Bănci și Asigurări

BNR a sancţionat anul trecut 13 bănci

Autor: Claudia Medrega

12.01.2017, 00:07 2215

Un număr de 13 bănci au fost sancţionate de Banca Naţională anul trecut, majoritatea cu avertisment, iar în cazul a cinci bănci au fost aplicate amenzi în sumă totală de 249.000 de lei.

BRD-SocGen, Banca Comercială Feroviara, UniCredit Bank, Alpha Bank, Intesa Sanpaolo, Creditcoop, Garanti Bank şi Eximbank au scăpat doar cu avertisment, potrivit informaţiilor BNR centralizate până în luna octombrie. Marfin, Banca Comercială Carpatica, OTP Bank şi Credit Europe Bank au primit şi avertisment şi amendă, iar Bancpost a primit o singură sancţiune, constând în amendă.

În cazul Băncii Comerciale Carpatica, Marfin Bank, OTP Bank, Bancpost şi Credit Europe Bank, banca centrală a decis să aplice amenzi în sumă totală de 249.000 de lei, aproape jumătate din sumă vizând Banca Carpatica, iar 37% din amenda totală urmând să fie plătită de Marfin.

În cazul Băncii Carpatica amenzile aplicate de BNR au totalizat 114.000 de lei. Banca Naţională, prin ordine semnate de prim-viceguvernatorul Florin Georgescu, a amendat şase bancheri din conducerea Băncii Carpatica pentru încălcarea regulamentului privind cerinţele prudenţiale pentru instituţiile de credit, unul dintre motive fiind supravegherea necorespunzătoare a activităţii directoratului băncii.

Marfin a fost sancţionată de şapte ori până în octombrie 2016 cu amenzi totalizând 92.000 de lei. Cea mai mare amendă, de 50.000 de lei, a fost aplicată în luna iulie pentru încălcarea prevederilor privind cerinţele de fonduri proprii.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO