Bănci și Asigurări

Asigurătorii din UNSAR au pierdut 800.000 de contracte într-un an

Asigurătorii din UNSAR au pierdut 800.000 de contracte...

Autor: Anelis Baciu

21.08.2014, 00:03 205

Companiiile membre ale UNSAR (asociaţia profesională a asigurătorilor locali) numărau 12,6 milioane de poliţe în vigoare la sfârşitul lunii martie, în scă­dere cu 800.000 de contracte faţă de ace­eaşi perioadă a anului trecut. Asi­gu­rătorii aveau 13,4 milioane de poliţe de asigurări generale şi de viaţă în martie anul trecut, potrivit datelor UNSAR.

Cea mai mare parte a contractelor aflate în vigoare în martie, adică 10 milioane, reprezentau poliţe de asigurări generale, în timp ce 2,5 milioane erau contracte de asigurări de viaţă.

Scăderea numărului total de contracte a venit pe fondul diminuării portofoliului de poliţe generale cu 9%, (echivalentul a un milion de contracte), în timp ce la portofoliul poliţelor de via­ţă s-au mai adăugat 200.000 de contracte. Deşi în creştere, numărul persoanelor care încheie o asigurare de viaţă ră­mâne redus, prioritatea clienţilor locali fiind în prezent protecţia bunurilor.  

Aproape 4 milioane de poliţe acopereau asigurarea obligatorie a autoturismelor (RCA), urmată de segmentul asigurărilor property cu 2,7 milioane de poliţe în vigoare şi Casco (asigurări auto facultative cu 1,1 milioane de contracte. Pe property cele mai multe poliţe sunt de asigurare a locuinţelor.

În ceea ce priveşte asigurările de viaţă, grosul poliţelor, echivalentul a 2,2 milioane, sunt contracte de tip tradiţional, în timp ce asigurările unit-linked (cu componentă investiţională) au strâns numai 200.000 de poliţe.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels


AFACERI DE LA ZERO