Bănci și Asigurări

Asirom a pus un nou director general

16.12.2004, 00:00 123



Fred Heath va fi schimbat din functia de director general al companiei de asigurari Asirom, urmand sa fie inlocuit de Ion Bratulescu, director de asigurari de viata al companiei, afirma surse din industria asigurarilor.



Heath, un expat adus de patronul Asirom Ioan Niculae in primavara acestui an pentru a reforma compania, va ramane consilier al lui Niculae.



Oficialii companiei nu au comentat ieri aceasta informatie.



Aceasta este practic a treia schimbare la varful celei de-a doua companii de asigurari din Romania de la inceputul acesstui an, dupa ce in martie Angela Toncescu, care a condus compania peste sapte ani, a fost inlocuita de Catalin Stroe. Stroe a fost retras apoi pe pozitia de director general adjunct, cand a fost adus Heath, iar acum este director de zona. La varful societatii a aparut din aceasta toamna si Steluta Racolta, fost presedinte al Ardaf.



Aceasta ultima miscare confirma faptul ca anul acesta a fost tulbure din punct de vedere al conducerii pentru principalele companii de asigurari din Romania cu capital romanesc: Asirom, Astra si Ardaf. La Astra director general interimar este chiar patronul societatii, Dan Adamescu, dupa ce demisia lui Dan Domnitanu, cel care conducea compania, iar la Ardaf, dupa o serie de mutari succesive, presedintele consiliului de administratie este Ovidiu Manastireanu, iar director general Horatiu Popa.



Asirom are un capital social de 637,9 miliarde de lei, principalul actionar fiind Interagro - 38,14%. Celelalte titluri sant impartite de Broadhurst Investment Ltd - 19,75 %, Astra Romana - 17,78%, Postelnicu Tiberiu Bica - 11,54% si statul - 6,37%.
sorin.pislaru@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO