Caranda Baterii, un producător de baterii şi acumulatori înfiinţat în Bucureşti în urmă cu 24 de ani, a ajuns anul trecut la venituri de 51,8 milioane de lei, acesta fiind cel mai bun rezultat al companiei din ultimii şase ani, potrivit datelor de la Ministerul de Finanţe. Compania a reuşit acest rezultat menţinând un număr mediu de aproximativ 70 de angajaţi.
„Şi în primul semestru al acestui an am avut o creştere de 12% a cifrei de afaceri, până la 25,3 milioane de lei, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Aceasta s-a bazat pe diversificarea produselor şi credem că vânzările vor creşte şi în următorul semestru, ca urmarea a specificului activităţii societăţii“, explică Constanţa Dumitrescu, marketing manager al Caranda Baterii.