Audierile celor 34 de candidaţi înscrişi pentru una din cele nouă funcţii din Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) au început astazi la ora 10:20, procesul de audiere fiind deschis cu Leonardo Badea, cel care a ocupat până la data de 5 noiembrie funcţia de preşedinte al ASF. Fostul şef al ASF şi-a început discursul prezentându-şi în special cariera sa universitară şi menţionând ca a intrat în conducerea ASF într-un moment dificil al pieţei asigurarilor, dar pe care ulterior a reusit sa-l stabilizeze.
„Sunt profesor universitat doctor, sunt conducator de doctorat, sunt autor de carti in domeniul financiar. La ASF am un proiect bazat pe vizune. Am intrat în conducere la ASF într-un moment delicat în piaţa asigurarilor. Am facut o lege buna pe RCA, am dat şi norme care au condus la echilibru. La ASF urmărim întărirea pieţelor pe care le supraveghem concomitent cu protecţia consumatorilor, un al obiectiv principal al nostru.