Analiză

De data asta e oficial: s-au pus romanii pe cheltuit

04.05.2004, 00:00 13



In ianuarie putea fi considerata o intamplare, insa datele statistice si declaratiile companiilor dupa primul trimestru al anului arata ca ascensiunea puternica a consumului din Romania a devenit o tendinta.



Cu salarii mai mari sau bani trimisi de rudele aflate la munca in strainatate si fara grija economisirii pentru achizitia de electrocasnice sau masini (pe care acum si le pot lua in rate), romanii au inceput sa se gandeasca si la cantitatea sau calitatea propriul consum. Si nu numai ca s-au gandit, dar au si trecut la fapte.



Astfel, pe primul trimestru al acestui an, romanii au cheltuit substantial mai mult pe bere, ciocolata, whiskey sau bauturi racoritoare, si-au cumparat mai multe cosmetice, au vizitat mai des marile magazine si au devenit proprietari ai mai multor masini comparativ cu aceiasi perioada a lui 2003.



Evolutia consumului este cu atat mai notabila cu cat in primul trimestru al anului, marea parte a cheltuielilor familiale apartinea de obicei intretinerii locuintelor.





Vracul scade, marcile cresc



Producatorii mari din industria alimetara si cea a cosmeticelor au incheiat primul trimestru al acestui an cu cresteri de peste 15% si chiar 30%, comparativ cu perioada similara a anului trecut. Aceste sectoare se asteptau la cresteri mai modeste mai ales din cauza creditelor pentru bunuri de larg consum din ultimul an care era de asteptat sa reduca cheltuielile populatiei pentru alimente sau cosmetice.



Vanzarile producatorului din industria alimentara Nestle Romania au crescut spre exemplu in primul trimestru al acestui an cu 33% in valoare. Potrivit lui, Paul Nuber, directorul general al companei, evolutia vanzarilor pe primul trimestru al anului se datoreaza unei prezente mai puternice a produselor in magazine, dar si a unui trend de reorientare a consumatorilor de la produsele vrac in favoarea celor de marca. Cu 460 de angajati, Nestle Romania a realizat anul trecut o cifra de afaceri de circa 40 de milioane de euro.



Reprezentantii mai multor companii de bunuri de larg consum spun ca remarca o schimbare o in comportamentul consumatorilor, prin reorientarea catre produsele cu calitate ridicata si de marca in defavoarea produselor vrac. Ei spun ca anul acesta consumatorii au devenit mai atenti la raportul pret-calitate, nu numai la pret.



"Am remarcat o ca tot mai multi consumatori se reorienteaza catre produsele de calitate si, in plus cheltuiesc mai mult pe alimente, ceea ce este oarecum neasteptat avand in vedere numarul mare de credite pentru bunuri de folosinta indelungata contractate de romani in ultimul an", a declarat Massimo Palumbo directorul de marketing al producatorului de ciocolata Heidi Romania.



In ultimii doi ani, din cauza puterii de cumparare mici, a avut loc o crestere a vanzarilor de produse alimentare vrac, mai ieftine, dar si mai slabe calitativ.



Heidi Romania a crescut pe primul trimestru al acestui an cu 15% fata de perioada corespunzatoare a anului trecut, potrivit lui Palumbo. Pe anumite segmente, cum ar fi cel al pralinelor, vanzarile au avut un salt de 80% in februarie, cu mult peste anticiparile producatorului.



Cosmeticele au fost printre pietele cele mai dinamice la inceputul acestui an, arata datele statistice. Avon Romania, una dintre principalele companii de produse cosmetice de pe piata romaneasca, a inregistrat o crestere de peste 30% pe primul trimestru al acestui an, a afirmat Srdjan Mijuskovic, directorul general al companiei.



El a spus ca a observat o crestere a comenzii facute de un client si deplasarea preferintelor catre gamele superioare de produse.



Avon a incheiat anul trecut cu o cifra de afaceri 67,8 de milioane de dolari, in crestere cu 40%, fata de 2002, iar pentru anul acesta si-a propus o crestere similara.



Si compania rivala, Oriflame Romania, a inregistrat o crestere puternica in ianuarie. "Piata si-a revenit simtitor anul acesta. Dupa ce anul trecut am crescut cu numai 3% in euro, in timp ce targetul era de 10%, in ianuarie anul acesta am crescut cu 14% exact atat cat ne propusesem", a spus Monica Tatoiu, directorul Oriflame Romania.





Whiskey, bere, racoritoare - mai mult, dar si de calitate



Si jucatorii de pe piata bauturilor, alcoolice sau nu, au crescut anul acesta.



Quadrant Amroq Beverages (QAB), imbuteliatorul bauturilor Pepsi pentru piata romaneasca a raportat o crestere 30% in volum pe primul trimestru al acestui an fata de aceiasi perioada a anului trecut.



Anul trecut, cifra de afaceri a grupului american QAB a fost de 74,2 milioane de dolari, in crestere cu 45,8% fata de anul precedent. Reprezentantii companiei nu au mentionat volumul sau valoarea vanzarilor de pe primul trimestru al acestui an.



Potrivit lui Eusediu Margasoiu, directorul de marketing al QAB Romania, consumatorii romani devin din ce in ce mai deschisi fata de produse noi, din ce in ce mai selectivi in alegerea marcii si mai educati in aceea ce priveste tipurile de bauturi racoritoare.



Cresterea apetitului romanilor pentru consum, in primul trimestru al acestui an, s-a reflectat si in vanzarile producatorilor de whisky. Dupa o crestere de 35% a vanzarilor anul trecut, Allied Domecq Romania - cel mai mare jucator de pe piata de whiskey de import continua sa raporteze imbunatatirea performantelor comerciale.



In luna martie a acestui an, vanzarile la whisky ale Allied Domecq Romania au crescut de doua ori fata de luna precedenta. Acest nivel al vanzarilor nu a fost depasit decat de lunile de varf decembrie 2002 si respectiv decembrie 2003.



Cresterea a intervenit atat la nivelul marcilor "value for money" (cu pret accesibil consumatorilor cu venituri medii) cat si la nivelul marcilor scumpe precum Jack Daniell's, Teacher's sau Ballantine's.



Tudor Furir, directorul general al Allied Domecq Romania, spune ca ascensiunea vanzarilor de whiskey de import se datoreaza atat cresterii veniturilor consumatorilor cat si modificarii obiceiurilor de consum.



"Consumatorul roman incepe sa aprecieze calitatea mai mult decat cantitatea. E posibil ca aceste rezultate sa fie legate si de faptul ca tot mai multi consumatori din asa numita clasa mijlocie apeleaza la servicii financiare pentru a-si cumpara o casa, o masina sau bunuri de folosinta indelungata si atunci efortul lor financiar este redus considerabil, iar banii ramasi se indreapta spre consum", opineaza Furir.



Pe primul trimestru, romanii au alocat mai multi bani si pentru bere, bautura de obicei nu foarte populara in lunile reci ale anului.



Conform estimarilor producatorilor de bere, piata a crescut cu 10 - 15% in primul trimestru al acestui an fata de aceiasi perioada a lui 2003. Companiile ce au in portofoliu marci premium international si superpremium au raportat cresteri peste cele ale pietei. O crestere consistenta s-a inregistrat si la nivelul segmentului de bere la PET.



Ascensiunea pietei de bere este surprinzatoare din cel putin doua considerente. In primul rand, consumul anual a inregistrat deja in 2003 o crestere de 12% pana la un nivel maxim istoric de 12,8 milioane hectolitri iar jucatorii asteptau un ritm de crestere de doar 5% anul acesta. In al doilea rand, romanii evita sa cheltuiasca multi bani pe bere in primele trei luni ale anului, cand cheltuielile pentru intretinere "inghit" o mare parte din bugetele familiale.



Cu toate acestea, in primul trimestru al anului, trei din primii patru jucatori de pe piata in 2003, au inregistrat cresteri ale vanzarilor de peste 10%.



Interbrew Romania, al doilea jucator, a crescut cu 42%, SABMiller - locul trei a crescut cu 10% iar Tuborg Romania - locul patru, cu 28%.



De asemenea, European Drinks - intrata pe piata la sfarsitul anului trecut a intrat deja intre primii cinci jucatori de pe piata, in special datorita vanzarilor de bere la PET.



Jucatorii de pe piata berii au pus cresterea pietei pe seama cresterii veniturilor populatiei si a increderii consumatorilor in calitatea produselor. De asemenea, iarna blanda a avut o contributie importanta la cresterea consumului.





Mai multi cumparatori in magazinele mari



Poate cea mai buna imagine cu privire la evolutia consumului pe piata romaneasca este data de lanturile comerciale active in diverse segmente ale pietei.



Cele trei hypermarketuri Carrefour operationale pe piata romaneasca in primul trimestru al acestui an au realizat o cifra de afaceri de peste 46 milioane de euro, adica mai mult decat dublu fata de aceeasi perioada a anului trecut. De altfel oficialii Carrefour estimeaza pentru acest a dublarea cifrei de afaceri din Romania pana la 250 de milioane de euro.



In plus, grupul Louis Delhaize a avut la randul sau in primul trimestru al acestui an un hypermarket, care a ridicat cota de piata a hypermarketurilor din Romania. Chiar daca acest magazin nu are un termen de comparatie fata de anul trecut, fiind deschis abia in octombrie 2003, rezultatele sunt, potrivit reprezentantilor companiei, superioare asteptarilor.



Supermarketurile si-au crescut la randul lor afacerile pe piata romaneasca in acest an. In acest segment, pe langa retele detinute de companii internationale precum Billa sau Mega Image sutn foarte bine reprzentti si jucatori locali, cum este cazul La Fourmi in Bucuresti sau Univers'all si Artima, in orase din provincie.



Reteaua Univers'all, detinuta de grupul GFS a plusat cu 40% in primul trimestru al acestui an, pe fondul aducerii la conducerea comapniei a unui nou director general, Patrick Iffly, fost director de operatiuni la Carrefour Romania. Modificarea politicii comerciale si accentul pus pe produsele proaspete - panificatie, patiserie, fructe si legume sau carne proaspata au fost, potrivit francezului, principalele motive pentru cresterea vanzarilor Univers'all. Anul acesta, cifra de afaceri a Univers'all va ajunge, potrivit estimarilor, la 30 milioane euro.



Artima, reteaua de supermarketuri detinuta de Florentin Banu, omul de afaceri care a creat si vandut ulterior marca de napolitane Joe, a inregistrat la randul sau o crestere a vanzarilor pe primul trimestru al acestui an. Potrivit lui Banu, cele sase supermarketuri care au fost deschise si in aceeasi perioada a anului trecut au plusat in primul trimestru al aecstui an cu peste 15%. "Puterea de cumparare este principalul responsabil pentru cresterea vanzarilor", explica Banu. Mai mult, spune acesta, deprecierea monedei unice europene fata de leu a permis la randul sau o crestere a vanzarilor, cel putin in ceea ce priveste supermarketurile. Anul trecut, cifra de afaceri a supermarketurilor Artima era estimata la 15 milioane euro.



Chiar daca nu sunt o forma de comert cu amanuntul, magazinele Cash & Carry au beneficiat la randul lor de pe urma cresterii consumului pe piata romaneasca. Selgros Cash & Carry si Metro Cash & Carry au ajuns impreuna la 25 de magazine, vanzarile fiind permanent in crestere. De altfel, filiala din Romania a gigantului german Metro a primit din partea companiei mama mentiuni speciale pentru rezultatele de pe primul trimestru al acestui an. Anul trecut Metro Cash & Carry Romania a realizat o cifra de faceri de 762 milioane euro.



Cresterea veniturilor populatiei si a increderii consumatorilor cu venituri peste medie a inceput sa ajunga si in domeniul constructiei de spatii rezidentiale. Impact Bucuresti, cel mai mare developer privat roman de vile in rate, a inregistrat o cifra de afaceri de 127 miliarde de lei (3 milioane de euro), in crestere in termeni nominali cu peste 80% fata de periada similara a anului trecut.



Ioan Popp, directorul general al Impact, spune totuti ca valul cresterii veniturilor populatiei nu ajuns inca pe deplin in domeniul cererii de spatii rezidentiale noi ci se reflecta cel mult la nivelul reabilitarii locuintelor existente.



"Cresterea veniturilor salariale influenteaza in prima faza consumul tipic al populatiei, cum ar fi cel de produse alimentare, apoi serviciile turistice, dupa aceea achizitiile de autoturisme, si mai tarziu in constructiile rezidentiale. Cresterea veniturilor nu are cum sa se vada deocamdata in cresterea cererii pentru constructii pentru ca acestea greveaza venitul unei familii pe o perioada de 20 de ani, iar conditiile pentru creditatea populatiei pe termene lungi sunt aspre. Cel mult se poate vorbi despre o crestere in domeniul reparatiilor de locuinte, care greveaza veniturile unei familii pe o perioada de doi ani," spune Ioan Popp, presedintele companiei de constructii rezidentiale Impact Bucuresti.



El mai spune insa ca cererea in domeniul constructiilor de locuinte este destul de greu de cuantificat pentru ca peste 80% din piata este reprezentata de constructiile care folosesc munca "la negru", iar o buna parte din ceea ce ramane reprezinta locunitele construite de stat prin ANL.





Cel mai bun trimestru din istoria pietei auto



Primul trimestru al acestui an a fost si cel mai bun din istoria pietei auto de dupa 1989. Daca in ianuarie si februarie cresterile fata de anul trecut au fost de 15-20%, in luna martie piata auto a explodat.



Pe ansambul primelor trei luni ale anului au fost vandute aproape 35.000 de masini, mai mult cu aproape jumatate fata de anul trecut.



Daca in ceea ce priveste masinile de import, cresterea a fost de 45%, masinile romanesti au plusat cu peste 75%.



Explicatia este simpla. Pe de o parte, producatorii romani s-au orientat catre lansarea unor modele mai ieftine de automobile - atat Dacia cat si Daewoo au in portofoliu masini al caror pret de pornire este situat in jurul a 4.500 de euro. In plus, accesul mai facil la credite a permis tot mai multor romani sa isi cumpere o masina (situata in general in plaja de preturi de 8.000-15.000 de euro) pe care altfel nu si-ar fi putut-o permite.



In aceste conditii, este de asteptat ca anul 2004 sa fie cel mai bun din istoria pietei aut de dupa 1989, fiind estimate vanzari de masini noi de 165-170.000 de automobile. Anul trecut, cele 135.000 de automobile noi vandute au avut o valoare de peste 1 miliard de euro.





Si statisticile sustin sentimentul pietei



In conditiile in care numarul salariatilor din economia romaneasca nu a crescut, osciland in jurul nivelului de 4,4 milioane, explozia din primul trimestru a consumului poate fi explicata prin cel putin doi factori: cresterea salariilor la inceputul acestui an comparativ cu aceiasi perioada din 2003 si cresterea valorii transferurilor de bani de la romanii care muncesc in strainatate.



La datele statistice se adauga si o componenta psihologica: romanii nu se mai gandesc sa economiseasca pentru a-si cumpara case, masini sau electrocasnice, avand posibilitatea achizitionarii lor in rate sau in leasing.



Elementul care a declansat cresterea consumului in primul trimestru al anului este cresterea cu 12% a salariului minim pe economie de la 1 ianuarie, pana la 2,8 milioane lei.



Ca urmare, salariul mediu pe economie a crescut in lei cu 21% (ianuarie 2003 fata de ianuarie 2003), peste inflatia de circa 14% in aceeasi perioada. Salariile din administratia publica au crescut si mai mult in acelasi interval, cu 25%.



Chiar daca in februarie a scazut cu 5% fata de ianuarie, salariul mediu lunar se afla pe o tendinta clara de crestere cu 15 - 20% fata de anul anterior.



Alt motor de crestere a consumului, banii veniti de la romanii care muncesc in strainatate, si-a marit si el turatia in primele doua luni ale anului.



Conform datelor Bancii Nationale a Romaniei, sumele trimise in tara de romanii din strainatate au totalizat 270 de milioane de euro in primele doua luni ale anului, cu 25,6% mai mult decat in aceiasi perioada a anului anterior.



Banii evidentiati in situatiile BNR nu reprezinta in realitate decat circa 60% din totalul sumelor trimise, o mare parte din banii ajungand in tara prin intermediul altor cai decat cele bancare.



Este posibil deci ca in primele doua luni ale anului, romanii sa fi trimis in tara circa 500 milioane euro.



De fapt, cresterea consumului din primele trei luni ale anului nu a fost o intamplare. Din septembrie incoace comerciantii au un volum de afaceri din ce in ce mai mare: masurate fata de aceeasi luna a anului anterior, vanzarile au crescut cu 6-7%, apoi cu aproape 12% in decembrie.
laurentiu.ispir@zf.ro ; georgiana.stavarache@zf.ro ;
ionut.bonoiu@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO