George W. Bush il inroleaza pe Dumnezeu in lupta sa impotriva lui Saddam Hussein si, parca pentru a-i multumi de ajutor, pregateste un proiect de lege de interzicere a avorturilor. Papa Ioan Paul al II-lea (care insistase de multa vreme pentru acest lucru), pare multumit si - aparent fara legatura - pregateste o bula papala care va binecuvanta organismele modificate genetic, (produse pe scara larga in SUA, dar interzise in UE) pentru a convinge Uniunea Europeana ca ele nu sunt periculoase. Acelasi Papa si o parte dintre tarile catolice, patrunse de elan mistic, vor ca viitoarea Constitutie a Europei sa consemneze "mostenirea crestina" a continentului. In Franta, presedintele Chirac instituie o "comisie a inteleptilor" care sa examineze adopte o lege care ar urma sa interzica purtarea, in public, a valului islamic. Ce se intampla?
O explicatie o incearca Regis Debray in ultima sa carte, Focul sacru: "Dupa doua secole de servicii loiale si sangeroase, politica ca religie isi da duhul in timp ce religia ca politica renaste."
Dumnezeu si Constitutia Europei
In noiembrie trecut, in fata Parlamentului italian, Papa Ioan Paul al II-lea, striga, cu ultimile puteri care-i mai ramasesera venerabilului patriarh: "Europa! In pragul noului mileniu deschide-ti portile pentru Christos!" Discursul Papei s-a propagat ca un fulger. Grupul parlamentar al Partidului Popular European, cea mai importanta fractiune din Parlamentul European, a cerut ca viitoarea Constitutie a Europei sa faca referiri la mostenirea crestina a continentului si chiar a redactat un un pre-proiect de Constitutie, in acest sens. In luna iunie a acestui an, Papa si-a reluat ofensiva cerand solemn - intr-o Exhortratie apostolica de 140 de pagini - Conventiei pentru Viitorul Europei (care se ocupa de redactarea Constitutiei), ca documentul sa contina " o referinta la partimoniul religios, in special crestin, al Europei." Proiectul Constitutiei, nu a retinut aceasta propunere dar subiectul va fi reluat la Conferinta Interguvernamentala din noiembrie, cand tarile UE vor trebuie sa-si spuna, individual, punctul de vedere asupra acestui subiect. Implicatiile sunt enorme. Daca Europa redevine "oficial" crestina mai poate adera o tara ca Turcia la o structura cu care nu “impartaseste" aceleasi valori? Si ce se intampla cu musulmanii din Europa, - patru milioane in Germania, cinci milioane in Franta, etc? De fapt Franta, tara catolica, este un caz special. Recent, presedintele francez Jacques Chirac a dispus constituirea unei "sfat al inteleptilor" care sa examineze oportunitatea adoptarii unui proiect de lege care ar urma sa interzica afisarea insemnelor religioase in public. Cei mai loviti de o astfel de lege vor fi, cu siguranta, musulmanii carora le va fi interzis purtarea valului islamic (potrivit unor proiecte de lege deja inregistrare, in scoli valul va fi complet interzis). Este acest lucru o miscare pentru consolidarea laicitatii statului francez - legea laicitatii statului dateaza din 1905, iar Constitutia prevede egalitatea totala dintre barbati si femei - sau o miscare impotriva musulmanilor? Parerile sunt impartite.
Revenind la Constitutia Europei, exista si o impotrivire puternica fata de ideea mentionarii in legea fundamentala a trecutului crestin al Europei. Unul dintre contestatari este Enrique Baron Crespo, presedintele grupului Socialist din Parlamentul European. "Avem nevoie de o singura credinta: respectul pentru drepturile omului, a libertatilor de gandire, de constiinta, de religie si de cultura.", explica el intr-un articol publicat de El Pais si adauga: "Diferentierea intre spiritual si temporar este o cerinta imperativa a democratiilor europene moderne si este principala critica adresata musulmanilor care tind sa confunde cele doua sfere. Europei i-au trebuit secole sa duca la capat cu bine acest proces, dupa proclamarea de catre Constantin (Constantin cel Mare - imparatul Bizantului - n.n.) a crestinismului ca religie de stat." Intr-adevar, toti imparatii care au vrut sa unifice Europa - de la Charlemagne la Carol Qintul - au avut o singura obsesie, aceea de a contopi puterea pamanteasca cu cea spirituala. Din pacate, consecinta razboaielor religioase din Europa a fost tocmai aplicarea principiului "cujus regio, ejus religio" - "aceasta este religia principelui, aceasta este religia tarii" - care definea religia omului de rand in functie de cea a stapanului. "Daca este vorba, cu adevarat de a ne asuma cea mai buna mostenire europeana atunci sa se faca referire (in Constitutie - n. n.) la precedentele etice, filosofice si spirituale care au slefuit Europa. Se va respecta astfel obligatia biblica de a da Cezarului ce-i al Cezarului, iar lui Dumnezeu ce este a lui Dumnezeu." argumenteaza Baron Crespo.
Dumnezeu, convocat pe campul de lupta
"Dumnezeu sa binecuvinteze tara noastra si pe toti cei care o apara.", proclama George W. Bush, la 19 martie, la cateva minute dupa ce prima bomba cade asupra Bagdadului. "Prin vointa lui Dumnezeu, aceste zile se vor adauga trecutului vostru imemorial, partii voastre de glorie si victorie.", vine replica lui Saddam Hussein, dintr-un alt colt al lumii. Cateva zile mai tarziu, Senatul si Camera Reprezentantilor voteaza "o zi de umilinta si de rugaciune pentru a obtine protectia Providentei pentru poporul american si conducatorii sai." "Cel care va muri pe campul de lupta va fi recompensat cu Paradisul etern. (...) Razboiul sfant este o datorie.", raspunde Saddam. Saddam merge la moschee, iar Bush la capela. Sefii taberelor beligerante se roaga sub privirile jurnalistilor, intr-o regie bine studiata, citeaza din Biblie sau Coran, dupa caz.
Dumnezeu impotriva lui Allah?
Iata-l, asadar, pe Dumnezeu, rezervistul de serviciu, convocat pe campul de lupta.
Dumnezeu impotriva lui Allah? "Acest razboi nu este un razboi religios", condamnat de aproape toate autoritatile religioase ale planetei. "Dar inroland-ul pe Dumnezeu in conflictul lor, Bush si Saddam incearca sa faca din religie o arma", afirma Regis Debray in ultima sa carte, "Focul sacru".
Toata lumea stie ca, in fiecare dimineata, Bush citeste cate un pasaj din Biblie si ca, dupa atacul de la 11 septembrie, spiritul cruciadelor i-a impregnat discursurile, care aduc mai degraba a predici. Dupa 11 septembrie, Bush a dispus cresteri bugetare insemnate pentru cursurile privind abstinenta sexuala in scoli si finantari federale foarte mari (si la fel de controversate) pentru biserici de tot felul. Pentru viitor, pregateste o lege impotriva avorturilor. Presedintele s-a inconjurat de consilieri, crediciosi practicanti, care se roaga in public - cel mai insistent dintre ei fiind Condolezza Rice, influentul consilier pe probleme de securitate, partizan al razboiului, care merge zilnic la biserica si isi petrece multa vreme in rugaciune, desi lucreaza pana la 18 ore pe zi. In fiecare saptamana, un site de rugaciune al Casei Albe ii implora pe americani sa se roage pentru George W. Bush si pentru unul sau altul dintre ministrii sai. Iata-l dar pe Dumnezeu conectat si la Web!
In America, Dumnezeu e pretutindeni. In timpul razboiului de secesiune (1863) Abraham Lincon cerea natiunii "sa dea dovada de umilinta in fata lui Dumnezeu caindu-se pentru pacatele nationale." Religia este, asadar, ancorata in istoria tarii. America a fost colonizata de multi dintre europenii care fugeau de persecutiile religioase. Societatea a fost structurata pe o libertate religioasa totala - oricine poate sa-si faca, fara nici o restrictie, o biserica.
Constitutia SUA stipuleaza clar separatia statului de biserica. Dar Dumnezeu pare a controla totul. Bancnotele poarta deviza "In God We Trust." In scoli, la inceputul cursurilor, copii recita un juramant de credinta: "One Nation Under God." Senatul si Camera Reprezentantilor isi incep sesiunile cu rugaciuni. Nu mai putin de 1.500 de posturi de radio si 200 de canale de televiziune crestine hranesc febra americana a credintei. Pentru a rezista la o astfel de concurenta bisericile - mai ales cele integriste care s-au dezvoltat incredibil in ultimii 20 de ani - au trecut la marketingul religios, dupa modelul marilor lanturi de magazine: fiecare primeste ce vrea - predici pe ritmuri de rock' n' roll, preoti imbracati in Elvis care, dupa predica, interpreteaza din melodiile indragitului cantaret. Multe dinte biserici au incorporate sali de fitness, cafenele si restaurante. Oferta este atat de diversa incat, o biserica cu 6.000 de suflete este deja o biserica mare. 80% dintre americani se declara credinciosi practicanti si 60% dintre ei merg, cel putin o data pe saptamana, la biserica. Piata show - biz - ului urmeaza tendinta: starurile pop, cu look-uri incredibile, isi smulg hainele de pe ele in timp ce isi fac cruci peste cruci multumindu-i lui Dumnezeu pentru ca i-a ridicat la rangul de "American Idol."
"Religia in America nu are un rol direct in guvernarea societatii dar ea trebuie considerata ca prima dintre institutiile sale politice", scria, la mijlocul secolului XIX, Alexis de Tocqueville, in celebra sa carte "Democratia in America".
Dar ca astazi, parca nu s-a intamplat niciodata.
"Cel de-al 43-lea presedinte american nu este, cu siguranta, primul care il invita pe Dumnezeu in sanul puterii americane. Dar este primul, in exercitiul mandatului, care se aseaza la dreapta Dumnezeu: un amestec de convingeri personale, circumstante istorice si ... mult calcul politic.". afirma Jerome Cordelier intr-un umar mai vechi din revista franceza Le Point.
"Religia devine sufocanta si este primejdios pentru noi care credem intr-un guvern laic", declara, pentru Le Point, Jeremy Leaming, membru al unui grup american de presiune pentru separarea bisericii de stat.
Exista o morala a istoriei? Dintotdeauna mai marii lumii au incercat sa-l amestece pe Dumnezeu in afacerile lor. Dar pentru ca noi credeam ca lumea s-a schimbat "este socant sa-l auzi pe George W. Bush repetand vechea marota <Dumnezeu este cu noi>", afirma politologul Henri Madelin. Nelinistit de aceasta tendinta, inaintea razboiului din Irak, Papa Ioan Paul al II-lea il avertizase pe mai marii lumii ca "aceasta tragedie umana" s-ar putea transforma intr-o "catastrofa religioasa." Alti ganditori denunta si ei aceasta "mascarada religioasa" dupa cum o numenste scriitorul crestin Frederic Boyer in vreme ce jurnalistul Bruno Frapat de la Le Croix vorbeste de "un abuz de binele divin."
Paradisul kamikaze
"Daca veti deveni martiri nu veti avea probleme sa ajungeti in Paradis.", ar fi spus Mohammed, potrivit Cronicii de la Tabari (838-923). Aceste notiuni de paradis si de martir, ca si cea de Jihad (Razboiul sfant) - care, la origini, insemna de fapt lupta interioara pentru atingerea perfectiunii - au fost "dezvoltate" in interesul lor de integristii islamisti. Paradisul este una dintre temele centrale ale Islamului: la Judecata de apoi - "cand pamantul se va cutremura de cutremuraturi" (Surata 99 din Coran) - cei alesi vor merge in Gradina lui Allah (Jama). Aceasta este o gradina imensa si linistita plina de femei magnifice (huris) cu pielea de o finete cristalina si o virginitate care se reface fara incetare. Aceste femei locuiesc in palate de perle. Fiecare ales primeste pentru sine 72 de astfel de fecioare. Impreuna cu ele, alesii vor cunoaste placeri de mii de ori mai intense decat cele de pe pamant. Integristii islamisti se folosesc din plin de aceasta promisiune din Coran pentru a-i seduce pe teroristii kamikaze - aproape toti avand intre 17 si maxim 27 de ani, majoritatea celibatari. In controversata sa carte Ciocnirea civilizatiilor, Samuel Huntington remarca faptul ca tinerii kamikaze arabi nu sunt oameni disperati de saracie - sa ne amintim ca piratii aerului care au atacat WTC la 11 septembrie provenau din familii instarite, facusera studii in Occident. "Beau coca-cola mananca hamburgheri, poarta jeans.", dar se afla in fata unei globalizari care ii depaseste, nu sunt actori ai acestor fenomenale schimbari, drept urmare idealizeaza un Islam glorios, un trecut idilic. Fanatismul acestui tip de islam raspunde aspiratiilor pe care cotidianul nu le poate oferi acestor oameni, spune Huntington. Daca accepta sa sara in aer in mijlocul unei multimi sau la volanul unei masini capcana asta se intampla pentru ca cred, cu tot dinadinsul, ca vor renaste imediat pentru o viata mai buna. Chiar daca exista kamikaze "laici" motivati de o cauza patriotica, majoritatea celorlalti au convingerea profunda ca, luptand in numele Islamului, ei vor accede direct in "sfanta sfintelor", vor primi imediat cele 72 de virgine, conform promisiunii coranice si se vor aseza la dreapta lui Allah. Sa mori pentru Jihad inseamna sa indeplinesti razbunarea lui Allah.
Aproape neinteleasa in Occident planificarea voluntara a mortii are o lunga traditie, inaugurata o data cu secta Asasinilor razboinici arabi care luptau in secolul XI in Persia. In 1944, japonezii credeau ca au gasit arma fatala impotriva formidabilei forte americane din Pacific: razboinicii kamikaze. La 20 octombrie 1944 erau create "Unitatile speciale de atac prin soc corporal", pe scurt kamikaze - "Furtuna zeilor", in japoneza. "Pana la capat am crezut ca vom putea echilibra forta voastra materiala si stiintifica prin convingerile noastre spirituale si forta noastra morala.", avea sa explice, in 1945, generalul Kawabe (directorul operatiunilor kamikaze din marele stat major imperial), in fata unei comisii de ancheta americane. In batalia pentru Okinawa, in 1944, 3.000 de avioane japoneze s-au prabusit voluntar peste navele de razboi americane. Bilantul a fost la fel de tragic: 5.000 de morti in randurile puscasilor marini. Razbunarea americanilor a fost cumplita: doua orase - Hiroshima si Nagasaki - rase de pe fata pamantului de bomba atomica. Spre deosebire de kamikaze arabi, multi dintre japonezii de pe avioanele transformate in bombe mureau fara sperata pentru ca gaseau sacrificiul inutil. Celebrul simt japonez al "onoarei" ii impiedica, insa, sa refuze misiunea.
iulian.anghel@zf.ro
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
