Bănci și Asigurări

De ce creste inflatia si cand leul nu se depreciaza?

05.10.2004, 00:00 118


Cursul leu/ euro este inghetat de noua luni incoace, dar inflatia se ridica la peste 6%. Astfel, leul a evoluat fata de euro ca si cum in Romania ar fi fost Consiliu Monetar (CM) - adica leul ar fi fost legat de euro, cum este in Bulgaria cu leva - dar preturile tot cresc galopant, adica intr-un ritm anualizat de peste 10%. Care este explicatia? Inseamna acest lucru ca o eventuala infiintare a unui CM in Romania nu ar invinge inflatia?


"Este mult spus ca evolutia cursului leu euro a fost in acest an ca intr-un Consiliu Monetar (CM), pentru ca au mai existat si fluctuatii. Mai degraba, analogia se poate face cu acea situatie in care exista un coridor valutar (un interval in care sa evolueze cursul garantat de Banca Nationala - n.red) ", este de parere Radu Craciun, senior analist in cadrul ABN Amro.


Si chiar daca n-ar fi existat aceste fluctuatii minore, nu am putea ajunge la concluzia ca, iata, oricum ar fi degeaba CM daca tot avem inflatie, pentru ca introducerea CM inseamna mult mai mult decat faptul ca moneda nationala este legata de o valuta straina.


"Exista o aparenta similitudine (cu CM - n.red) prin prisma evolutiei punct la punct a cursului EUR-ROL, insa din punct de vedere tehnic lucrurile nu stau asa. In cazul CM, masa monetara este direct legata de rezervele in valuta ale bancii centrale, pe cand in cazul Romaniei masa monetara evolueaza independent de rezervele in valuta", mai explica Radu Craciun.


In cazul Consiliului Monetar, majorarea deficitui extern se ajusteaza automat, pentru ca daca iese valuta din tara, rezervele valutare ale bancii centrale scad, masa monetara scade, cresc dobanzile, economia isi reduce motoarele si deci scade si deficitul extern. Ca urmare, inflatia este tinuta sub control mai degraba prin parghia masei monetare decat prin curs.


Dar si cursul are rolul sau, mai ales ca, psihologic, oamenii leaga inflatia de devalorizarea leului, iar in 2004 inflatia probabil ca ar fi fost mai mare daca euro n-ar fi stat pe loc fata de leu.


Dar cum se explica pana la urma cresterea preturilor?


"Parerea mea este ca principalul impact asupra inflatiei il are nu atat devalorizarea leului fata de euro, cat cea fata de dolar, pentru ca materiile prime si energia importate sunt cotate in dolari. Iar una din componentele interne foarte importante este disciplina financiara si fiscala. Cresterea arieratelor se rasfrange in salarii si importuri, deci in deficit extern si preturi", a spus analistul ABN Amro.
sorin.pislaru@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO