Bănci și Asigurări

Cristina Dumitrescu, microfinance investment manager, Fondul European de Investiţii (FEI): Urmează să semnăm o finanţare a programului EaSI cu Patria Bank în valoare de 300 mil. lei

Videoconferinţa ZF – Patria Bank, „Importanţa parteneriatelor în business. Dezvoltarea companiilor agro şi micro prin cooperare şi colaborare”

Cristina Dumitrescu, microfinance investment manager,...

Autor: Florentina Niţu

23.06.2020, 12:53 213

Fondul European de Investiţii (FEI), care gestionează programul pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi Inovare Socială (EaSI), prin care se doreşte creşterea disponibilităţii şi accesabilităţii microfinanţării, cu garanţii pentru finanţare prin intermediul băncilor comerciale, va mări plafonul existent cu 300 de milioane de lei, susţine Cristina Dumitrescu, microfinance investment manager al FEI.

„Urmează să semnăm o finanţare a programului EaSI cu Patria Bank în valoare de 300 mil. lei. Cred că ar trebui să se finanţeze în general. Toţi cei care au o idee de afaceri sau o afacere în curs de dezvoltare ar trebui să meargă la o bancă pentru finanţare, să se poată dezvolta, să poată creşte numărul de locuri de muncă, iar noi ajutăm băncile să se uite la ei”, a spus ine Cristina Dumitrescu, microfinance investment manager al FEI, în cadul videoconferinţei ZF – Patria Bank, „Importanţa parteneriatelor în business. Dezvoltarea companiilor agro şi micro prin cooperare şi colaborare”.

Ea menţionează că există o reticenţă a antreprenorilor mici şi micro de a se duce la bancă, motivele fiind că acestea au cerinţe greoaie, complete, iar FEI crează acel confort că se pot duce la bănci, iar din clienţii non-bancabili până la acel moment pot deveni bancabili.

Ce a mai declarat ea:

@ Parteneriatele sunt foarte importante, ele duc businessul mai departe. Noi avem produse de garantare a creditelor de mai bine de 10 ani şi ne îndreptăm către bănci pentru a finanţa afaceri mici, foarte mici, inovatoare sau din mediul rural.

@ România este o piaţă de micro foarte bine pusă la punct, avem activitate foarte bună a băncilor şi IFN-urilor.

@ În jur de 90% din IMM-urile europene sunt micro şi stau la baza startării economiei şi cresc ca întreprindere, dar ele sunt cele mai excluse de la finanţare, nu au istoric, nu au garanţii.

@ Microfinanţarea este foarte importantă şi necesită interes din partea antreprenorilor, dar şi din partea sectorului bancar. FEI vine în sprijinul antreprenorilor, oferindu-le consultanţă.

@ Piaţa de micro din România are o tradiţie în spate, fiind formată din 1990, şi este un contributor important la dezvoltarea activităţii economiei.

@ Această pandemie a scos la iveală importanţa comuncării cu clienţii şi partenerii. Cred că în relaţia de business, colaborarea ne ajută să mergem mai departe.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO