Bănci și Asigurări

Cash-ul din economie a rămas în octombrie la maximul istoric de 34 mld. lei

Autor: Ciprian Botea

12.12.2013, 21:27 355

Numerarul aflat în circulaţie s-a ridicat la 33,8 miliarde de lei (7,6 mld. euro) în luna octombrie, menţinându-se aproape de nivelul record de 34 miliarde de lei atins în lunile august şi septembrie, potrivit datelor BNR.

Volumul numerarului aflat în circulaţie a fost cu două miliarde de lei peste nivelul din aceeaşi perioadă a anului trecut şi este dublu faţă de nivelul din urmă cu şase ani. Chiar dacă a atins un nivel record, ritmul lunar de creştere al cash-ului din economie a încetinit comparativ cu anul trecut, când numerarul creştea cu două cifre lunar.

Tendinţa către economisire, care se temperase în prima parte a anului, a revenit în ultimele luni în comportamentul consumatorilor. Depozitele bancare au crescut cu 6% în luna octombrie, la un maxim istoric de 205 miliarde de lei.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 13.12.2013

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO