Auto

New Kopel a vândut 1.200 de maşini second-hand în 2011

Autor: Bogdan Alecu

24.01.2012, 12:46 337

AAA New Kopel, divizia de second-hand a New Kopel Group, a comercializat anul trecut 1.200 de automobile second-hand pe piaţa locală, în creştere cu 30% faţă de anul anterior. La începutul acestui an compania a deschis un al treilea centru de maşini rulate în apropierea aeroportului Otopeni. "Prin cel de-al treilea centru AAA New Kopel consolidăm poziţia companiei în sectorul vânzărilor de automobile rulate din România şi aducem un plus pieţei auto second hand fiscalizate, aflată încă în dezavantaj faţă de piaţa "liberă"", a declarat Eugen Măciucă, brand manager AAA New Kopel.

Noul centru de maşini rulate din Otopeni dispune de un stoc de 50 - 60 de automobile, cu modele din toate clasele, începând de la autoturisme pentru oraş, precum Toyota Aygo, până la modele precum Ford Focus sau SUV-urile Dacia Duster sau Hyundai Tucson.

"Avem la dispoziţie un mix constant de modele, care se pliază pe majoritatea cererilor înregistrate până acum de la clienţii noştri. Urmărim prin acest nou punct de retail să atingem un nivel al vânzărilor de aproximativ 30 de unităţi în fiecare lună" a declarat Eugen Măciucă.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO