Bănci și Asigurări

Bancile au adus din afara 9,4 mld. euro si au investit 900 mil. euro

03.10.2006, 18:37 10

Expunerea externa a bancilor a crescut de peste zece ori in ultimii doi ani si jumatate, ajungand la 9,4 miliarde de euro, in timp ce activele din afara de-abia se ridicau la 871 de milioane de euro la sfarsitul lunii iulie, conform statisticilor BNR.
Este imaginea dimensiunii la care a ajuns finantarea bancilor din surse externe, in principal de la bancile-mama, dar si de la institutii internationale precum BERD si IFC.
De fapt, activele externe ale bancilor romanesti, sub forma de depozite in banci straine, creante, titluri sau participatii, s-au aflat pe un trend de scadere din 2004, cand au atins un varf de circa 1,4 miliarde de euro.
Tot din acel an au decolat finantarile aduse din afara, cresterea expunerii fata de banci straine accelerand pe masura ce Banca Nationala a tot incercat sa umfle costurile cu atragerea surselor pentru acordarea de credite in valuta.
Numai in ultimul an decalajul dintre pasivele si activele externe ale bancilor a inregistrat aproape o dublare, de la 4,5 la 8,5 miliarde de euro.
Finantarile externe de 9,4 mld. euro au contribuit la cresterea activelor interne pana la echivalentul a 41,5 miliarde de euro la sfarsitul lunii iulie.
Sub efectul restrictiilor impuse de BNR, bancile au ajuns sa prefere sa aduca euro din afara decat sa plateasca dobanzi suficient de mari pentru a atrage surse de finantare in lei. Si astfel 2005 a fost anul dobanzilor real negative la depozitele in lei, adica la niveluri cu mult sub inflatie, rezultand prabusirea economiilor populatiei.
In acelasi timp, creditarea a continuat sa accelereze, in ciuda masurilor BNR, in conditiile in care marea majoritate a bancilor au in spate actionari care le pot asigura finantari in valuta la costuri reduse. Chiar si cea mai mare banca, BCR - lipsita inca de sprijinul unui actionar strain -, a recurs la finantari externe prin eurobonduri si credite sindicalizate, care i-au permis sa continue creditarea in valuta.
In conditiile in care de cele mai multe ori este vorba de relatii de grup, intre o filiala si banca-mama, riscul legat de expunerea externa este acoperit, mai ales in contextul convertibilitatii depline a leului.
Cu toate acestea, dezechilibrul din segmentul extern al bilanturilor bancilor reflecta o anomalie de proportii a pietei: desi mai sunt aproape zece ani pana la adoptarea euro, iar lichiditatile in lei mustesc in conturile BNR, finantarile in valuta inca sunt motorul cresterii creditului. Situatia se poate schimba doar cu conditia continuarii tendintei de crestere a dobanzii la euro, ceea ce ar mai apropia costul finantarilor externe de cel al surselor atrase in lei.
Experienta tarilor din Europa Centrala arata insa ca predilectia pentru finantari in valuta se pastreaza chiar si cand diferentialul de dobanda scade la minimum. Mizand pe acest tip de comportament, si banci mari de pe piata locala au inceput sa aduca linii de credit in franci elvetieni pentru a putea specula atractia exercitata de nivelul de dobanda mai scazut chiar decat la euro.
Cu sprijinul bancilor-mama, filialele locale reusesc sa majoreze in continuare creditul in valuta, suportand costul cu rezerva minima obligatorie de 40% din sursele atrase.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO