Bănci și Asigurări

Asigurările unit linked au avut cea mai abruptă scădere în primul semestru

Sursa foto - Shutterstock

Sursa foto - Shutterstock

Autor: Anelis Baciu

16.09.2014, 00:00 153

Companiile de asigurări de viaţă au subscris prime în valoare de 222 milioane de lei din asigurările de viaţă cu componentă investiţională (unit-linked) în primele şase luni ale acestui an, în scădere cu 24% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, arată datele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF). De altfel, asigurările unit-linked au înregistrat cel mai accentuat ritm de scădere dintre toate clasele de asigurare practicate pe piaţa locală. Poliţele unit-linked reprezintă o treime din piaţa asigurărilor de viaţă. Poliţele unit-linked sunt asigurări de viaţă care plasează cea mai mare parte din banii plătiţi de clienţi în fonduri de investiţii, riscul investiţional fiind asumat de client. 

Asigurătorii susţineau după primele luni ale anului că teama de risc a clienţilor s-a mai atenuat, iar vânzările de asigurări unit-linked au crescut uşor. Datele agergate de ASF la jumătatea anului indică însă contrariul. Şi poliţele tradiţionale şi-au continuat declinul în primele şase luni ale anului, vânzările diminuându-se cu 4,5%, până la 511 milioane de lei. De altfel, cifrele publicate de ASF cu privire la evoluţia pieţei locale de asigurări indică încă un an dificil pentru asigurători.  Vânzările de asigurări generale au coborât cu 6%, până la aproape 3,4 miliarde de lei, iar piaţa poliţelor de viaţă a scăzut cu 10%, până la 779 milioane de lei.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF Bankers Summit'24