si iata ca, acum, vine chiar recunoasterea Uniunii Europene, care ne acorda statutul de economie de piata functionala. Ne amintim insa ca Nicolae Iorga, intr-un stadiu publicat in "Enciclopedia Romaniei", scria ca noi inaintam atat de incet, incat celor din jurul nostru li se pare ca stam pe loc. S-a schimbat oare ceva, astazi, dupa mai bine de o jumatate de veac? In privinta perceptiei, nu. Desi, in realitate, schimbarile sunt evidente. Totusi, nu numai celor din afara tarii, dar si multora dintre noi, de dinauntru, asa cum se vede, ni se pare ca stam pe loc. Ceea ce este un neadevar.
Intr-un fel, e firesc sa ni se para ca stam pe loc. Traim doar intr-o tara in care putini oameni muncesc. Ne trage inapoi, cu deosebire, faptul ca s-a restrans masa salariatilor platitori de impozite. In 1990, numarul pensionarilor din sistemul asigurarilor sociale de stat era 2,4 milioane. In schimb, numarul salariatilor contribuabili la buget depasea 8 milioane. In prezent, lucrurile s-au inversat: numarul pensionarilor din sistemul asigurarilor sociale a depasit 6,3 milioane. Numarul contribuabililor, insa, a scazut la 4,5 milioane. Din acest motiv, contributia pentru asigurari sociale a tot urcat, ajungand la niveluri greu de suportat. Avem, astazi, una dintre cele mai mari contributii din Europa. Fara a salva sistemul asigurarilor sociale, aceasta cota in crestere ii sufoca acum pe cei care produc. Salariatii si intreprinzatorii se plang ca sunt coplesiti de povara contributiilor sociale. Cei asistati spun ca tot ceea ce primesc abia le ajunge pentru supravietuire. De ce? Pentru ca incasarile de impozite, din partea celeilalte parti a populatiei ocupate, a nesalariatilor care lucreaza in economia necontabilizata, sunt extrem de mici, ele provenind in exclusivitate din consum.
Sigur, mostenirea de dinainte de decembrie '89 atarna inca greu. Dar dupa 14 ani de tranzitie nu mai are sens s-o invocam. Suna ca o scuza inutila. Avem inca mari necazuri in economie pentru ca, la noi, concurenta - cainele de paza al pietelor - a continuat mult timp, din 1990 incoace, sa fie legata de gard cu un lant scurt. Atat de scurt, incat monopolurile si intreprinderile nerentabile au putut sa-i rada in nas, fiind convinse ca-si pot face jocurile cum vor ele. Pe pietele interne, desigur. Pentru ca pe marile piete externe, dominate de regula avantajului competitiv, "socoteala de acasa" nu s-a mai potrivit. Si au pierdut cursa.
Fara indoiala ca numai cainii concurentei, care nu au fost inca dezlegati, dar li s-a lungit lantul, vor reusi sa scoata economia din nefericita stare de somnolenta in care a fost aruncata. Atentie, insa: socul liberalizarii totale a concurantei ar putea fi atat de puternic incat, cel putin intr-o prima etapa, este posibi ca multe intreprinderi, fie de stat, fie cu capital privat, sa fie puternic zguduite. N-avem insa de ce sa ne temem. Abia vor fi trezite din lunga lor stare de somnolenta.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
