De ce tot "pisez" acest subiect - intreprinzatorul -, intorcandu-l pe toate fetele? Fiindca nimic, in economia noastra, de fapt in oricare economie, chiar si in cele puternice, nu se poate misca fara ca el, intreprinzatorul, sa faca un semn, sa aiba o initiativa, sa dea o comanda. Putem sa vorbim cat vrem despre crestere economica, despre dezinflatie, despre competitivitate, eficienta, productivitate. Putem sa avem programe magistrale. Sau idei geniale despre restructurare, despre organizare economica. Totul va fi in van daca dintre noi nu se vor ridica intreprinzatorii care sa le dea viata. Ori daca nu vor veni, din lumea larga, intreprinzatori destoinici, atrasi de legile noastre, de climatul de afaceri de la noi.
Oare noi, romanii, suntem chiar atat de tampiti incat sa purtam "lanterna rosie" a nivelului de trai in Europa, fara sa putem scapa de ea? Sa ne chinuim cu un salariu mediu lunar de numai 150 de euro pentru ca nu avem productivitate si eficienta cu care sa acoperim un alt castig din munca, mult mai mare? Sau sa nu putem trece peste un anumit prag al competitivitatii, ceva mai inalt, pentru a intra in randul lumii cu economii performante? Nici vorba de asa ceva. Nu suntem deloc tampiti. Dimpotriva, suntem un popor inteligent. Dar istoria, in multe imprejurari, nu ne-a purtat noroc.
Ni s-a intamplat intocmai ca in legenda mesterului Manole: ce-am construit ziua s-a daramat noaptea. Am construit, in anii interbelici, o economie ce dadea semne vizibile de competitivitate. A venit razboiul, au urmat apoi anii de haos economic si financiar de dupa nationalizare si multe ziduri s-au surpat. Apoi, incepand din anii '60, cu sacrificii uriase, am ridicat o industrie ce avea sub multe aspecte vocatia performantei. Ne-am inecat la mal, din cauza unei politici absurde, ce a facut sa ne scumpim la tarate. Au fost blocate importurile si, o data cu ele, retehnologizarea. Si din nou s-au surpat zidurile. Iar dupa '90 n-am mai reusit sa construim decat vile, blocuri de lux, magazine, hoteluri si centre de afaceri. Prea putine insa pentru nevoile noastre mari. Ici - colo s-a mai inaltat si cate o fabrica. De ce nu reusim sa fortam un avant economic puternic? Fiindca nu avem intreprinzatori semnificativi. Sau, mai exact, fiindca avem foarte putini.
Ce este un intreprinzator? Nimic altceva decat un ins care da dovada de curaj si intreprinde ceva pe cont propriu, care se incumeta sa faca un lucru util, o fabrica, un spital, un magazin, o scoala. Desigur, remarcandu-se printr-o mare capacitate de initiativa si de actiune. Dar care are si ceva in plus. Ceva esential: fie ca are banii necesari, fie ca poate sa castige increderea unor banci, care sa-i imprumute acesti bani. Caci fara bani toate celelalte calitati, si initiativa, si capacitatea de actiune, si curajul de a intreprinde ceva devin nule.
Societatile care au reusit sa-si puna pe roate economia si sa obtina bunastare se bazeaza pe intreprinzatori multi si puternici. De fapt, se bazeaza pe o clasa de intreprinzatori. O clasa ce reprezinta principalul stalp al societatii. Astazi, in civilizatia masinismului avansat, bazat pe tehnologii sofisticate si pe informatica, societatea care nu are in varf o puternica grupare de intreprinzatori, o clasa de intreprinzatori e sortita esecului.
Cum e la noi? Vechea clasificare sociala, de dinainte de decembrie '89, a fost pierduta pe drum. N-a decretat nimeni ca nu mai e buna. Dar nu ne mai folosea la nimic. Ne-am despartit de ea, pe nesimtite, desi ne intrase in sange. Pentru ca era repetata obsesiv, de milioane de ori. In mii si mii de documente. Stalpul societatii era partidul. In jurul lui erau fortele sociale: clasa muncitoare, taranimea muncitoare, intelectualitatea. O impartire artificiala, sfidand limba, logica, sociologia, morala. Si jicnind de doua ori intelectualitatea. O data fiindca era socotita rupta de ideea de munca. A doua oara, pentru ca sub acest blazon erau ingramaditi, dupa criterii statistice, fara nici o legatura cu conceptul modern de intelectualitate, absolut toti absolventii de invatamant superior. O astfel de clasificare a societatii, absolut artificiala, facuta fortat, in contrasens cu mersul lumii, nu avea cum sa reziste dupa decembrie '89.
Despartindu-ne, insa, treptat, de vechea impartire a societatii in clase, ne-am trezit in fata unei intrebari careia, inca, nu i-a fost dat un raspuns: ce punem in loc? Problema esentiala. Caci ar fi fost pacat sa inlocuim o formalitate cu alta. Mai ales ca de o clasificare optima a societatii depind si motivatiile diferitelor forte sociale de a participa la avantul societatii.
Noi traim intr-o lume grabita si nu ne-a mai ramas timp de asteptare. Tabloul global al acestei lumi se schimba uluitor de repede. Un detaliu ce i se potrivea tabloului de ieri nu i se mai potriveste celui de astazi. Ieri, pe pietele internationale, cele mai multe economii nationale isi mai contabilizau inca "avantajele comparative": industrii apropiate de materii prime, resurse energetice abundente, forta de munca ieftina. Dar asta era ieri. Vedem, astazi, cum aceste criterii trec in planul doi. Trenurile care alearga spre cea de-a doua jumatate a primului deceniu din anii 2000, inclusiv cele ce merg spre Uniunea Europeana, pe care noi vrem sa le prindem, au ca principala incarcatura avantajul pe care ti-l da ceea ce numim in prezent surplusul de competitivitate. Nu-l vom obtine insa, in nici un caz, prin reproiectarea colectivismului amorf, de care ne-a legat trecutul, ci prin promovarea unui sistem viguros de relatii sociale, proprii capitalismului modern, bazat pe interese individuale.
Despartirea de colectivism este conditia suprema a reusitei noastre. Fiindca putem sa avem una dintre cele mai atractive piete si un nivel de viata cel putin decent. Dar fara a repune intreprinzatorii in drepturile lor firesti, nu vom reusi nici sa scapam de saracie si nici sa infruntam valul globalizarii, ce strabate lumea in care traim.
Pentru noi, romanii, aceasta provocare de ordin planetar, pe care ne-o face globalizarea, este insotita de numeroase detalii locale, sintetizate intr-o intrebare esentiala: "Cum vrem sa traim si ce facem pentru a iesi din zona lanternei rosii a nivelului de trai?"... O intrebare ce n-o putem desparti, oricat ar fi ea de "sectoriala", de globalismul actual, ce are ca religie cresterea economica si ca incontestabila vedeta produsul intern brut.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
