Bănci și Asigurări

BRD vrea să convingă 30.000 de clienţi să şi economisească când plătesc cu cardul

BRD vrea să convingă 30.000 de clienţi să şi...

Autor: Anelis Baciu

27.06.2013, 21:47 557

Deţinătorii de carduri emise de BRD, a doua bancă din sistem după activele deţinute, pot alege ca banca să le transfere automat în contul de economii o anumită sumă de bani în momentul în care plătesc cu cardul la POS-urile instalate la comercianţi sau pe internet. Clienţii trebuie să deţină un card de credit ataşat unui cont curent, precum şi un cont de economii. Banca nu taxează transferul între contul curent şi contul de economii, iar dobânzile pentru sumele economisite sunt cele standard, de 3,75% la lei şi 1,85% la euro. Valoarea sumei transferate depinde de alegerea clientului: rotunjirea plăţii efectuate până la valoarea întreagă, până la prima sumă multiplu de 10, economisirea unui procent din suma plătită sau stabilirea unei sume fixe  De exemplu, pentru o plată de 7,5 lei, în cazul rotunjirii până la suma întreagă  (8 lei), clientul va economisi 0,5 lei, pentru a doua variantă (rotunjire până la 10 lei) va economisi 2,5 lei. BRD are circa două milioane de utilizatori de carduri, iar estimările băncii arată că 30.000-35.000 de persoane vor adera la noul serviciu.

Acest articol a apărut în ediţia tiparită a Ziarului Financiar din data de 28.06.2013

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO