ZF 24

Cum evoluează cursul de schimb marţi dimineaţa

Cum evoluează cursul de schimb marţi dimineaţa

Autor: Marius Oncu

13.01.2015, 10:21 297

În jurul orei 10:00, euro era cotat între băncile comerciale la 4,4830 - 4,4850 lei, faţă de 4,4846 lei în tranzacţiile derulate pe finalul şedinţei de luni.

Cursul a deschis la 4,4850 lei/euro, nivel care a rămas şi maximul în prima oră de schimburi, în timp ce minimul a fost înregistrat la 4,4820 lei/euro. Volumele s-au situat în media pentru prima oră de schimburi între băncile comerciale.

În regiune, forintul şi zlotul s-au depreciat cu 0,3% faţă de euro.

Cursul anunţat de Banca Naţională a României (BNR) a scăzut luni uşor, la 4,4856 lei/euro, şi s-a aliniat astfel la scăderea înregistrată în piaţa interbancară în a doua parte a zilei de vineri, când paritatea tranzacţiilor dintre băncile comerciale a coborât pe final şi sub 4,48 lei/euro.

Referinţa a coborât cu 0,31 bani, la 4,4856 lei/euro, aproape de nivelul la care cursul a închis anul trecut, de 4,4821 lei/euro.

Pentru dolar, banca centrală a anunţat un curs de 3,8023 lei, în urcare cu 0,22 bani, iar paritatea pentru francul eleveţian a scăzut cu 0,27 bani, la 3,7349 lei.

Cursurile de schimb leu/dolar şi leu/franc elveţian sunt calculate de BNR în funcţie de paritatea leu/euro şi cotaţiile de schimb euro/dolar şi euro/franc elveţian.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO