Bănci și Asigurări

Directorii din BNR pariaza pe leu

08.01.2008, 17:09 14

Nicolae Cinteza, directorul Directiei de Supraveghere din BNR, a contractat anul trecut doua credite, unul de 41.000 de lei (circa 12.000 de euro) si unul de 9.300 de euro.
In schimb, Cristian Bichi, directorul adjunct al Directiei Stabilitate Financiara, a constituit 30 de depozite, majoritatea in lei.
Potrivit declaratiei sale de avere, Cinteza a incasat anul trecut 15.000 de euro din vanzarea unui autoturism Skoda Octavia si a achizitionat un alt autoturism Skoda Octavia, produs in 2007.
Creditul in euro contractat de Cinteza este scadent in 2009, in timp ce imprumutul in lei trebuie sa fie rambursat pana in 2010, ambele fiind acordate de Credit Europe Bank.
El mai are doua carduri de credit, cu plafoane de 30.000 si de 6.000 de lei, emise de BRD si respectiv Romanian International Bank (RIB).
Directorul adjunct al Directiei Stabilitate Financiara din BNR, Cristian Bichi, a constituit anul trecut nu mai putin de 30 de depozite la banci din Romania, majoritatea fiind in lei. Valoarea totala a economiilor lui Bichi este de 285.300 de lei (echivalentul a circa 82.000 de euro), 105 euro, 477 de lire si 1.770 de dolari.
Niciunul dintre cei doi nu au precizat in declaratiile de avere salariile incasate de la BNR, facand trimitere catre fisele fiscale personale.
Membrii Consiliului de Administratie al BNR nu si-au actualizat pana acum declaratiile de avere, cu exceptia guvernatorului Mugur Isarescu, care a mentionat inca de la sfarsitul anului trecut achizitia unui apartament in Bucuresti, finantata printr-un credit bancar. Isarescu a ales de asemenea sa contracteze creditul imobiliar in lei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO