Auto

Toate drumurile judeţene din Brăila, închise miercuri seară de autorităţi

Toate drumurile judeţene din Brăila, închise miercuri...

Autor: Departamentul Corespondenţi

29.01.2014, 19:19 92

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Brăila, colonelul Ştefan Stoian, decizia închiderii tuturor drumurilor judeţene şi naţionale a fost luată ca măsură preventivă, întrucât în judeţ ninge extrem de puternic, iar viscolul face ca vizibilitatea să fie redusă aproape de zero.

"Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila a constituit 15 filtre permanente care acţionează în locurile special dispuse pe raza judeţului Brăila, pe drumurile naţionale şi judeţene, conform analizei tactice rutiere de dirijare a traficului, pentru informarea conducătorilor auto şi redirecţionarea acestora", a declarat, miercuri, Stoian, care a mai precizat că bacurile nu mai fac treceri spre judeţul Tulcea şi spre Insula Mare a Brăilei.

Potrivit lui Stoian, la ora transmiterii acestei ştiri, în judeţul brăila sunt izolate aproape 30 de sate din 12 comune şi din oraşul Ianca.

Pentru a face faţă viscolului şi zăpezii, autorităţile brăilene au solicitat ajutor din partea judeţului Bacău, o sută de jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă Bacău urmând să fie mobilizaţi în zonă pentru a participa la acţiuni de deszăpezire alături de forţelor locale.

Infotrafic anunţa, miercuri după-amiază, că traficul rutier a fost închis pe toate drumurile naţionale din judeţele Călăraşi, Tulcea şi Brăila, din cauza viscolului şi a vizibilităţii reduse.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO