Certasig, companie de asigurări specializată pe segmentul corporate, a fost amendată de Autoritatea de Supraveghere FInanciară cu 65.000 lei deoarece nu a calculat corect indicatorii de solvabilitate.
Sancţiunea a fost acordată în urma unui control inopinat.
Anul trecut, compania a plătit daune totale în valoare de 64,3 milioane de lei, cu aproape 7 milioane mai mult decât valoarea primelor subscrise. Certasig a renunţat în luna iulie 2019 să mai vândă poliţe maritime, din cauza daunalităţii ridicate înregistrate pe acest segment de piaţă.
Certasig este deţinută majoritar de Royalton Capital Investors II, un fond european de investiţii specializat pe achiziţionarea şi dezvoltarea companiilor orientate spre segmentul de servicii din cadrul statelor Uniunii Europene, din Europa Centrală şi de Est.
CertAsig activează în România şi Bulgaria, dar este prezentă de asemenea şi pe pieţele din Turcia şi din Republica Cehă.