Domnul Eugen Dijmarescu, ministrul delegat al comertului, a facut, recent, o prezentare cenusie a situatiei din comertul exterior, unde deficitul a ajuns la aproape 4,9 miliarde euro in perioada ian-sfarsit noiembrie 2003. El a emis si doua opinii care merita sa fie examinate. Astfel, deprecierea leului s-ar fi dovedit ineficace in a stimula exporturile; in plus ar fi cauzat puseuri inflationiste. In al doilea rand, cresterea deficitului de cont curent ar putea fi finantata printr-o stimulare a intrarilor de capital, prin dezvoltarea pietei de capital.
Politica de curs a constituit o mare disputa in anii 90', cand numeroase voci au deplans impactul deprecierii cursului asupra mersului inflatiei. Este adevarat ca deprecierea are efect inflationist si ca incurajarea exporturilor nete depinde mult de puterea efectului de substitutie -adica de capacitatea productiei autohtone de a inlocui importuri, sau de a fi vandute pe piata externa. Dl. Dijmarescu are dreptate in aceasta privinta tinand cont si de ponderea importurilor intermediare in exportul nostru. Dar domnia sa nu merge pana la capat cu rationamentul lasand in ceata un aspect esential. Ma refer la evolutia leului in termeni reali fata de cosul valutar; in ultimii ani leul s-a apreciat fata de cos, ceea ce a ajutat dezinflatia. Cu alte cuvinte, deprecierea leului a existat, dar a fost in termeni nominali. Ar fi putut leul sa se deprecieze mai putin, in termeni nominali, fata de euro, ceea ce pare sa sugereze Dl. Dijmarescu? Teoretic da, dar atunci ar fi trebuit sa admitem alte consecinte, intre care o apreciere mai puternica reala a leului fata de cosul valutar. Iar o asemenea politica de curs ar fi incurajat (!!) importurile nete alte conditii fiind neschimbate.
Daca evolutia leul ar fi fost mai strans legata de euro aprecierea monedei nationale ar fi accentuat peste masura dezechilibrul balantei comerciale. Cu alte cuvinte, in lipsa unor progrese considerabile in disciplinarea financiara a economiei si diminuarea deficitelor cvasi-fiscale folosirea cursului ca o ancora anti-inflationista ar fi avut un efect puternic de bumerang -in sens negativ.
Dl. Dijmarescu pledeaza pentru dezvoltarea pietei de capital, ca vehicul de ajutare a finantarii deficitului de cont curent; el vorbeste in acest sens de investitii de portofoliu amintind si de cresteri ale incasarilor din turism. Optimismul sau este de salutat, dar a afirma ca rezolvarea de baza a finantarii dezechilibrului extern rezida in atragerea capitalului speculativ apreciez ca este o teza foarte discutabila. Romania are, in primul rand, nevoie de investitii straine directe. Capitalul speculativ vine si pleaca usor, provocand serioase perturbatii pe piata. Mai mult, liberalizarea prematura a contului de capital, care ar stimula intrarile (iesirile) de capital speculative intra in contradictie cu prima teza a Dlui Dijmarescu si anume: folosirea cursului ca ancora anti-inflationista. Deoarece miscari speculative de capital, atunci cand cursul este cvasi-fix, ar emascula politica monetara. Si toata povara de ajustare in economie ar reveni bugetului. Este cu totul nerealist sa credem ca economia romaneasca se poate ajusta la socuri potrivnice numai cu ajutorul bugetului public (mai ales ca exista deficite cvasi-fiscale majore). Cat priveste incasari din turism mai mari, acestea sunt foarte ipotetice neputand fi luate in calcul de planificatorul de politica economica.
Problema dezechilibrului extern reclama o politica concertata de stimulare a ofertei interne si de control al cererii agregate interne. Pentru stimularea ofertei interne trebuie considerate si masuri care nu intra acum in vizorul Executivului: ma refer, de pilda, la scaderea impozitului pe profitul alocat cresterii investitiilor, si, chiar, renegocierea unor angajamente de aliniere la tipologia impozitarii si a barierelor comerciale in spatiul UE (oricat ar suna de iconoclastic aceasta in anul 2004); este nevoie si de o protectie mai riguroase fata de concurenta neloiala, de incurajarea prin diverse mijloace a investitiilor straine directe. A spune ca nu mai putem folosi politica comerciala si, implicit, ca nu avem instrumente de politica industriala este o atitudine de reconsiderat.
Oficialii nostri trebuie sa aiba mare grija in a concilia cerintele calendarului asumat al negocierilor cu UE cu puterile reale ale economiei romanesti. Aici se va verifica realismul (inteligenta) masurilor de politica economica. Altminteri, ne putem trezi cu stricaciuni mari, inclusiv cu o criza severa de balanta externa.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
