Bănci și Asigurări

BNR: Creditarea privată a crescut cu 6,6% până la finele lunii iulie, după ce împrumuturile în lei au urcat cu aproape 15%

BNR: Creditarea privată a crescut cu 6,6% până la...

Autor: Roxana Rosu

24.08.2018, 11:29 320

Creditarea privată a crescut în iulie cu 6,6% faţă de perioada similară a anului trecut (1,9% în termeni reali), la 243,3 miliarde lei, pe fondul majorării cu 14,8% a componentei în lei (9,8% în termeni reali) şi a diminuării cu 6% a celei în valută exprimată în lei, arată datele BNR.

Exprimat în euro, creditul în valută s-a diminuat cu 7,4%.

Astfel, la finele lunii iulie, soldul creditelor în lei totaliza 159 miliarde lei, iar cel în valută 84,3 miliarde lei.

Împrumuturile populaţiei în lei s-au majorat la finele lunii iulie, faţă de iulie 2017, cu 21,3% la 90,3 miliarde lei, în timp ce creditele în valută au înregistrat o scădere de 10,4%, la 38 miliarde lei.

În acelaşi timp, soldul creditelor luate de societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare a crescut cu 7,1% la lei, ajungând la 68 miliarde lei, şi s-a redus cu 1,9% la valută, la 45,5 miliarde lei.

Comparativ cu luna iunie 2018, în iulie creditul în lei s-a majorat cu 0,8% (1,3% în termeni reali), iar creditul în valută exprimat în lei s-a diminuat cu 0,5% (exprimat în euro, creditul în valută s-a majorat cu 0,2%). 

Totuşi, în timp ce ritmul lunar de creştere a creditelor în lei pentru populaţie a fost la 1,7%, în cazul companiilor împrumuturile s-au diminuat cu 0,3%. 

Creditul guvernamental s-a majorat în luna iulie 2018 cu 0,7% faţă de luna iunie 2018, până la 98,7 miliarde lei. La 31 iulie 2018, creditul guvernamental a crescut cu 3,6% (-0,9% în termeni reali) faţă de 31 iulie 2017.

Masa monetară în sens larg (M3) a înregistrat la sfârşitul lunii iulie 2018 un sold de 360 miliarde lei. Faţă de luna iunie 2018 aceasta a scăzut cu 0,6% (-0,1% în termeni reali), iar în raport cu iulie 2017 masa monetară s-a majorat cu 11% (6,2% în termeni reali).

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO