Bănci și Asigurări

Dealerii: BNR a intrat in piata sa calmeze cresterea euro

Dealerii: BNR a intrat in piata sa calmeze cresterea euro
13.01.2009, 18:38 44

Banca Nationala a intervenit ieri pe piata valutara pentru a opri cresterea abrupta a euro, insa leul ramane sub presiune, spun dealerii. Chiar si in aceste conditii, euro a atins ieri la cursul oficial un nou maxim istoric, la 4,2985 lei, cu 3,01 bani peste nivelul precedent. Nivelul calculat de BNR este insa sensibil sub maximul atins pe piata interbancara in prima parte a zilei, unde euro urcase pana spre 4,36 lei.

"Am vazut ordine mari de vanzare de valuta la jumatatea zilei, in spatele carora s-a aflat probabil BNR. Chiar si asa, leul ramane sub presiune, in conditiile in care sentimentul regional este negativ, iar investitorii nu mai au apetit pentru piata romaneasca dupa atacul din octombrie", a comentat un dealer.
In zilele urmatoare este totusi posibil ca piata sa duca euro usor mai jos, in conditiile in care unii jucatori ar putea sa isi marcheze profiturile, inainte ca euro sa reinceapa sa urce. Prin aceasta interventie, banca centrala ar putea astfel asigura cel mult o temperare a ritmului de depreciere al leului.
"S-au tranzactionat volume foarte mari ieri. Am vazut doua banci locale mari vanzand valuta la inceputul zilei. Ulterior si o banca de la Londra a vandut agresiv, probabil pentru a-si marca profitul, dupa ce cumparase euro la niveluri mult mai scazute", a comentat dealerul unei alte banci. La sfarsitul zilei euro se tranzactiona la niveluri de 4,23/4,25 lei.
Analistii se asteptau ca piata sa corecteze de la sine tendinta abrupta de apreciere a euro, insa o astfel de miscare intarzia sa apara. Aceasta ar fi prima interventie derulata de BNR de la inceputul acestui an, timp in care euro a castigat peste 7% in fata euro. In ultimele luni din 2008 banca centrala a intervenit frecvent pe piata, spun dealerii, astfel ca euro nu a trecut de pragul psihologic de 4 lei la cursul oficial, desi pe piata fusesera atinse niveluri mai inalte. In decembrie BNR a inregistrat o reducere abrupta a rezervei valutare, cu un miliard de euro, pana la 26 mld. euro.
"Cred ca deprecierea din ultimele zile a fost cam mult dintr-odata si contrazicea semnalele care aratau ca banca centrala va modera miscarea de depreciere. Cred insa ca BNR s-a abtinut de la interventii pana acum, avand in vedere faptul ca este un intreg context regional negativ si a interveni pentru a sustine leul in contrast cu celelalte monede ar fi putut fi doar o pierdere de valuta", comenteaza Radu Craciun, directorul de investitii al Interamerican Pensii.
El afirma ca miza cursului este foarte mare, avand in vedere ca afecteaza pe de-o parte capacitatea clientilor cu credite in euro de a-si plati ratele, cat si inflatia, fiind de asteptat cresteri semnificative de preturi la importuri sau la serviciile de telefonie. "Cred ca vor fi miscari de curs in sus si in jos, iar cand apare un context prielnic BNR va ajuta cursul sa coboare spre pragul de 4 lei/euro. Pentru intreg anul ma astept la un curs mediu de 4,05 lei/euro.
Majoritatea analistilor locali considera ca BNR ar trebui sa opteze pentru o astfel de strategie, permitand o crestere lina a cursului, care sa permita corectia mai rapida a deficitelor externe. Majoritatea analistilor locali vad acum sanse importante ca euro sa urce la 4,5 sau chiar 4,7 lei pana in toamna, sanse pentru o scadere a cotatiilor fiind abia spre sfarsitul anului.
Cu exceptia forintului, care a castigat teren in conditiile in care investitorii au reactionat pozitiv la noile consultari purtate de guvernul maghiar cu Fondul Monetar International, majoritatea monedelor din regiune au continuat ieri sa inregistreze deprecieri.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO