Bănci și Asigurări

Centrul de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar: Tentativele de fraudare a conturilor bancare s-au înmulţit în decembrie, odată cu creşterea numărului tranzacţiilor online: doar o treime din cererile clienţilor sunt acceptate de bănci spre negociere

Centrul de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în...

Autor: Roxana Rosu

14.12.2022, 09:38 98

Centrul de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) a primit în acest an 46 de cereri  pe  tema fraudării conturilor, observând un trend crescător în luna decembrie, pe fondul înmulţirii  tranzacţiilor online odată cu apropierea sărbătorilor de iarnă.

Doar o treime (14 cazuri) dintre aceste cereri au fost acceptate de bănci spre negociere, restul au fost respinse după ce comercianţii au invocat faptul că banca este terţ faţă de obligaţia de restituire sau plăţile au fost făcute de către consumatori care şi-au divulgat informaţiile personale şi au introdus singuri toate datele de securitate.

„Problematica fraudării conturilor, a cardurilor sau furtul datelor personale atrage o mare responsabilitate atât din partea consumatorilor, cât şi a băncilor.  Consumatorilor le recomandăm să îşi verifice mai des contul, mai ales în această perioadă. Dacă nu au aplicaţii de online banking prin care pot face acest lucru de la distanţă, o metodă ar fi şi accesarea serviciilor de notificare prin sms a plăţilor efectuate din cont. Chiar dacă acest lucru ar presupune un comision perceput de bancă, paza bună trece primejdia rea în astfel de cazuri, iar beneficiile sunt incontestabile. Apoi, dacă au observat că le-au dispărut bani din cont, să anunţe imediat banca şi Poliţia şi să formuleze un refuz la plata pe care o consideră frauduloasă. Băncile au responsabilitatea să rezolve cât mai repede cererile de refuz la plată venite din partea consumatorilor, astfel încât plăţile efectuate în mod nelegitim să nu fie procesate şi banii să nu fie transferaţi din conturile consumatorilor”, spune Alexandru Păunescu, reprezentantul BNR în Colegiul de Coordonare al CSALB.

Recomandarea lui este ca băncile să îşi optimizeze procedurile pentru blocarea plăţilor sesizate de consumatori ca fiind frauduloase.

În plus, ar fi indicat ca băncile să menţioneze într-un loc cât mai vizibil pe site-urile proprii în cât timp recomandă consumatorilor să transmită refuzul de plată pentru situaţii în care aceştia sesizează tentativa de fraudare a propriilor conturi.

Cum încearcă infractorii informatici să fraudeze:

  • Prin e-mail-uri în care clientul este anunţat că a câştigat un cadou scump (sau chiar ai primit o moştenire) în urma unui concurs la care nici nu a participat;
  • Prin site-uri clonate care au conţinut diferit faţă de site-urile originale. Acestea anunţă de multe ori reduceri nefireşti de mari, chiar şi pentru produse nou-lansate pe piaţă;
  • Prin mesaje pe telefon sau primite în conturile de social-media care au ataşate linkuri şi par a fi trimise de prieteni, rude sau colegi;
  • Prin plasarea unor reclame contrafăcute pe Google, care apar uneori atunci când scrie denumirea băncii în browser sau în motorul de căutare. Reclamele imită datele băncii şi te direcţionează pe o pagină care clonează ecranele platformei de Internet Banking. Astfel, atunci când introduci datele de conectare, ele sunt copiate de către infractori pentru a se conecta fraudulos la contul

Phishing-ul se referă la fraudarea informaţiilor bancare: Consumatorii sunt induşi în eroare de mesaje care par a fi transmise de bancă prin care li se solicită să comunice informaţii confidenţiale (numărul cardului, PIN-ul, codurile de utilizator sau de autentificare); primesc sms-uri în numele băncii în care li se cer date de activare, parole sau coduri de activare, ori li se solicită schimbarea datelor de securitate existente. Dacă ai primit un astfel de mesaj, sună la bancă sau scrie-i reprezentantului bancar cu care ţii legătura şi explică-i ce s-a întâmplat.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO