Zilele trecute, aflata in vizita in Statele Unite, la un festival de film, Doamna Jeanne Moreau a fost provocata sa vorbeasca despre tensiunile dintre America si Franta. A raspuns, simplu si firesc, ca pana si cele mai trainice casnicii cunosc perioade de criza. Acest cuplu e insa prea vechi pentru a se desparti acum. Si fiindca, totdeauna, marii artisti au simtul istoriei, merita nu numai s-o credem pe Jeanne Moreau, dar si sa largim aria de cuprindere a previziunii domniei sale. America si Europa nu se vor desparti. Dar, acum, se infrunta cu inversunare pe cateva planuri vitale. Inclusiv pe cel monetar.
Cursa euro-dolar, cu deosebire, a pus pe jar intreaga planeta. Cele mai renumite institute de analiza sunt derutate iar recentul comunicat al reuniunii celor 7 mari nu a adus prea multe clarificari. porgnozele pentru 2004 lasa usile deschise spre toate culoarele: euro va urca in cotninuare; euro se va opri; euro va incepe sa cedeze teren in fata dolarului, care isi va reveni in acest an.
Inainte de a detalia noianul de previziuni, merita sa privim inapoi. Pentru a intelege mai bine ce se intampla inainte. Sigur, euro e ca o femeie fericita. Sau ca un popor fericit. N-are istorie. Dolarul, in schimb, are istorie. O istorie fascinanta.
Bogata America, unde goana dupa metalul galben atinsese apogeul, se imbolnavise de lipsa de aur. Rezervele ei au ajuns la fundul sacului pe la sfarsitul secolului XIX. In plus, fermierii din vest si proprietarii minelor de argint se bateau pentru a impune un sistem de bani "ieftini", acoperiti cu argint. Doua stafii bantuiau America, lupta lor ajungand sa domine mai toate campaniile electorale: banii scumpi si banii ieftini. Ideea "fixa" a populistilor era o emisiunme monetara expansiva, de bani ieftini, de argint, din care statul sa plateasca somerii, sa angajeze lucrari publice, sa aloce fonduri pentru ajutoare sociale... Si ce inflatia catastrofala ar fi urmat.
Dar "populistii" n-au obtinut emisiunea mult dorita. america a inteles un lucru esential: ca banii ieftini, orcat de tentanti ar fi, pentru ca se pot rezolva cu ei nevoi imediate, au consecinte dintre cele mai dramatice: inflatie si eternizarea saraciei. Aurul a castigat batalia.
Istoria e insa cruda. Timpul etalonului-aur a trecut si el. a venit timpul etalonului-franc. Apoi al etalonuluii-lira (desigur sterlina). Dolarul a ajuns mult mai tarziu la Zenit: dupa cel de-al doilea razboi mondial.
In vara anului 1944, intr-o mica localitate americana (Bretton-Woods) fusese convocata o importanta conferinta, ce si-a propus sa schiteze cadrul in care vor circula banii in lume apostbelica. Scop declarat: evitarea dezordinii monetare, exprimate prin inflatii, devalorizari, incetari de plati, blocari de fonduri, care in perioada interbelica au lovit deseori economia mondiala.
sistemul adoptat atunci, ce mai dadea o sansa etalonului aur-devize, era construit in jurul monedei cu cea mai mare acoperire in aur: dolarul american. economia Statelor Unite iesise intarita din razboi si toata lumea cauta dolari.
sistemul postbelic era simplu la inceput. Dolarii se masura in aur. De fapt, erau convertibili in aur. Bancile centrale din statele care recunoscusera sistemul stabilit la Bretton-Woods aveau dreptul, la cerere, sa obtina aur in schimbul dolarilor ce le prisoseau. Si invers: sa dea aur si sa primeasca in schimb dolari. moneda americana devenise cheia schimburilor monetare. Orice raport de schimb intre monede se stabilea in dolari, cursurile fiind fixe. Se admiteau, dar numai in limite foarte stranse, oscilatii in raport cu oferta si cererea inregistrate de anumite monede. arbistrul suprem in acest sistem era Fondul Monetar International.
au trecut insa anii si realitatile lumii s-au schimbat. Economia mondiala s-a diversificat, au aparut noi centre puternice, s-au afirmat noi monede, cu deosebire marca germana si yenul japonez. Treptat, viata a impus renuntarea la etalonul aur si devalorizarea dolarului. In noua conjunctura, cursul fix s-a prabusit. A inceput marea aventura a flotarii cursurilor.
Pozitia internationala a dolarului si-a pierdut stabilitatea. Dar in conditiile in care Statele Unite au devenit tot mai preocupate de intaerirea economiei lor interne si, in acest sens, au redescoperit rolul inflatiei ca factor de crestere si de stimulare a investitiilor, devalorizarea dolarului nu putea sa le fie decat favorabila.
Un dolar in usoara scadere producea dureri de cap exportatorilor germani si japonezi, care au ajuns in situatia de a le fi groaza de intarirea propriilor monede. Cinicul ministru american de finante in administratia Nixon, in anii '70, Connaly, obisnuia sa le spuna japonezilor, germanilor si multor altora: "Dolarul este moneda noastra si problema voastra". Oare aceste cuvinte mai sunt astazi actuale? (*Va urma)
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
