Bănci și Asigurări

A treia zi după Brexit: Acţiunile europene şi asiatice deschid în creştere, lira şi euro câştigă teren, dolarul scade. Preţul aurului a scăzut după cea mai mare creştere din 2009

A treia zi după Brexit: Acţiunile europene şi asiatice...

Autor: Departamentul Economic

28.06.2016, 11:44 224

Creşterea vine după ce ratingul Marii Britanii a fost retrogradat de S&P şi de Fitch.

Euro s-a apreciat cu 0,44% în raport cu dolarul, ajungând la 1,1074 dolari/euro.

Yenul s-a apreciat cu 0,1%, după ce a crescut cu 4% în ultimele două sesiuni. Indicele Bloomberg pentru dolar a scăzut cu 0,4%, după ce în ultimele două zile a crescut cu 2,7%.

Lira sterlină şi indicele Stoxx Europe 600 au reuşit să îşi revină după ce au scăzut cu până la 11% în ultimele două sesiuni de tranzacţionare.

"Cel mai probabil vom avea politici mai permisive decât înainte de vot", a spus Tim Schroders, manager de portofoliu la Pengana Capital, care supraveghează active de aproximativ 1,2 miliarde de dolari. "Putem presupune că votul britanicilor va avea o influenţă negativă în contextul economiei globale şi a creşterii economice. Cel mai probabil vom vedea păstrarea măsurilor de stimularea e conomiei, în lumina noilor incertitudini", a adăugat el.

Acţiunile asiatice au şters pierderile de vineri şi luni şi bursele, în specal cea din Tokyo, au crescut pe fondul speculaţiilor că băncile centrale vor reacţiona cu politica monetară la impactul Brexitului.

Indicele MSCI Asia Pacific a crescut cu 0,41%. Cele mai multe companii japoneze au crescut în cadrul indicelui Nikkei 225, care a crescut cu 0,09%. Indicele KOSPI al Coreei de Sud a crescut cu 0,5%. Indicele Hang Seng al bursei din Hong Kong a scăzut cu 0,27%, iar CSI 300 al bursei din Shanghai a crescut cu 0,51%.

Investitorii aşteaptă un semnal de la băncile centrale şi de la guverne că vor ajuta să uşureze impactul Brexitului. Toshihiro Nikai, şeful consiliului general al partidului aflat la guvernare în Japonia, a propus un pachet de 196 de miliarde de dolari de stimulare economică. Coreea de Sud de asemenea plănuieşte să ia măsuri de stimulare de 17 miliarde de dolari.

Indicele materiilor prime calculat de Bloomberg a câştigat marţi 0,9%, după ce preţul petrolului a crescut cu 1,9%, la 47,18 dolari barilul, iar cuprul, nichelul şi zincul au crescut cu peste 1%.

Aurul a scăzut cu 0,7%, după ce crescuse cu 5,4% în cele două sesiuni precedente după votul pentru Brexit, când înregistrase cea mai rapidă creştere din 2009.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO