Clasa muncitoare nu mai merge in paradis. De fapt, nu mai merge nicaieri. Istoria, pe tacute, evitand gesturile ostentative, incearca s-o piarda pe drum. Nici politicienii, nici sociologii, nici macar statisticienii n-o mai evoca.
Dar e posibila iesirea clasei muncitoare din istorie? Tot ce-i real e si posibil. Mai ales ca nu-i vorba decat de o simpla sintagma, potentata de o puternica incarcatura ideologica. O idee, mai exact, ce a facut epoca, in spatele careia au marsaluit prin timp "armatele industriale" despre care Marx gandea ca vor ingropa capitalismul. "Trec randuri, randuri muncitorii", suna un vers dintr-un cunoscut cantec revolutionar. Ei, muncitorii, cuvant caruia ideologii socialismului stiintific au reusit sa-i schimbe intelesul impotriva logicii si a sensului limbii, alcatuiau clasa muncitoare. Ei si constiinta lor de clasa.
Un mit: clasa muncitoare. Adica strungarii, fierarii, nituitorii, uniti prin constiinta misiunii lor istorice. Nu si cercetatorii, nu si inginerii, profesorii, medicii, artistii, functionarii din banci. De ce nu si ei? Ceea ce fac ei nu-i munca? Nu muncesc si ei? Nu produc si ei valoare adaugata? Problema era alta. Partidul comunist avea nevoie de un suport social, care sa-l legitimeze, si l-a inventat... De fapt, nu l-a inventat, ci l-a imprumutat de la filosofii umanistii.
E limpede ca nu revolutia din octombrie a legat munca exclusiv de cei ce bateau cu ciocanul, ci filosofia umanista. Revolutia din octombrie n-a facut altceva decat sa ia de-a gata o idee deja bine conturata si s-o puna in practica. In lumea larga, apoi, sub influenta victoriei socialismului in Rusia, capitalismul a inceput sa fie pus la zid. Si acuzat, tot mai mult si pe spatii tot mai largi ale planetei, ca ducea la domnia monopolurilor si la pauperizarea clasei muncitoare.
In aparenta, era aparata clasa muncitoare. In esenta, era aparat colectivismul. Din acest motiv, in primul rand, cercetatorii, profesorii, medicii, mai ales artistii n-au incaput sub aceasta sintagma ideologica: clasa muncitoare. Ei nu treceau <randuri, randuri>, fiind individualisti. Numai <muncitorii> aveau spirit de clasa. Colectivismul insa a dat maselor doar iluzia satisfacerii cerintelor minimale ... prin absorbirea proprietatii individuale in proprietatea de stat si prin expansiunea industriala. A murit insa din cauza unei organizari economice perimate. Decadenta ideologiei colectiviste s-a dovedit a fi corelativa acestui sfarsit.
Radacinile colectivismului n-au fost insa definitiv scoase din istorie. Nici in lume si nici la noi. Cu deosebire la noi. Timp de mai multe decenii, colectivismul s-a cuibarit in mintile noastre, in sufletele noastre. Nu numai prin ideologia marxista, cu care am fost indoctrinati vreme indelungata. Ci si prin doctrinele umaniste, unele precedand sau insotind marxismul. Si chiar daca ideile umaniste, fara indoiala generoase, s-au regasit doar intr-o forma caricaturala in <cazanul comun> al socialismului, societatea romaneasca s-a identificat atat de mult cu realitatea acestui cazan, incat acum ii este cumplit de greu sa se desparta de ea.
E de inteles, de altfel. Toata marea literatura, incepand inca din secolul al XIX-lea, toate marile carti la lumina carora s-au format generatiile prezente, ce compun acum societatea romaneasca, sunt impregnate de filosofia umanista. O filosofie socata, in mod firesc, de adancimea fenomenului instrainarii umane in societatea capitalista. Si de <ravagiile> individualismului. Dar, dupa victoria colectivismului, pe o buna parte a planetei, am vazut cu totii ce a iesit: 1) formele colective de organizare a muncii nu au adus mai multa productivitate; dimpotriva, productivitatea a ramas in urma; 2) proprietatea colectiva a devenit proprietatea nimanui - un imperiu al risipei, al dezinteresului, al proastei gospodariri; 3) impartirea de catre societate a roadelor muncii, dupa adunarea lor in "cazanul comun", nu avea cum sa fie facuta in spiritul echitatii si dreptatii sociale; 4) nu egalitatea ci egalitarismul a dominat repartitia iar faptul ca multi au si furat din cazanul comun, dupa cum au putut, unii cu polonicul, altii cu lingura sau cu lingurita, a facut din colectivism un sistem si mai nedrept, si mai inuman... Umanismul fiind doar vitrina doctrinara.
Ideea de clasa muncitoare iese acum din istorie. Impreuna cu ideologia care a definit-o si a deformat-o. Raman muncitorii, cautandu-si un nou rost. Si o noua identitate.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
