Dupa un deceniu de cvasi-democratie, se impune si pentru Romania o sporire a gradului de cultura politica si economica a populatiei. De aceea candidatul liberal "Stolo" propunea o dezbatere publica asupra valorilor fundamentale ale doctrinei pe care o reprezinta: libertatea individuala, proprietatea privata, competitia si statul de drept.
Libertatea de a vedea ca n-ai ce sa mananci
Pentru a pune in actiune forta schimbarii, liberalii trebuie sa sparga "tiparele si sabloanele" postdecembriste. Societatea romaneasca nu mai poate stationa intr-o stare confuza in care domina prefacatoria sau, daca preferati o imagine mai plastica - pornografia sociala.
A insista in continuare pe idei de stanga, care alimenteaza politica economica a Statului-providenta, inseamna a lasa societatea romaneasca sa devina o prostituata care promite in continuare "iubire" pentru semenii sai.
Aceste idei care alimenteaza formele fara fond ale guvernelor postcomuniste nu au permis romanului de a gusta prosperitatea. De aceea siguranta nationala tine mai mult de saracie. "Popor sarac, regat sarac. Regat sarac, rege sarac" era concluzia lui Francois Quesnay, medicul personal al lui Ludovic al XIV-lea.
ai pentru ca nu au reusit sa stavileasca saracia, incalcandu-si misiunea propusa, guvernele ascund ceea ce nu pot elimina.
Asa cum in epoca victoriana oamenii faceau de neinteles sexualitatea (pentru ca sa ii dea un nume), tot asa guvernele legate mutual de gandirea colectivista (cu tenta social-democrata si socialista) dadeau nastere unui "social" impracticabil, acoperindu-l cu un val de rusine.
Daca handicapatul devine o "persoana cu mobilitate redusa", somerul - "un muncitor in cautare de lucru" sau un batran - "o persoana de varsta a treia" asistam doar la "o coloratura" a limbajului generat de birocratia guvernamentala.
Guvernele si-au pastrat meteahna (similar fenomenelor de histerezis din electro-magnetism) de a-i administra pe romani ca pe niste obiecte, neluand niciodata in calcul anumite fragilitati, tare fizice, geniu, deviatii morale, idei noi, capricii, traditii, deceptii... este un comportament din vechea economie totalitarista, in care toti romanii erau priviti drept potentiali "complotisti sau sabotori".
Cel putin altadata bogatii "vedeau" saracia. Ei o atingeau fara rusinea pe care ne-o inspira astazi (dupa ce citim rapoartele institutelor de cercetare sociala). Pelicule din preajma razboiului ne dezvaluie vizitele lor la cei nevoiasi sau la cei din spitale. ai a cersi in numele lui Hristos (in fata manastirii Cozia) este poate mai putin umilitor decat a pretinde ca "ai dreptul" la banii luati altora, asteptand de la un functionar alocatia de somaj.
Astazi, putini au curajul de a "atinge" mizeria - altfel decat ca profesionisti - si inca si mai putini au umanitatea de a accepta sa fie surprinsi in ceea ce ei numesc decaderea lor.
Cine indrazneste sa vada in cel mai "norocos in afaceri" un aliat al sau? Cine indrazneste sa sugereze ca acesta poate suferi mai mult cu spiritul, poate la fel ca un sarac cu trupul. Guvernele postdecembriste au constituit mitul Statului-providenta. Impotriva acestui mit se ridica liberalii din jurul lui Stolojan.
Atat guvernele de esenta socialista cat si cele declarate de dreapta (cu efect sinergtic aproape nul) au facut din politica lor economica o iluzie prin care romanii asteptau impartirea bunurilor. A "sparge sabloanele" inseamna a spulbera inertiile conservatoare din Romania care construiesc cu insistenta o lume seaca a titularilor de false drepturi.
Aceste forte conservatoare completeaza ceea ce a facut ideologia comunista in cele cinci decenii de dominatie: evitarea intalnirii romanilor fata in fata, mijlocirea raporturilor lor prin birocratie. Oricat de generoasa pare initiativa primarului Basescu pentru sprijinirea scolilor si gradinitelor, a fost nevoie de masuri adminsitrative ca "bogatii" sa se intalneasca cu "saracii".
Statul-providenta, reprezentat de primar, devenise in realitate "saracul cu burta goala", invocat de liberalul Stolojan. "Hot de energii", el impiedica trezirea oricarui sentiment de fraternitate. El ne impiedica sa fim responsabili fata de soarta altora.
Cand copiii devin o povara, ii incredintam orfelinatelor "pastorite" de stat, cand batranii nu mai sunt intelegatori ii "depunem" in azilele acestuia, pentru vecinul bolnav contam pe asistentele sociale ale statului, iar pentru prietenul somer pe serviciile furnizate de oficiile de munca.
Social-democratii si socialistii au folosit in campaniile lor electorale "stindardul socialului". Pe ideologia sa vor fi construite si alte sloganuri care "ung sufletul" saracului dar nu-i asigura posibilitatea de "a avea burta plina".
In discursurile lor vor fi compatimiti cei care sufera in fiecare zi de saracie, de datorii la intretinere sau de lipsa locuintelor (fie ele si sociale). Ne punem intrebarea fireasca: impotriva cui au ei un drept?
Cel care statea in fata primariei Bucurestilor motivand ca n-are adapost, reclama democratului Basescu dreptul la o locuinta. ?aranul roman reclama dreptul la preturi ridicate pentru graul recoltat. Bolnavul, coplesit de grijile zilei, pretinde dreptul la sanatate.
Dar toate aceste drepturi nu au valoare decat daca cineva s-a angajat sa le furnizeze.
Cine trebuie sa garanteze aceste drepturi? Statul, societatea sau Guvernul? Acest comportament il au si inselatii de la FNI. Vorba conului Leonida: "Treaba statului, ce grija are el!"
Toate aceste intrebari nu pot gasi raspunsuri decat daca le raportam la libertatea individuala. Protestatarii care se perinda in jurul Palatului Victoria, CEC sau Inspectoratului General al Politiei cer dreptul de a-si recapata banii. Ceea ce nu inseamna nimic.
Atat taranii romani cat si cei fara locuinta ori pagubitii FNI fac parte din societate. Cum nu isi vor garanta lor insile, inseamna ca noi vedem aceasta responsabilitate revenind unor grupuri precise, si nu societatii intregi.
Societatea romaneasca, prin guvernarea ei, poate sa ne recunoasca dreptul de a realiza anumite actiuni. Este suficient dreptul de a realiza anumite actiuni. Este suficient sa nu le interzica.
Dar daca ea imi da "dreptul la" anumite prestatii, trebuie sa gasesc pe cineva care sa mi le furnizeze. Pentru ca "dreptul meu la munca" sa nu fie slogan (atat de iubit de stanga) trebuie ca o firma, o companie sau o banca sa nu aiba voie sa ma concedieze.
Prin urmare, "dreptul de a..." este o simpla ridicare de interdictii, in schimb "dreptul la..." este corespondentul unei obligatii.
Aceasta obligatie poate sa rezulte dintr-un contract voluntar, dar, daca este impusa de stat (prin mecanismele guvernamentale), ea ucide libertatea. Cu alte cuvinte, puterea publica nu trebuie sa se puna in slujba unora dintre cetatni (fie ei si "furiosii FNI-sti") pentru a-i constrange pe altii.
De la "abstract" la "concret"
De la "dobandirea ratiei de libertate" (in decembrie 1989), romanii s-au asteptat ca noul regim sa le "puna in practica" asteptarile. Ei le vor spune guvernantilor ca libertatea formala nu are sens. Romanilor le-ar trebui "libertate concreta".
De exemplu, dreptul la odihna este recunoscut formal prin legislatia muncii. Dar recentele sondaje cu privire la petrecerea concediului aratau ca 47% dintre romani sunt nevoiti sa ramana acasa. Devine stereotip raspunsul la intrebarea: Ce ai facut in concediu?
El este dat atat de "taranul roman" care trebuie sa-si mulga vaca dimineata si seara, cat si de "muncitorul roman", care pentru doua zile la Neptun si-ar da leafa pe o luna.
Raportandu-se la asemenea situatii, atat social-democratii din actualul guvern algoritmizat cat si socialistii din opozitie vor pretinde ca dupa ce vor castiga alegerile le vor asigura celor mai dezavantajati mijloacele financiare si materiale pentru a se bucura de drepturile lor.
O asemenea decizie ar infirma unul dintre cele mai evidente principii ale liberalismului clasic: "Nu poti culege ceva daca nu ai semanat".
In cadrul numeroaselor greve sau demonstratii sindicale, auzim sloganul "Vrem sa muncim". Daca Guvernul ar da curs acestei cerinte - pe care o speculeaza orice socialist - ar insemna ca el ar trebui sa adopte o ordonanta de urgenta care ar asigura sau procura locuri de munca.
Ceea ce doresc de fapt sindicalistii este ca Guvernul sa desemneze un patron caruia i-ar reveni ingrata obligatie de a-i angaja.
Daca nu, ei nu ar obtine decat o dorinta pioasa. Privind in acest mod "libertatea concreta", este violat pur si simplu un principiu al libertatii individuale. Ea trebuie sa se opreasca acolo unde incepe libertatea altora. A pretinde sa fii "liber in mod concret" inseamna a aspira sa exerciti o putere care aduce atingere drepturilor altora.
Asupra acestei idei insista candidatul "Stolo". Numai libertatile individuale, privite formal (sau abstract) pot fi recunoscute in mod egal tuturor romanilor. "Libertatile concrete", nu! Guvernul poate sa proclame: oricine este liber sa munceasca in Germania (avand in vedere dreptul la libera circulatie).
Dar el nu poate sa acorde tuturor sprijin diplomatic, financiar sau logistic necesar deplasarii in Germania. Daca Guvernul nu poate sa ajute pe fiecare roman, in loc sa le acorde privilegii doar unora (desigur, celor puternici din punct de vedere politic), el nu trebuie sa ajute pe nimeni.
"Libertatile concrete" nu ar putea fi gustate decat de locuitorii unei tari unde resursele ar intrece dorintele. Cum romanii nu se afla in aceasta situatie, ii revine statului sa asume fiecaruia in mod egal dreptul de a actiona, iar lor le revine crearea mijloacelor.
Inertiile conservatoare, pomenite de candidatul Stolojan nu mai pot promova politici prin care sa satisfaca toate "nevoile" romanilor. Aceste politici, sustinute de guvernele postdecembriste, au condus la falimentul statului providenta (a se vedea invatamantul, sanatatea, cultura...).
O asemenea politica nu mai poate fi admisa din punct de vedere moral.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
