Auto

Dacia a produs în opt ani modele Logan de 5,7 mld. €. Urmează a doua generaţie

Dacia a produs în opt ani modele Logan de 5,7 mld. €. Urmează a doua generaţie

Autor: Bogdan Alecu

13.01.2012, 12:39 1915

În total, valoarea celor 710.000 de maşini Logan sedan se ridică la peste 5,7 miliarde de euro, conform calculelor ZF, luând un preţ per unitate de 8.000 de euro.

Per total, producţia modelelor Dacia pe platforma tehnică X90, adică cele din gama Logan plus Sandero, fără Duster, va ajunge în septembrie la aproape 1,7 milioane de maşini, după ce în luna octombrie a anului trecut compania a atins un nivel de 1,5 milioane de automobile pe această platformă.

Dintre cele 1,5 milioane de maşini, 45% reprezintă modelulLogansedan.

În cei aproape opt ani de la fabricarea la Mioveni a primului automobilLoganberlină, gama de vehicule dezvoltate pe platforma X90 a cunoscut o evoluţieconstantă. Astăzi ea cuprinde cinci modele (Logan, Logan MCV, Logan Van, Logan Pick-Up şi Sandero cu versiunea sa Stepway), disponibile în 13 versiuni de echipare şi două serii limitate pentru gama Sandero.

Potrivit presei internaţionale, Logan 2 va veni cu linii mai elegante şi rotunjite specifice automobilelor din segmentul de mijloc, spre deosebire de generaţia actuală caracterizată de linii drepte, ce amintesc de procesele de reducere a costurilor.

Cea mai mare schimbare faţă de modelul actual se va face la nivelul motorizărilor. Dacă generaţia actuală a fost lansată în 2004 cu propulsoare pe benzină de generaţie veche, completată ulterior de motoare diesel noi, Logan 2 va veni direct cu motoare pe benzină de ultimă generaţie, care vor fi produse de asemenea în România.

Cel mai mic motor va fi cel de 0,9 litri în trei cilindri supraalimentat care dezvoltă 90 CP, alături de unul de 1,2 litri tot supraalimentat şi care va dezvolta 115 CP.

În materie de siguranţă,Logan2 va veni încă din versiunea de bază cu sistem electronic de stabilitate ESP, dar şi cu faruri de zi - care în acest caz nu vor fi reprezentate de faruri cu LED, ci cel mai probabil de un sistem automat care va porni faza scurtă atunci când este şi motorul pornit.

După ce va intra în producţie la uzina de la Mioveni, din 2013 Logan se va extinde cel mai probabil şi la uzinele din Rusia, Maroc, Brazilia, Columbia şi India.

Povestea Logan

Renault a luat prin surprindere piaţa auto europeană în 2004, atunci când a reinventat conceptul de maşină "lowcost" prin lansarea modeluluiLogan. La început un singur model cu două motorizări pe benzină, care până în 2010 s-a dezvoltat într-o gamă de şase modele, vândute nu numai în Europa, cât şi în Asia, Africa şi America Centrală şi de Sud.

Proiectul imaginat de Louis Schweitzer, preşedintele Renault până în 2005, a crescut şi mai mult atunci când la conducerea lui Renault a venit Carlos Ghosn, sub mandatul căruia a fost autorizată proiectarea SUV-ului Duster, care a schimbat total percepţia publicului asupra mărcii Dacia, transformând-o peste noapte dintr-una low-cost într-una "value for money".

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO