Bănci și Asigurări

BNR a numarat restante de 34 mil. euro la creditele mici ale persoanelor fizice

24.10.2005, 18:20 36

Restantele mai vechi de 30 de zile acumulate de debitorii persoane fizice au ajuns la aproape 120 de milioane de lei (peste 34 de milioane de euro) la sfarsitul lui august, arata datele Bancii Nationale.

Comparativ cu luna iulie, soldul marcheaza o crestere de 4%.

Aceasta statistica include insa numai clientii cu credite mai mici de 20.000 de lei (aproximativ 5.700 de euro).

In urma cu un an, BNR numara pe acest segment restante de 37,9 milioane de lei noi (9,2 milioane de euro), adica de peste trei ori mai mici. De altfel, in ultimul an (de cand BNR a inceput sa supravegheze si acest segment), totalul restantelor a crescut aproape constant. Singura diminuare lunara a soldului a avut loc in iunie anul acesta, insa a fost urmata de o crestere record in iulie.

Cresterea soldului restantelor din august a avut loc chiar in conditiile in care numarul persoanelor care inregistreaza datorii neachitate la timp a scazut usor, pana la 197.312. De altfel, numarul restantelor a scazut de asemenea, pana la 243.372, ceea ce presupune ca valoarea medie a unei restante a crescut la 493 lei (141 de euro).

Restantele provenite de la creditele in lei reprezinta cea mai importanta parte din datoriile neachitate. Cu un sold de 106,7 milioane de lei (30,5 mil. euro) la sfarsitul lui august, acestea reprezentau aproape 89% din totalul restantelor. Expansiunea acestora a fost raspunzatoare, in cea mai mare parte, si pentru cresterea soldului total al restantelor din august, contribuind cu mai bine de 4 mil. lei (echivalentul a 1,1 mil. euro).

In cazul creditelor in euro, restantele sunt de numai 10,2 milioane de lei (3 milioane de euro), marcand o crestere de 6% fata de luna precedenta. Dinamica este insa influentata de baza de comparatie mica. La o baza de zece ori mai mare, restantele in lei au crescut cu 4%. Pe de alta parte, tendinta de intarire a leului fata de euro, care a fost mai accentuata in iulie si august, a usurat rambursarea creditelor contractate in devize. Totodata, aceasta a influentat si soldul prezentat de banca centrala. Calculata in euro, cresterea restantelor ar fi fost mai mare.

In cazul creditelor in dolari, restantele au inregistrat in august o usoara scadere, pana la un sold total de 3 milioane de lei (echivalentul a 0,9 milioane de euro). De altfel, ponderea detinuta de dolar si in cadrul imprumuturilor a fost in scadere in ultimul an.

Ponderea mai mare detinuta de restantele in lei este corelata cu predominanta monedei locale in structura finantarilor acordate populatiei. Pe de alta parte, creditele in lei reprezinta aproximativ jumatate din totalul finantarilor acordate de banci populatiei, o pondere mult mai mica decat cea detinuta in totalul restantelor. Rambursarea creditelor in moneda straina a fost usurata insa de aprecierea leului, in timp ce dobanzile la creditele in lei au fost pana nu demult ridicate, depasind frecvent 20% sau chiar 25%, in cazul imprumuturilor pentru achizitia de bunuri de consum.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO