Cursul de schimb leu/euro a urcat în 2020 la un nou maxim istoric, ajungând în luna septembrie până la 4,8750 lei/euro, însă a rămas sub pragul psihologic de 5 lei/euro. În luna decembrie cursul de schimb leu/euro a rămas preponderent peste pragul de 4,87 lei/euro.
Pentru orizontul următoarelor 6 luni, majoritatea analiştilor incluşi în sondajul lunar al CFA anticipează un curs de 4,9253 lei/euro. Iar pentru următoarele 12 luni analiştii financiari estimează deprecierea leului până la un curs mediu de 4,9906 lei/euro.
Privind retrospectiv evoluţia din 2020 se observă că odată cu extinderea pandemiei de COVID-19 la nivel internaţional s-au amplificat tensiunile şi pe piaţa valutară.
Un moment de referinţă din 2020 a fost 21 februarie, când cursul a depăşit în premieră pragul de 4,8 lei/euro, pentru ca presiunile de depreciere să continue în martie, când cursul leu/euro a depăşit maxim istoric după maxim istoric, în timp ce tranzacţiile valutare au ajuns la cel mai ridicat nivel din 2020 dar şi vârful ultimilor aproape 3 ani, volumul mediu zilnic al operaţiunilor valutare urcând în martie la aproape 1,9 mld. euro.
Totuşi, în aprilie-mai şi în perioada de vară (iunie-august) tensiunile pe piaţa valutară s-au mai temperat. Cursul de schimb leu/euro şi-a atenuat fluctuaţiile şi sub influenţa relativei ameliorări a sentimentului pieţei financiare internaţionale, dar şi pe fondul condiţiilor lichidităţii de pe piaţa monetară şi al diferenţialului ratei dobânzii, conform BNR.
Însă, începutul toamnei a adus o reamplificare a tensiunilor valutare, după vara liniştită, în septembrie înregistrându-se o succesiune de maxime istorice, cel mai recent vârf, de 4,8750 lei/euro, fiind în 25 septembrie. Deprecierea leului din septembrie a venit atât într-un context regional, cât şi în condiţiile discuţiilor din Parlament privind majorarea pensiilor cu 40%.
În octombrie, noiembrie şi decembrie, piaţa valutară s-a mai temperat.
Moneda naţională a închis primele 11 luni din 2020 pe depreciere în faţa euro, cursul leu/euro de la finele lunii noiembrie, de 4,8735 lei/euro, fiind mai mare cu circa 2% comparativ cu nivelul de la sfârşitul anului 2019.
Însă, comparativ cu cotaţiile altor monede din regiune, cursul leu/euro a fost mai puţin volatil.
Rezervele valutare la Banca Naţională se situau la finalul lunii noiembrie la nivelul de 33,39 mld. euro, în scădere cu 402 mil. euro faţă de nivelul de 33,79 mld. euro înregistrat la 31 octombrie 2020.
În cursul lunii noiembrie la BNR au intrat în rezerva valutară 1,14 mld. euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor, alimentarea contului Comisiei Europene şi altele.
De asemenea, în noiembrie au avut loc ieşiri din rezerva valutară de 1,54 mld. euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, inclusiv cele care au rezultat din reducerea ratei rezervei minime obligatorii aplicabile pasivelor în valută începând cu perioada 24 noiembrie - 23 decembrie 2020, de la 6% la 5%, pentru a plăti de rate şi dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută şi altele, informează BNR.
La sfârşitul lunii noiembrie, rezervele internaţionale ale României, valute plus aur, au fost de 38,44 mld. euro, în scădere faţă de 39,14 mld. euro la 31 octombrie 2020.
Plăţile scadente în luna decembrie 2020 în contul datoriei publice denominate în valută, directe sau garantate de Ministerul Finanţelor, însumează circa 204 mil. euro.
Pe parcursul întregului an 2019, deprecierea leului în faţa euro a fost de 2,5%. Vârful din 2019 a fost în noiembrie, de 4,7808 lei/euro.