Bănci și Asigurări

BNR menţine dobânda-cheie la 5,25%, dar modifică dobânzile la facilităţile de depozit şi credit

BNR menţine dobânda-cheie la 5,25%, dar modifică...

Autor: Claudia Medrega

02.05.2013, 13:36 980

Consiliul de administraţiei al BNR a decis să îngusteze coridorul simetric format de dobânzile facilităţilor de depozit şi credit în jurul dobânzii de politică monetară de la la +/-4 puncte procentuale, la +/-3 puncte procentuale, pentru temperarea volatilităţii dobânzilor pe piaţa monetară şi bancară.

Banca centrală a majorat dobânda la facilitatea de depozit la 2,25% şi a diminuat  dobânda la creditul Lombard la 8,25%.

Astfel, începând din data de 3 mai 2013, rata dobânzii aferente facilităţii de creditare (Lombard) va coborî la nivelul de 8,25% pe an de la 9,25%, iar rata dobânzii pentru facilitatea de depozit va fi de 2,25% pe an faţă de 1,25%.

Nivelul dobânzii-cheie a fost menţinut la 5,25%, iar ratele rezervelor minime obligatorii au fost păstrate la 15% la lei şi 20% la valută.
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO