Analiză

Piata de retail va ajunge la 100 de miliarde de euro pana in 2010

Piata de retail va ajunge la 100 de miliarde de euro pana in 2010
24.07.2006, 18:49 105

Piata de retail din Romania are cel mai mare ritm de crestere din regiune si va putea depasi 100 de miliarde de euro pana in 2010, daca se va pastra cresterea medie de 50% din ultimii ani. Piata este deja a doua ca marime din Europa Centrala si de Est, dupa Polonia.

120 mil. euro pe detergenti

Singura categorie de produse nealimentare prezente in topul celor mai importante zece piete in functie de valoare in 2005 este cea a detergentilor, cu vanzari in retail de aproximativ 120 de milioane de euro.
Potrivit unui studiu AC Nielsen, tigarile, bauturile, cafeaua si ciocolata au dominat anul trecut piata bunurilor de larg consum, valoarea vanzarilor inregistrate in retail pe aceste piete depasind 2 miliarde de euro.
Cu cresteri anuale de peste 20%, piata mezelurilor se afla printre cele mai importante piete dupa valoarea vanzarilor inregistrate in retail in 2005. Astfel, salamurile reprezinta o piata de peste 120 mil. euro, potrivit AC Nielsen. O piata de patru ori mai mica este cea a parizerului, cu o valoare de 34 mil. euro in 2005, o pondere mai importanta fiind detinuta de crenvursti si carnati, o piata cu o valoare de peste 86 mil. euro la sfarsitul anului trecut.
Vanzarile de bauturi racoritoare, o piata de peste 330 mil. euro in retail potrivit AC Nielsen, vor continua sa creasca si in acest an cu un ritm de 4-5% pe segmentul carbonatatelor, respectiv de 18-20% pe cel al necarbonatatelor, potrivit estimarilor celor mai importanti producatori din industrie. Consumul de apa minerala va creste si el in acest an cu 5% fata de 2005, potrivit unor estimari. Piata apelor minerale a avut anul trecut o valoare de peste 112 mil. euro, devansand piata bauturilor alcoolice cu aproape 45 de milioane de euro.
Explozia retailului modern (hypermarketuri, supermarketuri, magazine de tip discount, magazine cash & carry) a determinat ca vanzarile de bunuri de larg consum sa inregistreze cresteri anuale de 20-30%. Potrivit studiului "Shopper Trends" realizat de ACNielsen, ponderea vanzarilor realizate de centrele comerciale moderne in totalul vanzarilor de bunuri de larg consum a crescut de peste trei ori in ultimii patru ani.
Cheltuielile medii ale unei gospodarii din marile aglomerari urbane pentru produse de baza se ridica la 571 de lei (circa 155 de euro).


Retailul local reprezinta 27% din PIB

In 2006 retailul va inregistra 17 procente in plus, valoarea pietei ridicandu-se la 33,5 miliarde de euro, fata de 2005 cand piata a fost estimata la 21,5 miliarde de euro, arata un studiu realizat de compania de consultanta financiara si audit Deloitte.
Cresterea in valoare a vanzarilor pe care o va inregistra Romania in acest an este cea mai mare din Europa Centrala si de Est. Valoarea vanzarilor din Romania este depasita doar de cea din Polonia si este de trei ori mai mare decat cea a Bulgariei, a carei piata de retail este pe ultimul loc in acest top.
Astfel, retailul va reprezenta jumatate din consumul final de 71,7 miliarde de euro estimat pentru 2006. Consumul privat final reprezinta cheltuielile totale ale sectorului privat pentru achizitionarea de bunuri si servicii pentru satisfacerea directa a nevoilor de consum ale populatiei, conform Institutului National de Statistica.
Consumul final va inregistra in acest an 16 procente in plus fata de anul trecut. Cea mai mare crestere a consumului final din ultimii 10 ani a fost inregistrata insa in 2005, cand consumul s-a ridicat la 61,6 miliarde de euro, cu 30 de procente in plus fata de 2004. Diferenta dintre consumul final si retail este data de servicii, in care sunt incluse si utilitatile.
Din 2003 pana in 2006 valoarea vanzarilor s-a triplat, iar volumul vanzarilor a avut cresteri impresionante de la an la an. In 2004 si 2005 s-a cumparat cu peste 17 procente mai mult fata de anul precedent, iar in acest an se previzioneaza o crestere de aproximativ inca 10 procente. Cresterea in volum previzionata pentru Romania este cea mai mare din Europa Centrala, continuand trendul din ultimii trei ani.
Cresterea pietei de retail a fost impulsionata de aparitia si dezvoltarea lanturilor de supermarketuri. De la cota de piata de 5% pe care o aveau in 2001 hypermarketurile s-a ajuns in 2004 la o cota de piata de 18%. In 2005 aceste forme de comert au ajuns sa reprezinte cam 30% din piata, inca putin fata de media europeana. In Europa, buticurile si magazinele mici sunt din ce in ce mai putine in favoarea supermarketurilor, hypermarketurilor si magazinelor tip discounter. Acest trend este proeminent in Cehia si mai putin vizibil in Polonia, unde micile afaceri detin inca o cota de 50%, mai ales in zona rurala.
In Romania, cel mai important lant de supermarketuri este Metro Cash & Carry, care a inregistrat in 2005 o cifra de afaceri de 1,3 mld. euro. Metro a fost lider in 2004 si pe pietele din Cehia, Bulgaria si Polonia si a fost in top 5 in Ungaria si Slovacia. Pe locul doi se claseaza in Romania lantul german Selgros Cash&Carry, care a atins anul trecut o cifra de afaceri de 457 mil. euro, iar pe locul trei grupul francez Carrefour, cu o cifra de afaceri in 2005 de 436 mil. euro. Desi numarul de comercianti cu o cifra de afaceri de peste 100 mil. euro este inca redus (doar sase retaileri), s-a observat anul trecut o crestere semnificativa a cifrei de afaceri pentru fiecare dintre acestia. Liderul pe piata de retail a inregistrat o crestere de 30 de procente in timp ce cifra de afaceri a Selgros a fost mai mare cu 80%, iar cea inregistrata de Carrefour a fost dubla fata de 2004. Totodata, volumul afacerilor Billa si Cora a crescut cu peste 50%, iar cel inregistrat de RTC s-a dublat. Billa si XXL Mega Discount au fost aduse in Romania de grupul german Rewe, care are cote de piata semnificative pe pietele din Cehia, Slovacia si Bulgaria.
Desi are un trend ascendent, retailul din Romania nu si-a atins inca potentialul. In 2005 piata de retail din Romania reprezenta cam 27 de procente din PIB-ul Romaniei, in conditiile in care in acelasi an retailul reprezenta 47% din PIB-ul Poloniei si 50% din PIB-ul Bulgariei.
In studiul realizat de Deloitte retailul din Romania este considerat inca subdezvoltat, cauza fiind puterea slaba de cumparare. Totodata, in preferintele de cumparare raman produsele alimentare, care detin 60 de procente.
Studiul este mai favorabil in privinta Bulgariei, precizandu-se faptul ca aceasta si-a revenit dupa perioada de criza, iar puterea de cumparare a crescut.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO