Analiză

Fenomenul PET a crescut vanzarile de bere din retail cu 32%

Fenomenul PET a crescut vanzarile de bere din retail cu 32%

Click pentru imaginea intreaga

12.09.2006, 18:49 164

Cresterea consumului de bere la PET a dus vanzarile de bere din retail la peste 258 de milioane de euro (922 mil. lei) in primul semestru din acest an, cu 32% mai mult in lei fata de aceeasi perioada din 2005.
Piata berii a inregistrat o crestere de 27% a volumelor vandute in retail in prima jumatate a acestui an, in timp ce vanzarile din HoReCa (hoteluri, restaurante) au scazut cu 6%, potrivit datelor companiei de cercetare de piata AC Nielsen.
"Cred ca dezvoltarea segmentului de bere la PET a fost determinata de cresterea pietei si de schimbarea obiceiurilor de consum casnic. Daca initial consumatorii cumparau cantitati mari de bere la halba, pe care o puneau in recipiente mai mari si o consumau acasa, acum aleg ambalajul PET pentru ca este usor de transportat, nu ocupa spatii prea mari de depozitare si nici nu trebuie returnat magazinului", spune Andra Samson, corporate affairs manager al Ursus Breweries, al doilea jucator de pe piata berii.
Desi mai mici in volum cu cateva procente, vanzarile din hoteluri si restaurante au crescut cu 4% in valoare, ajungand la 158 mil. euro (565 mil. lei) in primul semestru al anului raportat la aceeasi perioada din 2005.
Berea la PET si-a continuat ritmul accelerat de crestere si in prima jumatate a acestui an, ajungand sa detina peste 54% din vanzarile totale inregistrate in retail. Astfel, in perioada ianuarie-iulie 2006, cota de piata a segmentului de bere ambalata la PET a crescut cu peste 10% in volum si 9% in valoare, in timp ce berea la sticla a pierdut aproape 10 puncte procentuale din cota de piata in aceeasi perioada.
"Ambalajul PET a inregistrat cea mai mare crestere in reatil, in principal in detrimentul berii la sticla, in timp ce vanzarile de bere la cutie au ramas constante. Cred ca segmementul berii la PET va continua sa creasca, dar ritmul de crestere va fi mai lent", a spus Andra Samson,
Potrivit reprezentantilor Ursus, ambalajul PET joaca un rol important in retail si datorita dezvoltarii lanturilor nationale de supermarketuri, care prefera ambalajele nereturnabile si care vor influenta in continuare dezvoltarea acestui segment.
Desi a pierdut din cota de piata detinuta in retail, ambalajul de sticla si-a consolidat pozitia in HoReCa, unde detine peste 80% din vanzarile volumice. Scaderea cotei de piata a berii la halba pe canalul HoReCA de la 14%, in prima jumatate din 2005, la putin peste 9% in acest an demonstreaza ca numarul romanilor care-si pot permite sa plateasca imaginea produsului pe care-l consuma a crescut in ultimul an.
Cresterea PET-ului in retail este explicata de reprezentantii companiilor din industrie prin schimbarea comportamentului de consum. "Berea ambalata astfel este consumata in mod special acasa, impreuna cu familia sau prietenii. Este o tendinta absolut fireasca si are legatura directa cu obiceiul de consum al berii ambalate la PET", spune Catalin Ignat, director de marketing al URBB.
Dominatia PET-ului in canalul off-premise i-a determinat pe reprezentantii Ursus Breweries sa lanseze pe piata berea Timisoreana ambalata la PET. Spre deosebire de principalii competitori, Ursus avea un singur brand pe piata berii la PET. In timp ce Brau Union, liderul pietei locale, detine sase marci ambalate si la PET (Golden Brau, Bucegi, Gambrinus, Hategana, Harghita si Ciuc), iar Interbrew, numarul trei pe piata, are o pozitie puternica pe segmentul PET prin intermediul Bergenbier Q-Pack si Noroc, iar mai recent si prin marca germana Lowenbrau, Ursus Breweries detinea pe aceasta piata doar marca Ciucas.
Cu o evolutie mult peste ritmul de crestere al pietei in 2005, PET-ul a ajuns sa detina o treime din piata la sfarsitul anului trecut. Cu toate acestea, producatorii sunt de parere ca cresterea acestui segment se va domoli in perioada urmatoare.
"Segmentul PET este important din punctul de vedere al volumelor de vanzare, dar valoric nu contribuie foarte mult la profitul companiilor. Tinand cont de acest aspect, dar si de cresterea puterii de cumparare a romanilor, consider ca piata de PET nu va inregistra acelasi ritm de crestere sustinuta din ultimii trei ani", spune Catalin Ignat. Potrivit reprezentantilor URBB, ambalajul PET detine in acest moment 40% din piata totala (retail si HoReCa), insa nu va creste la mai mult de 45% in urmatorii ani.
Cresterea sustinuta din ultimii trei ani i-a determinat pe producatori sa investeasca puternic in achizitia de noi linii de imbuteliere la PET. Interbrew, al treilea jucator de pe piata locala, a finalizat in aprilie o investitie de
7 milioane de euro in achizitia unei linii de imbuteliere a berii in ambalaj PET, la fabrica de la Ploiesti.
Odata cu noua investitie, compania a lansat brandul Lowenbrau, care va reprezenta, potrivit estimarilor companiei, circa 15% din vanzarile de bere la PET ale Interbrew din acest an.
In primul semestru din acest an vanzarile Interbrew au crescut cu 35% fata de perioada ianuarie-iunie 2005, in mare parte ca urmare a evolutiei brandurilor pe segmentul PET. Potrivit reprezentantilor companiei, cota de piata a Interbrew pe acest segment a crescut cu 4,8% fata de prima jumatate a lui 2005, pana la 20,3%.
European Drinks, compania care s-a bazat cel mai mult pe segmentul PET, are in plan investitii de peste 100 mil. euro pentru cresterea capacitatilor de productie ale fabricii de bere din judetul Bihor.
Dupa o investitie initiala de 50 mil. euro, actionarii European Drinks pluseaza pentru a construi una dintre cele mai mari fabrici de bere din Europa, dupa cum ei insisi afirma. Pana atunci, capacitatea fabricii se ridica la 2 milioane de hectolitri, dar va ajunge la 3,5 milioane de hectolitri. Evolutia European Drinks pe piata berii se datoreaza conceptului de bere la PET, promovat de ei de la inceput.
Consumul de bere la PET in Europa Centrala si de Est se ridica la 53 de milioane de hectolitri, adica 17% din consumul total. Rusia detine pozitia de lider pe segmentul berii la PET, cu o pondere de 46% din total vanzari. In Romania, PET-ul a reprezentat anul trecut peste o treime din piata.
Anul trecut, vanzarile de bere au crescut cu 4,7%, piata ramanand anul trecut in jurul valorii de 600 de milioane de euro, la fel ca in 2004. Acest lucru se datoreaza cresterii consumului pe segmentul berii la PET, cumulata cu o scadere a vanzarilor de bere la sticla si la cutie si cu o evolutie constanta a berii la halba. Potrivit datelor Asociatiei "Berarii Romaniei", anul trecut romanii au baut aproximativ un milion de hectolitri de bere la halba, adica in jur de 6,3% din total, in timp ce berea la cutie a adunat circa 7,8% din berea vanduta in 2005. Consumul de bere la sticla a reprezentat 54,5% din total, in timp ce PET-ul a dominat mai bine de o treime din piata.
Cu toate acestea, media consumului de bere pe cap de locuitor in Romania este inca sub media europeana. Consumul de bere in Romania a ajuns la aproape 70 litri/cap de locuitor, iar media europeana oscileaza in jurul valorii de 80 litri, campioana absoluta fiind Cehia, cu peste 160 litri/cap de locuitor.
"Anul acesta estimam o crestere de 7-10% a pietei berii in comparatie cu 2005", spune Catalin Ignat.
Ceva mai optimisti, reprezentantii Brau Union, liderul pietei, spun ca piata va creste cu mai mult de 10% anul acesta. "Piata va creste cu aproximativ 12% in volum in acest an", spune Edwin Botterman, CEO al Brau Union.


Cine face jocurile pe o piata de peste 600 de milioane de euro


BRAU UNION, membra a grupului olandez Heineken, a intrat pe piata in 2000 prin achizitia Brewery Holdings (BH) pentru 164,6 mil. euro.
Anul trecut, Brau Union a raportat o cifra de afaceri de 158,6 mil. euro si un profit brut de 5,25 mil. euro, potrivit datelor publicate in Monitorul Oficial.
Compania a renuntat in 2005 la o parte dintre marcile aflate in portofoliu si a inchis fabrica Grivita din Bucuresti.
Brau Union detine patru fabrici de bere, la Constanta, Craiova, Miercurea-Ciuc si Hateg, si peste 1.300 de angajati.
Pana in 2008 compania are un program de investitii de 65 mil .euro in cele patru fabrici. Luna trecuta, compania a finalizat o investitie de 8 mil. euro pentru cresterea productiei de bere la PET la fabrica de la Constanta.
Portofoliul de produse cuprinde brandurile Heineken, Gosser, Silva, Ciuc, Golden Brau, Bucegi, Schlossgold, Gambrinus, Harghita si Hategana, Zipfer.
Branduri imbuteliate si la PET: Golden Brau, Bucegi, Gambrinus, Harghita, Hategana si Ciuc.


URSUS BREWERIES, filiala locala a grupului SabMiller, a intrat pe piata in 1996 prin achizitia fabricii Ursus din Cluj-Napoca.
Anul trecut, Ursus Breweries a raportat o cifra de afaceri de 150 mil. euro si un profit brut de 19 mil. euro, potrivit datelor publicate in Monitorul Oficial.
Ursus Breweries detine patru fabrici de bere, la Cluj-Napoca, Timisoara, Buzau si Brasov, ultima achizitionata in 2004. Numarul de angajati ai companiei depaseste 1.300 de persoane.
Compania a realizat o investitie de 30 mil. dolari (25 mil. euro) in cadrul fabricii de la Buzau, care va determina cresterea capacitatilor totale de productie la 3,8-3,9 milioane de hectolitri.
Pana in prezent filiala SabMiller a investit peste 25 de milioane de euro in centrele de productie, excluzand achizitiile.
Portofoliul de produse cuprinde brandurile Pilsner Urquel, Peroni, Timisoreana, Ursus, Ciucas, Stejar Strong Beer.
Brandurile imbuteliate si la PET: Ciucas si Timisoreana, ultima lansata in urma cu cateva saptamani.


INTERBREW, filiala locala a liderului mondial de pe piata berii, InBev, prezenta pe piata romaneasca de 12 ani.
Anul trecut, Interbrew a raportat o cifra de afaceri de 140 mil. euro si un profit brut de 14 mil. euro, potrivit datelor publicate in Monitorul Oficial. Profitul Interbrew include numai companiile unde producatorul detinea 100% din capital in 2005. Compania mai detinea anul trecut 50% din Interbrew Efes Brewery Ploiesti.
InBev a anuntat in acest an ca va achizitiona pachetul de 49,99% pe care Efes Breweries il detinea la fabrica de bere Interbrew Efes Brewery Ploiesti, pentru 20,8 milioane de euro.
Compania a finalizat in luna aprilie o investitie de 7 mil. euro pentru achizitia unei linii de imbuteliere la PET, la fabrica din Ploiesti.
Interbrew detine trei fabrici de bere, la Blaj, Ploiesti si Baia Mare.
Portofoliul de produse cuprinde brandurile Stella Artois, Beck's, Bergenbier, Noroc, Leffe, Hoegaarden, Lowenbrau.
Branduri imbuteliate la PET: Bergenbier Q-Pack, Noroc, Lowenbrau


EUROPEAN DRINKS, cel mai mare grup alimentar local, cu afaceri de peste 500 mil. euro, a intrat pe piata berii in 2004 printr-o investitie de 50 mil. euro in constructia unei fabrici de bere la Draganesti, judetul Bihor.
Detinut de fratii Ioan si Viorel Micula, European Drinks a anuntat investitii de peste 100 mil. euro.
Pana in 2007 capacitatea de productie a fabricii de bere din judetul Bihor va ajunge la 3,5 milioane de hectolitri.
Potrivit ultimelor infotmatii ale actionarilor, capacitate de productie a fabricii de bere este de 2 milioane de hectolitri.
Cifra de afaceri a grupului European Drinks a crescut cu 15% in euro in primul semestru, potrivit actionarului Viorel Micula.
Portofoliul de produse al companiei pe piata berii cuprinde brandurile Burger, Meister si Dracula.
European Drinks a ajuns in mai putin de doi ani la o cota de piata in volum de 18,3% pe piata de retail, potrivit AC Nielsen, citat de companie.


UNITED ROMANIAN BEREPROD BREWERIES (URBB), filiala locala a Carlsberg, singura companie multinationala care nu a intrat pe piata prin achizitii, ci printr-o investitie greenfield intr-o fabrica situata langa Bucuresti.
anul trecut, imbuteliatorul Tuborg a raportat o cifra de afaceri de 72 mil. euro, in crestere cu 40%, fata de 2004.
Compania a inceput anul acesta o investitie de 50 de milioane de dolari (40 mil. euro) pentru dublarea capacitatilor actuale de productie. Anul acesta, URBB investeste 15 mil. dolari.
Investitiile totale realizate pana in 2005 au depasit 100 milioane de dolari.
URBB este cel mai mare exportator de bere premium din Romania, exporturile reprezentand 7-8% din cantitatea produsa. Potrivit reprezentantilor companiei, anul trecut exporturile au crescut cu 45% fata de 2004.
Portofoliul de produse al companiei cuprinde brandurile Skol, Holsten, Tuborg, Carlsberg, Guinness.
Brand imbuteliat la PET: Skol


BERE MURES, al doilea jucator local de pe piata berii detinut de un grup de oameni de afaceri romani.
Compania a obtinut anul trecut un profit de 10 milioane de euro, cu 45% mai mare in lei fata de 2004. In aceeasi perioada cifra de afaceri a companiei a depasit 45 de milioane de euro, cu 16% mai mare decat in 2004.
Actionarii Bere Mures au anuntat investitii de 8 milioane de euro in turism si productia de ape minerale. Compania a lansat pe piata brandul de apa Cezara si estimeaza o cota de piata de 7% intr-un an de la inceperea productiei.
Anul viitor, compania va relansa investitiile in bere, dupa ce s-a axat pe apa minerala si turism in acest an.
La sfarsitul lui 2007, capacitatea de productie a fabricii de bere din judetul Mures va ajunge la 2 milioane de hectolitri, potrivit lui Virgil Mailat, director general al companiei si unul dintre cei cinci actionari.
Bere Mures a vandut in 2005 circa 1,1 milioane de hectolirtri, iar pentru acest an estimeaza vanzari de 1,3 milioane de hectolitri.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO