Bănci și Asigurări

Bouton, presedintele SocGen: Nu intram intr-o competitie pe volume cu Erste

04.10.2007, 17:57 14

Competitia dintre Societe Generale si Erste Bank pe piata romaneasca va fi dificila, dar va stimula activitatea BRD, spune Daniel Bouton, presedinte si CEO al Societe Generale, actionarul majoritar al BRD.
"Diferenta dintre noi si Erste Bank este ca nu intram niciodata intr-o competitie pe volume. Ne intereseaza in principal doi parametri: calitatea serviciilor pentru clienti, iar pe aceasta zona nu am impresia ca meciul ar fi fost castigat de Erste in Cehia, si profitabilitatea, capitol la care le urez succes celor de la Erste in Romania", a declarat Bouton.
Andreas Treichl, CEO al Erste Bank - actionarul majoritar al BCR, si-a reafirmat recent la o conferinta la Bratislava increderea ca austriecii nu vor avea probleme in competitia din Romania cu BRD-Societe Generale.
"Am mai vazut in Cehia jocul pe care il face Societe Generale, i-am invins acolo si ma astept sa nu avem probleme nici in Romania, unde este loc destul pe piata, ba chiar sunt zone dramatic subbancarizate", a spus Treichl. La randul sau, Patrick Gelin, presedintele BRD, afirma ca nu are ca obiectiv detronarea BCR din pozitia de lider al pietei.
BRD va trebui sa continue sa se dezvolte foarte repede si in 2008, in conditiile in care detine un avantaj competitiv foarte important prin reteaua teritoriala extinsa, spune Daniel Bouton.
"Nu intentionam sa franam cresterea in Romania", a declarat Bouton. El considera ca grupul SocGen este prezent in Romania in toate activitatile pentru care exista o piata "cu adevarat" si nu intrevede operatiuni semnificative care ar fi ramas de adaugat la structura de grup financiar a BRD.
"Vom dezvolta mai tarziu produse mai sofisticate de investment banking pentru ca acestea necesita o piata financiara mai dezvoltata", spune Bouton. Dupa lansarea BRD Fond de Pensii in aceasta toamna, Societe Generale a anuntat ca pana la sfarsitul anului va infiinta si o companie de asigurari de viata ca filiala a Sogecap, divizia de specialitate a grupului. De asemenea, este asteptata intrarea pe piata a Sogeprom, divizia de finantari imobiliare.
Pe langa operatiunile din Romania, BRD contribuie substantial la consolidarea activitatii Societe Generale in Republica Moldova, unde a cumparat o banca anul acesta.
"Sinergia cu BRD exista deja, am trimis in Moldova o echipa de 50 de oameni de la BRD, vom incerca sa furnizam si o parte din dezvoltarile informatice realizate deja in Romania, asa ca banca din Moldova va putea sa alege mai repede", a declarat Bouton.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO