Bănci și Asigurări

​Alin Pop, UniCredit: Băncile din top 10 ar putea să ajungă la o cotă de piaţă cumulată de peste 80%

​Alin Pop, UniCredit: Băncile din top 10 ar putea să...

Autor: Claudia Medrega

29.06.2016, 13:00 645

Băncile din top 10 ar putea să ajungă la o cotă de piaţă cumulată de peste 80%, iar câteva dintre instituţiile de credit mici vor reuşi să găsească nişe şi vor supravieţui, în timp ce altele vor dispărea în următorii doi ani, a declarat Alin Pop, head investment banking la UniCredit Bank la ZF Bankers Summit 2016

El anticipează pentru perioada următoare continuarea procesului de M&A şi, implicit, consolidarea sistemul bancar.

„Faptul că primele zece bănci din sistem au peste 80% din piaţă arată că procesul de consolidare este în curs. Probabil va continua. Întrebarea este nu neapărat câte bănci cu cotă de piaţă mică dispar, ci cât de mult pot să mai crească primele zece bănci şi să depăşească cota de piaţă de 80%”.

Băncile mari, din top 5, pot să avanseze şi prin creştere organică, pe lângă achiziţii de portofolii, în opinia reprezentantului UniCredit.

Sectorul bancar este în top ca tranzacţii şi există în continuare presiuni de consolidare din cauza reglementărilor, a testelor de stres, a noilor reglementări privind provizioanele sau  a noilor standarde IFRS 9, a amintit Pop.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO