Auto

La Paris sunt asteptate sportivele. Pana acum, doar Ferrari si Opel au confirmat

01.09.2004, 00:00 16



Cu trei saptamani inainte de deschiderea Salonului Auto de la Paris, principalul eveniment auto al sfarsitului de an, producatorii europeni si nu numai se inghesuie sa isi promoveze "marfa" pe care au pregatit-o special pentru aceasta ocazie. Dupa masinile de familie a venit si randul versiunilor sportive - Opel si Ferrari fiind producatorii care au facut primii pasi.



Producatorul italian Ferrari a decis sa profite de salonul auto care va incepein ultima parte a acestei luni in capitala franceza pentru a prezenta oficial modelul cunoscut pentru moment sub numele F430.



Practic este vorba de o noua generatie de masini Ferrari echipate cu motoare in 8 cilindri.



Aceasta nu este singura noutate cu care vine F430, model care beneficiaza din plin de experienta acumulata de Ferrari in dezvoltarea structurilor din aluminiu inca de la modelul 360 Modena.



In plus, noul model preia si o serie de sisteme intalnite chiar pe masina cu care alearga proaspatul campion mondial Michael Schumacher in cursele de Formula 1.



Este vorba de inovatii introduse in premiera pe o masina de serie, precum volanul cu schimbator de viteze incorporat, cunoscut sub numele de "manettino" de catre soferii echipei italiene.



In acest fel, viteze se pot schimba identic ca in Formula 1. In plus, cutia de viteze similara cu cele folosite pentru masinile de Formula 1, cu un timp de reactie de 150 de milisecunde, ii permite soferului sa accelereze de la 0 la 100 km/ora in numai 4 secunde. Practic, diferentele fata de performantele bolizilor de Fomrula 1 devin din ce in ce mai scazute, mai ales ca ese folosit tot in premiera pentru o masina de serie un diferential electronic (E-Diff).



Ferrari F430 inseamna si un motor de 4.300 de centimetri cubi (de unde si denumirea modelului), motor care dezvolta nu mai putin de 490 de cai-putere. Pentru amatorii de statistici si compara



Ii, aceasta inseamna 114 cai-putere pe litru sau o distributie a greutatii de 2,8 kg/CP.



Era normal ca in aceste conditii, sistemul de franare sa fie unul cu totul special pentru a face fata performantelor sportive. In cazul F430, inginerii italieni au optat pentru un sistem de franare cu discuri realizate din carbon si ceramica, sitem care asigura o eficienta cat mai buna a franelor in conditii extreme.



Daca mai punem la socoteala si designul aerodinamic specific Ferrari, probabil ca nu mai mira pe nimeni faptul ca F430 ajunge chiar si la viteze de 315 kilometri pe ora. La aceste performante (care le depasesc pe ale principalului sau concurent, Lamborghini Gallardo - 309 kilometri pe ora viteza maxima si 4,2 secunde pentru a ajunge de la 0 la 100 de kilomteri pe ora) contribuie si prizele speciale de aer amplasate in partea din spate si care asigura o stabilitate sporita.



Mai multe detalii (inclusiv pretul) despre masina care de anul viitor inlocuieste in gama Ferrari modelul 360 Modena vor fi cu siguranta oferite la Salonul Auto de la Paris, unde va fi pentru prima data expus F430.





Gran Turismo in clasa compacta



Tot la Paris va fi expusa in premiera la standul Opel si varianta sportiva a gamei Astra, denumita GTC. Denumirea este in fapt abrevierea de la Gran Turismo Compact, o sintagma cam pretentioasa pentru o masina din clasa compacta, insa care arata importanta pe care Opel o acorda acestui segment al pietei auto.



GTC este a treia varianta de caroserie a gamei Astra, dupa cea cu cinci usi si varianta break.



Inca de la lansare, GTC va fi disponibil in cinci variante de motorizare pe benzina si trei diesel CDTI, cu puteri cuprinse intre 90 si 200 cai-putere.



Inovasii tehnologice precum sasiul adaptabil IDS Plus, echipat su sistemul CDC (Continous Damping Control) si farurile AFL (Adaptive Forward Lighting - care orienteaza fasciculul luminon in functie de gradul cu care este rotit volanul) figureaza printre dotarile modelului Astra GTC



Sistemul de protectie SAFETEC, care a permis modelului Astra sa obtina calificativ maxim la testele de siguranta Euro NCAP, este la randul sau prezent pe versiunea GTC.



Cu aproape 4,3 metri lungime, peste 2 metri latine si 1,4 metri inaltime, GTC are o garda la sol cu 15 milimetri mai joasa decat a variantei cu cinci usi.



Opel Astra GTC va fi produsa la fabrica pe care producatorul german o detine in Antwerp, Belgia, alaturi de celelalte doua modele ale gamei Astra. Versiunea GTC va fi produsa in 70.000 de unitati annual, specialistii in marketing ai Opel estimand ca 15-20% din vanzarile Astra din Europa vor fi reprezentate de varianta GTC. Vanzarile noului model Astra GTC vor incepe in primavara anului viitor.
ionut.bonoiu@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO