Bănci și Asigurări

ABN Amro cauta clienti cu bani

04.10.2005, 18:33 20

ABN Amro planuieste sa lanseze de la inceputul anului viitor un program special pentru clientii persoane fizice care au un sold al conturilor de peste 50.000 de euro.

Prin acest program, denumit Prefered Banking "Van Gough", clientii vor beneficia de servcii speciale. Astfel, pe langa spatii dedicate in cadrul sucursalelor, clientii inclusi in acest program vor beneficia de asemenea si de asistenta specializata pentru plasarea disponibilitatilor.

ABN Amro si-a revizuit recent planurile de dezvoltare pe segementul de retail, dupa ce la sfarsitul primului an de activitate pe aceasta piata rezultatele au depasit asteptarile initiale.

Astfel, banca va extinde portofoliul de produse de finantare cu un card de credit si imprumuturi ipotecare, de consum, dar si pentru intreprinderi mici si mijlocii.

Creditele personale cu ipoteca vor avea o valoare de pana la 100.000 de euro, iar ABN va lansa si credite auto, spune Marijana Vasilescu, directorul de marketing al departamentului de retail al bancii.

Cardurile de credit, emise sub licenta MasterCard, vor avea o perioada de gratie de maximum 51 de zile, in care nu se plateste dobanda pentru suma utilizata la comercianti. Dupa data de 21 a fiecarei luni ulterioare celei in care s-a efectuat tragerea, clientul trebuie sa achite minimum 5% din soldul creditului utilizat, iar pentru suma nerambursata banca va percepe o dobanda de 28% pe an. In cazul sumelor extrase de la ATM-uri, banca percepe dobanda inca din ziua tragerii.

Creditul personal pe baza de ipoteca va avea o maturitate de 15 ani, iar suma acordata va reprezenta 16% din valoarea ipotecii, dar nu mai mult de 100.000 de euro.

Dobanda este mai ridicata decat in cazul creditelor de consum fara garantie, unde banca aplica o rata de 11,5% pe an atat la finantarile in lei, cat si in euro. In cazul in care creditul nu este garantat cu o ipoteca, suma maxima pe care banca o ofera este de 20.000 de euro. Perioada de rambursare a imprumutului a fost extinsa de la cinci la sase ani.

La imprumuturile personale, clientul achita un singur comision de acordare, de 3% din valoarea finantarii. Totodata, banca intentioneaza sa largeasa sfera creditelor ipotecare si sa acorde finantari pentru constructia de locuinte. In aceste cazuri, institutia de credit va contracta antreprenori si dezvoltatori imobiliari, finantarile nefiind disponibile intr-o prima etapa si pentru constructiile in regie proprie. Valoarea maxima a unui imprumut ipotecar este de 300.000 de euro, iar maturitatea se intinde pana la 30 de ani.

ABN Amro va lansa de asemenea in perioada urmatoare un credit pentru finantarea intreprinderilor mici si mijlocii, care va fi acordat pe baza unei proceduri standardizate.

Pentru a sustine expansiunea pe segmentul de retail, ABN va deschide noi sucursale, in paralel cu reorganizarea celor existente, pentru a permite o buna servire a clientilor persoane fizice. Potrivit oficialilor ABN, extinderea pe retail se va baza insa pe lansarea de produse si servicii bancare accesibile de la distanta (e-banking, mobile-banking, call-center) si mai putin pe o prezenta teritoriala puternica. Prin produsele si serviciile sale, ABN se adreseaza in special clientilor cu venituri peste medie (mai mari de 300 de euro), care au acces la medii de comunicare la distanta si cel mai probabil nu au timp pentru deplasari frecvente la sediul bancii.

Banca a implementat recent un nou concept, prin care a creat in cadrul sucursalelor zone de acces non-stop, pe baza de card bancar. In aceste zone, clientii au acces la un ATM, la un automat pentru depuneri de numerar si la un calculator, pentru accesarea serviciilor de Internet-banking.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO