Bănci și Asigurări

Companiile de leasing au finantat active de 2,17 mld euro

Companiile de leasing au finantat active de 2,17 mld euro
13.09.2007, 18:18 27

Companiile de leasing au finantat in prima jumatate a acestui an active totale de circa 2,17 miliarde de euro, in crestere cu 46% fata de primul semestru al anului trecut, au anuntat ieri cele doua asociatii de profil de pe piata.
Astfel, companiile afiliate la Asociatia de Leasing si Servicii Financiare Nebancare (ALB) au finantat achizitia de active in valoare de 1,54 miliarde de euro in prima jumatate a anului, in timp ce firmele din Asociatia Societatilor de Leasing din Romania (ASLR) au finantat active in valoare de 537 mil. euro.
Impreuna, companiile din cele doua asociatii au finantat active de 2,077 mld. euro, concentrand, conform estimarilor proprii, 96% din piata locala de profil de la nivelul primului semestru din acest an. Restul de 4% il reprezinta societati neafiliate, ale caror finantari au fost de circa 93 mil. euro.
Per total, piata a fost de 2,17 mld. euro, cu 46% mai mare decat in primele sase luni din 2006. Companiile de leasing afiliate la ALB si ASLR au semnat in primul semestru al acestui an un numar total de 72.370 de contracte.
Ca de obicei, marea majoritate (71%) a finantarilor prin leasing acordate in primul semestru au vizat achizitiile auto, 22% au fost finantari ale unor echipamente industriale, iar 7% - in sectorul imobiliar. In cazul achizitiilor auto, automobilele reprezinta 54% (796 mil. euro) din finantarile acordate, vehiculele comerciale inseamna 43% (633 mil. euro), restul vehiculelor acoperind diferenta de 3%. Cu alte cuvinte, romanii au cumparat in leasing in primul semestru al acestui an masini in valoare de aproape 800 de milioane de euro.
In sectorul imobiliar, majoritatea finantarilor acordate de companiile de leasing (54%, adica 81 mil. euro) au vizat cladirile de birouri, urmate de cladiri industriale si comerciale (34%) si domeniul rezidential (12%).
Pe partea de echipamente, 66% din cele finantate in leasing sunt din domeniul constructiilor, 20% din industrie, 7% aparatura medicala, 4% IT&C si 3% echipamente agricole.
Societatile de leasing ale bancilor au reprezentat in primul semestru 65% din piata locala de leasing, companiile independente au acordat 26% din finantari, iar cele captive (afiliate unor producatori sau importatori auto), 9%.
Piata de leasing continua astfel sa creasca puternic si anul acesta, ritmul de 46% fiind asemanator cu cel de 48% din 2006, cand valoarea bunurilor finantate a crescut cu 62%. Societatile de leasing au finantat anul trecut bunuri totale de 3,26 miliarde de euro, iar leasingul auto a pierdut teren in fata celui imobiliar si de echipamente. Cele mai mari zece societati de leasing concentrau anul trecut peste 62% din piata, companiile bancilor si ale dealerilor auto fiind singurele cu acces in top10.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO