Bănci și Asigurări

Businessul MoneyGram a crescut cu 20% la nouă luni

Businessul MoneyGram a crescut cu 20% la nouă luni

Autor: Liviu Popescu, Raluca Ghinea

15.10.2015, 00:06 209
Businessul MoneyGram, unul dintre principalii jucători în transferul de bani la nivel mondial, a crescut în primele nouă luni pe plan local cu peste 20% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, iar valoarea medie a unei tranzacţii realizate prin acest serviciu este de 300 de euro, similară celei de anul trecut.
 
MoneyGram a ajuns la 3.500 de puncte de lucru pe piaţa locală prin intermediul partenerilor săi, precum bănci dar şi jucă­tori care activează în retail, şi inten­ţionează ca în perioada următoare să continue procesul de dez­voltare. Spre comparaţie, în 2011 Mo­neyGram avea aproxi-mativ 2.000 de puncte de lucru la nivel naţional.
 
„Pentru a satisface o cerere în creştere în România, ne-am extins reţeaua la aproximativ 3.500 de puncte de lucru, care să le permită românilor să primească şi să trimită bani de la oricare din cele 350.000 de unităţi MoneyGram la nivel mondial“, a spus Radu Pojoga, director regional al Mo­neyGram pentru Europa de Sud-Est.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO