Bănci și Asigurări

Banca Romaneasca si-a dublat creditele, profitul a urcat cu 14%

Banca Romaneasca si-a dublat creditele, profitul a urcat cu 14%

Click pentru imaginea marita

06.03.2008, 17:20 17

Banca Romaneasca, filiala locala a National Bank of Greece - unul dintre cele mai mari grupuri financiare elene, a reusit anul trecut sa-si dubleze portofoliul de credite, pana la 1,53 de miliarde de euro.
Profitul net al bancii a crescut cu 14%, urcand la 15 milioane de euro anul trecut, de la 14 milioane de euro in 2006, potrivit datelor publicate la Atena de NBG. Profitul operational a crescut ceva mai incet, cu 8%, la 12 milioane de euro.
Banca a reusit sa accelereze ritmul de crestere al finantarilor acordate la 107%, dupa ce in 2006 soldul crescuse cu 68%. Creditul neguvernamental a urcat anul trecut cu 50%, exprimat in lei, in termeni reali.
"Vom incerca sa mentinem ritmul de crestere si anul acesta. Tintim o crestere echilibrata pe retail si corporate", a declarat pentru ZF Andreas Maragkoudakis, directorul general al Bancii Romanesti.
Cresterea profitului a fost sustinuta de o majorare rapida a veniturilor operationale, care au urcat anul trecut cu 43%, pana la 72 mil. euro. Cea mai mare parte au reprezentat-o veniturile nete din dobanzi, care au urcat cu 58%, la 60 mil. euro, in timp ce incasarile din comisioane au stagnat la 12 mil. euro.
Cheltuielile operationale au urcat intr-un ritm mai alert, de 53%, pana la 60 de milioane de euro , pe fondul extinderii rapide a retelei teritoriale. Banca Romaneasca opera in decembrie 122 de unitati, cu 46 mai multe decat la sfarsitul anului precedent. Planurile pentru urmatorii ani prevad extinderea prezentei teritoriale pana la 250 de unitati.
Grecii au crescut mai rapid anul trecut pe zona de corporate decat pe retail, diferentiindu-se astfel de majoritatea jucatorilor de pe piata.
Soldul creditelor acordate in sectorul de corporate a urcat cu 114%, pana la 844 de milioane de euro. Finantarile pe retail au inregistrat o dublare, ajungand la 691 de milioane de euro.
Desi sumele atrase de la clientela au inregistrat de asemenea o crestere rapida, cu 92%, soldul a ramas mult mai mic decat cel al creditelor, cu un total la decembrie de 634 mil. euro. Grecii estimeaza ca detin o cota de 6,5% pe piata creditelor imobiliare, dubla fata de nivelul din 2006, cu finantari de 235 mil. euro. Pe zona de corporate cota ar fi de 4%.
In ciuda cresterii rapide a creditelor, grupul noteaza o gestiune buna a costului riscului. Ponderea creditelor neperformante era de 0,6% in decembrie, la fel ca la sfarsitul anului precedent si chiar inregistrase o scadere la 0,5% in primul trimestru.
In conditiile in care a inceput recent extinderea teritoriala, Banca Romaneasca are o retea "tanara", cu 37% dintre unitati avand mai putin de un an.
In aceasta primavara NBG va incepe un proces de rebranding, urmand cel mai probabil sa aduca propriul brand pe piata. Decizia finala nu a fost comunicata inca, insa procesul de rebranding va viza subsidiarele grupului de pe toate pietele din regiune.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO