Bănci și Asigurări

Cursul BNR. Cursul valutar euro al zilei de miercuri, 30 octombrie 2013

Cursul BNR. Cursul valutar euro al zilei de miercuri, 30...

Autor: Monica Juganaru

30.10.2013, 13:29 1693

Cursul BNR de luni:

Euro4.4304-0.0126

-0.28 %

Dolar american3.2201-0.0089

-0.28 %

 

 
 
 

Cursul valutar BNR. Vedeţi aici evoluţia principalelor valute la cursul oficial BNR

Cotaţiile monedei naţionale au rămas aproape de 4,43 lei/euro în prima parte a sesiunii interbancare, astfel că Banca Naţională a României (BNR) a publicat un curs de referinţă cu 1,26 bani mai redus, de 4,4304 lei/euro.

În sesiunea precedentă, banca centrală a anunţat o rata de referinţă de 4,4430 lei/euro.

Leul s-a apreciat şi în raport cu dolarul american, iar rata de schimb a coborât cu 0,89 bani, la 3,2201 lei/dolar, de la 3,2290 lei/dolar marţi.

În acelaşi timp, cursul de referinţă leu/franc elveţian a coborât de la 3,5966 lei/franc la 3,5856 lei/franc.

Ratele de schimb leu/dolar şi leu/franc elveţian sunt calculate de BNR în funcţie de paritatea leu/euro şi cotaţiile de schimb euro/dolar şi euro/franc elveţian.

În debut, euro a fost cotat la 4,4380 lei, uşor mai jos faţă de nivelul de la finalul sesiunii precedente, când schimburile se realizau la 4,4390 - 4,4420 lei/euro.

Primele transferuri au dus cursul până la un minim de 4,4250 lei/euro, iar la jumătatea zilei cotaţiile variau aproape de 4,43 lei/euro, într-o piaţă cu volume în creştere.

Dobânzile afişate miercuri dimineaţă de băncile comerciale pentru depozitele atrase şi plasate în lei pe termen de o zi au coborât uşor, la 1,35 - 1,85%, de la 1,83 - 2,33% pe an marţi . Dobânzile sunt mult sub rata dobânzii de politică monetară a BNR, de 4,25% pe an.

Randamentele la o săptămână se plasează la 1,48 - 1,98% pe an, de asemenea în scădere faţă de cele de marţi.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels