Traian Halalai, Paul Ichim şi Crina Cozma, care asigură conducerea executivă a Eximbank, au primit un nou mandat de patru ani de la Ministerul Finanţelor, până în 2019, urmând să-şi continue activitatea alături de ceilalţi membri ai Consiliului de Administraţie al băncii.
„Mandatul tuturor membrilor Consiliului de Administraţie a fost prelungit cu încă patru ani, până în 2019“, au confirmat pentru ZF reprezentanţii Eximbank. Eximbank, banca de stat dedicată finanţării exportatorilor, a trecut în acest an la sistem dualist de conducere, cu Vasile Secăreş în funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie al băncii şi Traian Halalai în funcţia de director general. Ministerul Finanţelor deţine peste 95% din acţiunile Eximbank.
Traian Halalai, cu o experienţă de două decenii în sistemul bancar, a fost adus de la Banca Românească la Eximbank în 2012, odată cu venirea PSD la putere şi expirarea mandatului lui Ionuţ Costea, cumnatul lui Mircea Geoană.
Halalai este în anturajul premierului Victor Ponta. Premierul spunea că Halalai a fost numit pe acelaşi salariu ca Ionuţ Costea, dar fără pachete compensatorii în ipoteza părăsirii poziţiei (el a avut venituri de 1,25 mil. lei în 2013, conform declaraţiei de avere -n.red.). Echipa fostului preşedinte Ionuţ Costea a părăsit banca în toamna lui 2012. Halalai fusese anterior director general adjunct (CFO) la Banca Românească, iar până în 2006 lucrase la ING Bank, ajungând la nivelul de director financiar.
În mod tradiţional, conducerea Eximbank este stabilită pe bază de opţiuni politice, însă şi experienţa bancară relevantă a început să conteze, inclusiv la presiunile BNR.
Halalai a fost şi una dintre propunerile aflate în cărţi pentru a candida la conducerea executivă a CEC Bank, dar aceasta nu s-a concretizat, el nedorindu-şi această poziţie. Funcţia de preşedinte al Eximbank este râvnită având în vedere că este mai „liniştită“, dar şi una dintre cele mai bine remunerate din piaţă, pachetul salarial stârnind invidia chiar şi în băncile private.
Paul Ichim a devenit în 2009 vicepreşedinte al Eximbank, iar în 2012 i-a fost reînnoit mandatul.
Crina Cosma a fost numită în 2014 în funcţia de vicepreşedinte al băncii de stat, fiind responsabilă cu riscul, operaţiunile şi sistemul IT. Ea a fost în perioada 2009-2010 director general interimar al Băncii Româneşti, după ce fusese director general adjunct al Băncii Româneşti timp de doi ani, iar anterior a făcut parte din managementul Bancpost.
Ministerul Finanţelor a „plimbat“ în ultimii ani ideea înfiinţări unei bănci de dezvoltare pe structura Eximbank, însă dincolo de declaraţii până acum nu s-a întâmplat nimic concret.
Eximbank are o cotă de piaţă de doar 1,1% şi se afla la finele anului trecut pe locul 19 în sistemul bancar. Banca este specializată pe finanţarea şi garantarea firmelor care desfăşoară activităţi de export.
Eximbank a raportat pentru anul trecut un profit de 47 mil. lei şi a acordat credite noi de aproape un miliard de lei.