Auto

Primul Mazda RX-8 a ajuns in Romania

28.01.2004, 00:00 22



Primul model Mazda RX-8 a ajuns saptamana trecuta in Romania. Coupe, patru usi, motor rotativ de 1,3 litri si nu mai putin de 240 de cai-putere, si un pret de pornire de 25.000 de euro fara taxe, acestea sunt principalele coordonate ale gamei Mazda RX-8 pe piata romaneasca.



Realizat pe baza prototipului RX-EVOV prezentat pentru prima data in octombrie 1999 la Salonul Auto de la Tokyo, RX-8 este primul model sport de cand producatorul japonez a intrat in era "Zoom-Zoom", cea care a permis introducerea unor modele precum limuzina Mazda6, sau monovolumul Mazda2.



Cu un look foarte "nervos", RX-8 este de fapt un autovehicul sport de performanta cu 4 portiere si un motor rotativ, adaptat pentru a atinge performante superioare. Cele doua portiere din spate se deschid in sens opus portierelor din fata, spatiul interior fiind suficient, spun cei de la Mazda, pentru 4 adulti. RX-8, are motorul amplasat frontal, iar aripile si barele de protectie alaturi de capota motor bombata ii permit sa iasa foarte usor in evidenta.



De altfel, motorul Renesis a castigat pana acum si recunoastere internationala prin premii precum "Motorul Anului 2003" (International Engine of the Year) si "Cel mai bun motor nou al anului" (Best Engine 2003).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO