Bănci și Asigurări

Depozitele în valută au rămas singurele care ţin economisirea pe un trend crescător

Depozitele în valută au rămas singurele care ţin economisirea pe un trend crescător

Autor: Ciprian Botea

30.09.2010, 23:10 31

Depozitele în valută au rămas pe creştere în ultimele luni,chiar dacă ritmul anualizat s-a temperat până la 13% în august,faţă de 17-18% în primăvară, în timp ce economiile în lei alepopulaţiei au înregistrat o scădere anualizată, excluzând impactulinflaţiei, cu circa 3,8% în iulie şi august, arată datele BNR.

Dincolo de faptul că preţurile mai mari şi veniturile în scădereau lăsat mai puţini bani pentru economii în buzunarele românilor,menţinerea trendului de creştere a sumelor depuse în euro şi dolariindică şi o posibilă şubrezire a încrederii în moneda naţională, încondiţiile în care cursul de schimb rămâne expus tensiunilor de pescena politică şi efectului bâlbâielilor din politica fiscală şieconomică a Guvernului.

Evoluţia economisirii s-a deteriorat mai accentuat odată cuaplicarea măsurilor de austeritate, în special reducerea cu 25% asalariilor din sectorul public, şi reintroducerea impozitului peveniturile din dobânzi. Astfel, soldul depozitelor în lei alepopulaţiei a scăzut cu 400 mil. lei în iulie şi august, până la61,7 mld. lei. Depozitele în valută au avansat în aceeaşi perioadăcu echivalentul a 390 mil. euro, până la aproape 9,7 mld. euro.

"Depozitele în valută au avut o evoluţie mai bună decât cele înlei în ultimele luni, dar nu putem vorbi încă despre o tendinţăclară de reorientare a clienţilor dinspre leu spre alte valute.Deteriorarea percepţiei asupra monedei naţionale pe fondultensiunilor politice şi al aşteptărilor negative legate de evoluţiaeconomiei poate fi o explicaţie a acestui fenomen", comenteazăIonuţ Dumitru, economistul-şef al Raiffeisen Bank.

Nici băncile nu mai încurajează economisirea deoarecelichiditatea foarte bună a pieţei monetare le permite să seîmprumute între ele la costuri apropiate de dobânda de polititicămonetară, de 6,25% pe an, astfel că ofertele cu dobânzi de peste 8%pe an la depozite pot fi numărate pe degete.

Dobânda medie la depozitele noi ajungea la 7,44% în iulie, fiindcu puţin peste rata anuală a inflaţiei situată la 7,14%. În august,preţurile de consum au înregistrat o creştere anuală cu 7,58%,astfel că dobânzile la depozite ar putea deveni real negativepentru o perioadă.

Analiştii nu anticipează însă o creştere a dobânzilor ladepozite astfel încât acestea să acopere rata inflaţiei, arătând cădupă şocul inflaţionist generat de majorarea TVA la 24% tendinţadezinflaţionistă va fi reluată. În plus, băncile nu au de ce săplătească mai mult la depozite atât timp cât BNR menţineneschimbată dobânda de politică monetară.

"Prima reacţie ar trebui să fie a Băncii Naţionale. Dacă BNR nureacţionează la creşterea inflaţiei prin înăsprirea politiciimonetare, băncile nu ar avea nevoie să majoreze dobânzile ladepozite pentru că se pot finanţa în continuare mai ieftin de pepiaţa monetară", apreciază Dumitru.

Bancherii au urcat în primăvară dobânzile la depozitele în leipeste pragul de 8% pe an, respectiv 4% pe an la euro, creştereafiind determinată mai ales de încercarea băncilor elene de a atrageresurse, care se confruntau cu pierderi de clienţi pe fondultemerilor privind situaţia Greciei.

Temerile s-au mai calmat ulterior, iar lichiditatea crescută depe piaţa monetară a oprit lupta pentru atragerea de depozite de laclienţi.

Mai mult, în ultima lună chiar băncile greceşti sunt cele careau dat tonul scăderii dobânzilor la depozite. Bancpost şi AlphaBank au operat reduceri de trei sferturi de punct procentual ladobânzile în lei în septembrie, în timp ce Piraeus şi BancaRomânească au tăiat o jumătate de punct din bonificaţii.

S-au mutat banii din conturi de economisire îndepozite

În ultimul an, românii au mutat o parte din banii deţinuţi înconturi curente cu facilităţi pentru economisire în depozite latermen, astfel că ponderea acestora din urmă în totalul economiilorpopulaţiei a crescut de la 69% în august 2009 la 77% după primeleopt luni din acest an. Economisirea la vedere a fost descurajată debănci în ultimele luni, prin scăderea drastică a bonificaţiilor, încondiţiile în care normele privind lichiditatea ale BNR nu le maipermit să folosească resursele atrase pe termen foarte scurt pentrucreditare.

Capacitatea de a economisi a populaţiei s-ar putea deteriora şiîn perioada următoare pe fondul recesiunii economice prelungite şiîn condiţiile în care se preconizează un nou val de disponibilizăriîn sectorul bugetar. Totuşi, soldul total al depozitelor ar puteasă mai crească chiar dacă într-un ritm mai lent decât până înprezent. "Cred că putem vedea o creştere a depozitelor în viitor,chiar dacă veniturile scad, deoarece se poate ca oamenii să îşiajusteze comportamentul de consum datorită aşteptărilor negative şiastfel ar putea să economisească în continuare", spune IonuţDumitru.

La sfârşitul lunii august, băncile aveau resurse atrase în leide la populaţie mai mari decât ceea ce au plasat în credite, încondiţiile în care la depozite de aproape 62 mld. lei au datcredite de retail de numai 37 mld. lei. Situaţia este însă completdiferită la valută, unde depozitele nu reuşesc să acopere decâtdouă treimi din creditele acordate.

Pe segmentul de retail băncile au fonduri atrase de la clienţiechivalente cu 9,7 mld. euro, în timp ce creditele sunt de 15,4mld. euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO